Cum s-a vazut anul 1989 de la varful Securitatii V

// 18 December 2014 // Decembrie 89, General, Securistii-Teroristii

Stema KGB

Stema KGB

 

KGB voia inlaturarea de la putere a lui Ceausescu pe orice cale

 

Bunele relaţii dintre Ceauşescu şi Dubcek au avut consecinţe multiple după invadarea Pragăi în 1968. Serviciile de informaţii din Organizaţia Tratatului de la Varsovia au perceput România ca stat potenţial inamic.

I-am solicitat generalului de brigada Aurel Rogojan, fostul colaborator apropiat al generalului Iulian Vlad, comandantul Securităţii, să ne descrie care erau relaţiile Departamentului Securităţii Statului cu KGB, cu serviciile ţărilor din Tratatul de la Varsovia, dar şi cu serviciile de informaţii ale ţărilor NATO.

Se spune în teoria serviciilor de informaţii că în momentul în care două ţări sunt în război, serviciile pregatesc pacea. Generalul Aurel Rogojan lasă să se întrevadă că existau contacte ale DSS în acest sens, în contextul prăbuşirii comunismului şi schimbărilor din Europa de Est.

Dacă se desfăşurau aceste contacte cu sau fără ştiinţa lui Nicolae Ceauşescu, Aurel Rogojan lasă lamurirea aspectelor respective pe seama istoricilor de peste 100 de ani.

În acelaşi timp, ofiţerul ţine să puncteze câteva reuşite ale DSS pe linie de contraspionaj atât împotriva KGB, dar şi CIA, acţiuni pe care cele două mari servicii de informaţii nu le-au uitat. Aurel Rogojan a recunoscut după 1989, printre vocalii reprezentanţi ai “societăţii civile”, şi indivizi descoperiţi anterior de contraspionaj a fi agenţi ai serviciilor secrete străine.

În 1985, când am primit unele atribuţii în “gestiunea administrativă” a relaţiilor externe ale Departamentului Securităţii Statului, nu am găsit nici un dosar de relaţii active cu serviciile speciale ale URSS, Republicii Democrate Germane, Ungariei, Poloniei, Mongoliei, Cubei, Albaniei…

Cu serviciile Bulgariei exista un fel de “gentlemen agreement” privind niste rute de tranzit ale reţelelor internaţionale ale terorismului, traficului de arme, droguri şi persoane – grefate pe reţelele trasportatorilor internaţionale. Bulgaria avea probleme serioase cu turcii, iar ei erau atunci cărăuşii Europei. Ne-au creat şi nouă destule probleme, dar ne-au oferit şi satisfacţia interceptării şi controlării unor sisteme de legătură impersonală. Serviciile Cehoslovaciei semnalau sporadic întâlniri suspecte, cu persoane din Occident, ale unor turişti cu paşapoarte româneşti.

Cel mai adesea, datele transmise nu întruneau minimum de cerinţe necesare procesării. Unii posesori de “paşapoarte româneşti” nu erau, însă, români, dar în spionaj şi contraspionaj asemenea situaţii, de folosire a “steagurilor străine” erau uneori regulă.

Formal, erau, înca, funcţionale relaţiile de cooperare cu Serviciul Securităţii de Stat al Republicii Federative Iugoslavia. În practică, însă, realităţile începuseră să capete o altă turnură.

Existau relaţii excelente cu Ministerul Securităţii Statului al RP Chineze. Aceste relaţii erau consecinţă firească a raporturilor bilaterale puternice şi constante pe care România le-a avut cu China, atât în plan politic, cât şi economic, acestea constituindu-se, la un anumit moment, într-un garant al independenţei şi suveranităţii României în faţa presiunilor şi ameninţărilor hegemonismului sovietic.

Cu Ministerul Securităţii de Stat al Republicii Populare Democrate Coreene existau, de asemenea relaţii protocolare bune, concretizate, mai ales, în schimburi anuale de delegaţii pentru efectuarea concediilor de odihnă.

În zona ţărilor din aşa-zisă lume a treia, în special din rândul statelor nealiniate din Africa şi Orientul Arab, s-au concretizat cooperări în ceea ce priveşte pregătirea generală de informaţii şi contrainformaţii, precum şi asistenţă tehnică. De asemenea, cu Securitatea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, al cărui şef a fost primit în România la cel mai înalt nivel politic şi de stat.

Au existat relaţii de cooperare şi în spaţiul serviciilor din familia Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, iar cu structuri speciale vest-germane, italiene, israeliene, din Turcia… ca să numesc doar câteva, au existat conlucrări în construcţia sistemului naţional antiterorist al României şi de securitate în domeniul aviaţiei civile, care şi-au dovedit eficienţa şi competitivitatea în efortul antiterorist internaţional.

Premergător, dar mai cu seamă după invadarea Cehoslovaciei, România a fost în situaţia de a constata că serviciile de informaţii din Organizaţia Tratatului de la Varşovia au tratat-o ca stat potenţial inamic, împotriva căruia fuseseră pregătite operaţiuni speciale de război politic şi planificată o agresiune militară. Cu astfel de aliaţi era foarte greu să păstrezi chiar şi aparenţele. Evenimente ulterioare aveau să se concretizeze în grave cazuri de spionaj, subversiune şi subminare politică a României din partea serviciilor speciale ale unor “ţări vecine şi prietene”. Era şi de aşteptat. În întreaga noastră istorie, numai vecinii ne-au mutat hăţurile, ori furat caii buni şi fetele frumoase. Ocupanţii au venit şi au plecat. Vecinii rămân…

După ce, în anii anteriori DSS-ul a demantelat alte cateva operaţiuni ale KGB-ului, dar nu numai, avându-i ca protagonişti şi pe unii dintre vocalii reprezentanţi ai actualei “societăţi civile”, cade reţeaua lui Vladimir Volodin, care era preocupat de preluarea puterii de preferatul lui Gorbaciov, după înlăturarea de la putere, pe orice cale, a lui Nicolae Ceauşescu.

Am subliniat “pe orice cale”, deoarece anterior a existat şi varianta atentatului politic terorist, la care a subscris şi o ţară vecină, în schimbul unei criminale monstruozităţi geopolitice cu denominaţia “Republica Socialistă Transilvăneană”.

O operaţiune ultrasecretă, codificată “Barajul” avea ca scop blocarea proiectului sovieto-ungar amintit. Operaţiunea îi viza, preventiv, şi pe unii dintre cei mai activi complotişti ai momentului, consideraţi ca alternativă după atentatul împotriva lui Ceauşescu. Documentele operaţiunii au fost redactate exclusiv olograf, centrul de greutate al dispozitivului de control şi dezamorsare revenind Unităţii Speciale 0110, pentru coloana a V-a a KGB-ului, Direcţiei de Contrainformaţii Militare, pentru generalii şi marii comandanţi care trebuiau să susţină militar complotiştii şi Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, pentru soluţia de ultimă instanţă a neutralizării şi lichidării atentatorilor, dacă ar fi trecut la acţiune. Aceasta a făcut necesar ca un echipaj de luptă antiteroristă să fie inclus în dispozitivul de protecţie fizică apropiată a Preşedintelui României, realizat de către Direcţia de Securitate şi Gardă.

Reţeaua lui Volodin avea un nucleu în redacţia organului de presă al Frontului Unităţii şi Democraţiei Socialiste, România liberă. Acest nucleu a racolat cateva zeci de persoane şi a editat, prin mijloace nu tocmai împrovizate, primul număr al unui ziar de front clandestin, în cea mai fidelă replică a glasnostului şi perestroikăi. A fost una dintre condiţiile de credibilitate ale mişcării pro glasnost-perestroika din România, puse de Volodin, pentru că: “tovaraşul Gorbaciov, când va avea pe birou ziarul, o să vă acorde necondiţionat protecţia sa.”

Cum pe Volodin nu l-a interesat cazierul unuia dintre importanţi ai reţelei (PETRE MIHAI BACANU – n.r.), acesta avea să clacheze într-un lamentabil proces de speculă cu autoturisme, iar ceilalţi componenţi au făcut obiectul unor măsuri, mai mult sau mai puţin dure, de influenţare obştească, ori administrativă, cu scop de a-i determina să renunţe să militeze pentru importul reformelor lui Gorbaciov în România.

Referitor la partea a doua a întrebării dvs., mi-aş permite să remarc că România ca stat, formal membru al Tratatului de la Varşovia, nu s-a aflat în “război” cu vreun stat membru al NATO. Mai mult, după jocul operativ iniţiat de generalul de Gaulle cu Hrusciov şi Brejnev, pentru a scoate comandamentul NATO din Franţa, având ca actori, pe de o parte DST-ul şi “reteaua Caraman”, iar de cealaltă parte serviciile de spionaj ale României şi Rusiei Sovietice, România nu a fost implicată în alte afaceri de spionaj politico-militar împotriva statelor din NATO. Ca să fiu explicit, spionajul român după 1968 nu a mai fost aliatul cuiva împotriva statelor membre ale NATO.

În ceea ce priveşte spionajul economic, este unanim acceptat că nu este etic să ascunzi cuceririle geniului uman, pentru a nu beneficia de ele întreaga umanitate…

La celelalte ţinte ale întrebării, care vizează chestiuni de maximum interes, dar excluse transparenţei, nu pot să vă ajut să capătaţi confirmări, dar nici negări.

Trebuie aşteptat ca unele subiecte să se răcească suficient pentru a putea fi atinse. Să le lăsăm în sarcina istoriei ce se va scrie peste o sută de ani . Când spun “o sută de ani”, am în vedere limita maximă a protecţiei pe care legile arhivelor o stabilesc, în multe ţări, pentru anumite categorii de documente.

Articol publicat in Jurnalul National, Suplimentul Istoric “Scinteia”. General de brigada (r) Aurel Rogojan, 26/08/2009

Share

Lasa Comentariu