Cum s-a vazut anul 1989 de la varful Securitatii VII

// 18 Decembrie 2014 // Decembrie 89, Securistii-Teroristii

Nicolae Ceausescu

Nicolae Ceausescu

 

Intreaga tara, ocupata de “turisti speciali”

Congresul al XIV-lea al PCR a marcat și o intensificare a acțiunilor ostile României. De la vârful Departamentului Securității Statului (DSS), generalui de brigadă (r) Aurel Rogojan, atunci locotenent-colonel și omul din umbra generalului Iulian Vlad, a putut observa cum nemulțumirile populare atinseseră un prag exploziv.

Aurel Rogojan dezvaluie că șeful DSS, generalul Iulian Vlad, a avut în noiembrie 1989 o întâlnire de 40 de minute cu dictatorul Nicolae Ceaușescu în care i-a prezentat radiografia reală a României și faptul că reașezările de la nivel internațional nu au cum să ocolească România.

Șeful Securității a mai avut o raportare specială pentru Nicolae Ceaușescu în ajunul întâlnirii de la Malta dintre Bush și Gorbaciov. Aurel Rogojan descrie și care a fost rolul multitudinii de “turiști” care pur și simplu au invadat România în acel sfârșit de an, cu predilecție dinspre URSS, Ungaria și Iugoslavia.

Departamentul Securității Statului nu a fost implicat în nici un fel în organizarea Congresului al XIV-lea al PCR, fiindcă pregatirea Congresului era atributul organelor de partid competente: Comitetul Central, Comitetul Politic Executiv, Secretariatul CC cu secțiile pe domenii și, în mod special, al colectivului organizatoric condus personal de secretarul general al partidului.

Totuși, la modul figurat, a făcut ceva și DSS. În conferințele unor organizații locale ale Partidului Comunist Român din unsprezece județe și municipiul București au fost exprimate peste 30 de împotriviri la realegerea lui Nicolae Ceaușescu ca secretar general, la Congresului al XIV-lea al PCR din 23-25 noiembrie 1989.

Responsabilii politici județeni respectivi, în acord cu membri ai conducerii centrale a partidului, convin să nu-l informeze pe Nicolae Ceausescu.

Generalul Iulian Vlad, ministru secretar de stat la Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului își asumă decizia spargerii blocadei informaționale, determinându-l pe Emil Bobu și, prin el, pe Elena Ceaușescu să-i prezinte secretarului general și Președinte al Republicii situația reală.

În preajma Congresului, presa oficială a partidelor comuniste și muncitorești din statele membre ale Tratatului de la Varșovia, dar și cea de la Belgrad, în mod aparte, critica fără menajamente politica dusă de Nicolae Ceaușescu.

Televiziunea din Ungaria dedica emisiuni speciale pentru congenerii din România, care sunt recepționate și induc orientări net potrivnice liniei politice oficiale a Bucureștiului. La Oradea și în celelalte resedințe ale județelor învecinate cu Ungaria și Iugoslavia se organizează, ad-hoc, grupe operative de monitorizare a propagandei pe care Budapesta și Belgradul o realizau vizând obiective politice în România.

 Aproape că nu mai exista țară din Europa a carei presă să nu atace sistematic regimul politic de la București.

Toate aceste lucruri au fost raportate sistematic, în frusta lor realitate. Nici nu se putea altfel, fiindcă Departamentul Securității Statului, în pofida presiunilor politice din ultimii 10 ani, care-i vizau deprofesionalizarea, dispunea de un corp al ofițerilor de informații cu un înalt grad de instruire (absolvenți de facultăți în cele mai diverse specialități, absolvenți ai unor cursuri de limbi, culturi și civilizații străine, un procent însemnat de specializări postuniversitare).

De altfel, nivelul pregătirii a fost una dintre premisele importante ale profunzimii și nuanțelor abordării misiunilor.

Într-un asemenea context, informarea președintelui României asupra tendințelor politice internaționale și a influențelor acestora în plan intern devenise o întreprindere tot mai laborioasă și stresantă, nu din cauza vreunei rezerve de a i se prezenta știrile negative, extrem de incomode, ci din cauza avalanșei acestora, care impunea două și chiar mai multe ediții pe zi ale informării operative. În unele zile, șeful DSS rezerva până la patru ore (în două reprize, la începutul și încheierea zilei) pregătirii informațiilor și verificării lor suplimentare.

În noiembrie 1989, nemulțumirile populare atinseseră un prag exploziv. Generalul Iulian Vlad i-a cerut lui Ceaușescu, în câteva rânduri, să-l primească, pentru a-i prezenta personal radiografia componentelor sociale ale securității interne: cronicizarea penuriei alimentare, a lipsei medicamentelor, combustibililor pentru încălzire, mai ales a spitalelor și școlilor, părăginirea satelor, eșecul sistematizărilor rurale, criza energetică perpetuă, recepționarea în masă a posturilor de televiziune din țările vecine, vehemența presiunilor externe, misiunile itinerante de racolare ale organizațiilor civice de front din țările vecine, convergentă revendicărilor revizioniste din partea tuturor vecinilor, semnalele tot mai proaste privind gesturile și atitudinile Moscovei față de România, convingerea mediilor politico-diplomatice că ordinea internațională este în pragul unei reașezări fundamentale, care nu va ocoli România.

Pregatit, de fiecare dată, pentru o expunere de 7-8 minute, raportul generalului Vlad a fost totdeauna prelungit de Ceaușescu, spre agitația și curiozitatea Elenei Ceaușescu, la circa 4o de minute.

Pe timpul audienței, primul ministru a fost, în mai multe rânduri, interpelat de Nicolae Ceaușescu, primind dispoziții după dispoziții și învederându-i că: “Voi veghea personal asupra rezolvării întocmai a problemelor…”.

Mai menționez că a existat un raport special pe care generalul Vlad l-a înaintat lui Ceaușescu înaintea întâlnirii propriu-zise de la Malta, când la nivelul consilierilor și miniștrilor celor doi șefi ai superputerilor mondiale lucrurile esențiale fuseseră convenite, în cel puțin 2-3 etape…

Este interesantă o remarcă a generalului Vlad, pe care a făcut-o în calitate de martor în “Procesul celor 24-1-2″ (al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR), citez: “Asta a fost soarta noastră, până la Malta am lucrat să deslușim Yalta…” Asta ne-a ajutat, în schimb, foarte mult să anticipăm și să nu fim chiar surprinși de Malta.

Intensificarea fluxului turistic înspre România a fost sesizată ceva mai devreme de unitățile teritoriale ale DSS din județele Botoșani și Suceava.

Controlul străinilor era, însă, în gestiunea structurilor specializate ale Ministerului de Interne, aflate în subordinea lui Tudor Postelnicu.

Statistic, rezultă un “du-te-vino” permanent pe teritoriul României a unui minim de 30.000 și a unui maxim de 67.530 de persoane (în luna decembrie 1989 și numai din URSS).

A avut loc o stranie intensificare a turismului fără… obiective turistice! Unitățile teritoriale ale DSS din județele: Arad, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Cluj, Timiș ș.a. au raportat afluxuri masive și suspecte de “coloane turistice auto”, preponderent cu persoane din URSS, Ungaria și Iugoslavia.

La jumătatea lunii decembrie, “turiștii sovietici” afluiau masiv în România din toate celelalte țări limitrofe. Nota comună și, în același timp, ostentativă a coloanelor de turiști era că toți se deplasau cu autoturime “Lada” nou-nouțe, parcă atunci scoase din fabrică pentru rodaj…

Serviciul de contraspionaj de la Timișoara a sesizat că în zilele premergătoare datei de 16 decembrie 1989 dinspre Iugoslavia au intrat numeroase coloane de câte 20-30 de autoturisme… cu ruși și unguri, ajungându-se la cifre de ordinul sutelor, apoi al miilor. Cei in cauză nu au solicitat cazare hotelieră, preferând să se răspândească în orașe și să stea în mașini.

Acești numeroși “turiști speciali” realizau un fel de “ocupație” pe trasee și în orașe dintre cele amintite anterior, și unde s-au constatat provocări diversioniste.

Practic, nu se mai putea face nimic. Ori se închideau granițele, ori erau reținuți și se isca un conflict politico-statal. Cu vreo 70.000 de slujnice și guvernante – amante, viticultori, grădinari, morari și comercianți ocupase și Stieber, spionul Kaiserului, Franța, până la ocupația militară efectivă din 1871.

În noaptea de 16-17 decembrie, o asemenea coloană s-a deplasat cu scopul de a intra in Timișoara. A fost interceptată și determinată să ocolească orașul, dar o parte din mașini a scăpat, reușind să intre…

Articol publicat in Jurnalul National, Suplimentul Istoric “Scinteia”. General de brigada (r) Aurel Rogojan, 28/08/2009

Lasa Comentariu