Promotoarea cianurilor pentru Rosia Montana

// 13 February 2012 // General, O tara furata, Romania azi

Gold Corporatin, în fotoliul de premier

Mihai Răzvan Ungureanu are misiunea de a debloca proiectul Roşia Montană • Noul premier o va avea alături, la Palatul Victoria, pe vechea sa colaboratoare Corina Vinţan • Firma acesteia, Links Associates, promovează interesele companiei Roşia Montană Gold Corporation, pentru care face lobby puternic şi de la care a încasat milioane de dolari • Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis lui Ungureanu că proiectul minier din Apuseni trebuie să fie o prioritate pentru noul Cabinet.
Interesele companiei Roşia Montană Gold Corporation sunt reprezentate la cel mai înalt nivel şi în Guvernul României. Din echipa noului premier Mihai Răzvan Ungureanu va face parte Corina Vinţan, unul dintre oamenii de încredere ai primului ministru şi un vechi colaborator al acestuia. Corina Vinţan, care va fi consilier personal al lui Mihai Răzvan Ungureanu, este însă cea care, prin intermediul firmei sale Links Associates şi pentru sume de ordinul milioanelor de dolari, face lobby pentru controversatul proiect Roşia Montană. Una dintre ţintele şi chiar obsesiile preşedintelui Traian Băsescu. Un proiect care trebuie deblocat de Mihai Răzvan Ungureanu, după ce fostul premier Emil Boc nu a avut curajul să o facă. Iar asta pare a fi şi una dintre principalele sarcini ale Corinei Vinţan: supravegherea lui Mihai Ungureanu şi urgentarea proiectului minier de la Roşia Montană.
De altfel, şeful statului i-a transmis cât se poate de clar lui Mihai Ungureanu că trebuie să rezolve impasul în care se află proiectul Roşia Montană. “O prioritate căreia i-aş spune prioritate zero, la fel de importantă ca trecerea la un program de restabilire a nivelului de trai al populaţiei, este legată de crearea de locuri de muncă, şi crearea de locuri de muncă se poate obţine atât prin utilizarea accelerată a banilor europeni, prin crearea de întreprinderi mici şi mijlocii şi, revin, prin redeschiderea unor exploatări miniere de indiferent ce natură sunt ele, având în vedere creşterile de pe piaţa materiilor prime pe plan mondial”, a spus Traian Băsescu cu ocazia desemnării lui Ungureanu în funcţia de prim-ministru.
Vinţan se ascunde
ZIUAnews a încercat să stea de vorbă cu Corina Vinţan. Asistenta acesteia ne-a spus că lobby-ista de la Roşia Montană Gold Corporation se află într-o şedinţă, dar că ne va suna. Am primit un telefon, dar nu de la Vinţan, ci tot de la asistenta acesteia. “Doamna Vinţan nu face nicio declaraţie cu privire la Roşia Montană”, ni s-a transmis. După ce i-am explicat asistentei că dorim să discutăm de relaţia Corinei Vinţan cu premierul Ungureanu, cooptarea ei în echipa acestuia, dar şi despre modul în care poate influenţa soarta proiectului Roşia Montană din postura de colaborator al primului ministru, ni s-a promis că vom primi răspunsul la aceste întrebări pe mail. Ceea ce evident nu s-a mai întâmplat.
Legături strânse cu PDL
Corina Vinţan este o mai veche colaboratoare a lui Mihai Răzvan Ungureanu, pentru care a lucrat, din postura de purtător de cuvânt, în perioada în care acesta era ministru de Externe în Guvernul Tăriceanu. Corina Vinţan este însă şi unul dintre oamenii de încredere a celui mai important partid de guvernământ, PDL. O demonstrează serviciile pe care acestea le-a prestat de-a lungul timpului pentru anumiţi democrat-liberali.
Astfel, Vinţan a pus umărul ca fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena, şi ea o susţinătoare a proiectului Roşia Montană, să ajungă în Parlamentul European. Mai exact, actuala promotoare a companiei Roşia Montană Gold Corporation a fost consilierul de imagine al Elenei Băsescu, în timpul campaniei electrorale a acesteia pentru Parlamentul European. „O cunosc de mult pe Elena Băsescu, mi-a cerut ajutor în calitate de amică, nu de consultant. Am convenit să o ajut fără să implic compania în campania electorală. Mai am şi alţi clienţi de genul acesta, pentru care lucrez din simpatie. Este o persoană voluntară, foarte încăpăţânată, care stabileşte obiective precise şi face eforturi colosale să le atingă. Este o luptătoare, ceea ce o va face un jucător politic redutabil. Unul dintre motivele care m-au făcut să o ajut este acela că eu, personal, cred că imaginea publică a Elenei Basescu este departe de adevăr”, afirma Corina Vinţan pentru revista Q Magazine.
Aceeaşi Corina Vinţan a făcut echipă şi cu Elena Udrea. S-a întâmplat în cazul brandului turistic al României, celebra frunză. Corina Vinţan a făcut parte din Consiliul pentru coordonarea proiectului privind brandul de turism al României.
De asemenea, firma Links Associates a fost implicată în organizarea selecţiei privind cea mai reprezentativă figură feminină a României din Parlamentul European. Titlul a fost câştigat nu de amica Corinei Vinţan, „luptătoarea” Elena Băsescu, ci de Monica Macovei, un alt important lider PDL.
Sursa: Ziua News-Iulian Tănăsescu
Share

3 Raspunsuri la “Promotoarea cianurilor pentru Rosia Montana”

  1. Vali says:

    Vreau ca proiectul sa porneasca , trebuie sa se i-a aceasta decizie odata , nu se poate ca 12 ani de zile sa vorbim intruna si nici o fapta.Nu asa se salveaza Rosia Montana , investitiile straine sunt cele mai bun venite in situatia de criza precum este Romania astazi

  2. Paul says:

    Ar face bine sa dea drumu proiectului de la rosia pentru ca nu mai e mult si se fac 15 ani de asteptari. nu degeaba am ajuns codasii europei, daca nici macar nu vrem sa facem bani

  3. Rusu Ana-Maria says:

    Vor sa ne distruga prin orice mijloace, ne-au lasat fara serviciu, ne-au trunchiat salariile acum vor sa ne ucida cu cianura, sa ne contamineze cu arsenic. Numai Dumnezeu ne mai poate ajuta!

Lasa Comentariu