Interviu Paul Niculescu-Mizil, 1992

// 27 May 2011 // Pareri si pozitii publice, Romania azi

 

Paul Niculescu-Mizil

Paul Niculescu-Mizil

“In 1992, Mizil era incarcerat la Jilava, alaturi de multi fosti membri ai Comitetului Politic Executiv. In acea perioada, el ne-a acordat un interviu in care a vorbit pentru prima oara despre Revolutia din Romania si implicarea unor forte straine in acele evenimente. La acea data, aproape toate elementele erau inedite pentru ca se stia doar ca Nicolae Ceausescu ordonase sa se traga in manifestanti, iar, dupa 22 decembrie ’89, Armata s-ar fi luptat cu niste iluzorii teroristi care nu au fost prinsi niciodata.

In 1992, Niculescu-Mizil ne spunea: “Statul-Major al Armatei Maghiare a avut legaturi cu forte din interiorul Romaniei. S-a invocat in mod oficial, in Consiliul de Securitate (al ONU – n.n.), necesitatea trimiterii de trupe in Romania. Daca aceasta masura nu a fost luata in acele zile, s-a datorat vetoului opus de reprezentantul Chinei in Consiliu. (…) Sunt cunoscute contactele ministrului de externe maghiar si al inaltelor autoritati maghiare cu ministrul de externe al Uniunii Sovietice de atunci pentru interventia in Romania”. Paul Niculescu-Mizil se considera un detinut politic.

Pe domnul Paul Niculescu-Mizil am vrut sa-l abordam in anul 1991, cand era internat in Spitalul Colentina. Atunci astepta ca instanta sa decida asupra dosarului sau si a refuzat interviul pe motiv ca orice afirmatie facuta in presa ar fi putut constitui proba la dosar.

– Cum este posibil? Doua complete de judecata te achita si vin altii si iti dau 16 ani de puscarie. Dar cum este posibil urmatorul lucru? Vine Procuratura si te acuza de complicitate la genocid, dupa aia schimba, nu complicitate, pardon, am gresit, coautorat la genocid, dupa aceea schimba din nou, am gresit, nu coautor la genocid, instigare la omor deosebit de grav, apoi schimba a patra oara, am gresit si acum, nu instigare la omor deosebit de grav, ci complicitate.

– Care este situatia acum?

– In conformitate cu sentinta, trebuie sa execut 8 ani de puscarie. In conformitate cu Codul Penal, avand o varsta de peste 60 de ani, am dreptul sa beneficiez de prevederea din lege dupa care un om care are o asemenea varsta, la terminarea unui sfert din pedeapsa, are dreptul sa fie pus in mod conditionat in libertate. Astept sa se infaptuiasca aceasta prevedere a legii. Eu nu cer un privilegiu pentru fostul nomenclaturist Niculescu-Mizil, eu cer sa se aplice textul din legea penala pentru puscariasi si continui sa consider ca sunt un detinut politic.

– Printre cei aflati in conducere, fosti colegi de-ai dumneavoastra, a incercat cineva sa va acorde vreun sprijin de cand sunteti in inchisoare?

– Ce sa spun, daca spun ca m-au sprijinit, oamenii acestia or sa fie atacati ca sunt comunisti si ca sunt complici cu mine, daca spun ca nu m-au sprijinit, or sa spuna, uite dom’ne, ce om nerecunoscator, si atunci prefer sa nu spun nimic, nici ca m-au sprijinit, nici ca nu m-au sprijinit. Pentru mine, marea satisfactie este ca am simtit sprijinul a mii si mii de oameni care m-au cunoscut. Daca veti lua dosarul procesului nostru, sunt declaratii ale oamenilor care au scris in apararea mea. Asta pentru mine are o mare valoare, faptul ca oameni din tara si strainatate au gasit forta morala, in conditiile in care in jurul nostru este aceasta isterie anticomunista si aceasta vanatoare de vrajitoare, sa spuna: “Domnilor ce faceti cu Niculescu-Mizil?”

Ceausescu trebuia sa fi fost judecat corect

– Asta-i un lucru bun pentru dumneavoastra.

– Nu-i bun pentru mine ca nu m-a ajutat. Puscaria tot o fac. Eu consider clar si ferm ca sentinta de condamnare a mea si a membrilor CPEx nu este sustinuta de probe materiale, dar aceasta cauza nu este dreapta si, in plus, ea este insotita de vicii grave de fond si de forma din punct de vedere al legii penale. De aceea eu consider ca aceasta sentinta trebuie revizuita.

A, voiau sa ma condamne ca am fost langa Ceausescu pana in ultima zi, cum s-a declarat, si atunci ma aparam, dar gaseam o justificare, dar sa ma condamne ca pe un criminal de drept comun, asta este fara nici un fel de ratiune.

– Procesul Ceausestilor cum vi s-a parut?

– Ce sa va mai spun, nu mai spun nimic. Eram atunci ministru si pe numele meu a venit un protest al unei organizatii internationale fata de modul in care s-a procedat in cazul Ceausescu, pe care l-am adus la cunostinta conducerii tarii. A fost un act inuman, Ceausescu a avut defectele sale, a avut meritele sale, trebuia sa fi fost judecat corect.

– Moartea lui a depins de fortele straine?

– Eu cred ca tot scenariul a fost facut in asa fel incat…

– In fond, strainii au vrut numai moartea lui Ceausescu, pentru ca Jivkov este judecat la domiciliul sau, Honeker a fost extradat in Germania, unde va primi si pensie.

– Era si normal. Strainii stiau ca altfel nu se poate.

– Da, pentru ca el era…

– Cel mai darz.

In ’89 a existat un act de interventie straina

– Care a fost aportul dumneavoastra la Revolutie?

– Mie imi puneti o intrebare care pentru mine ridica probleme. Imediat dupa 22 decembrie am dat o declaratie in care am salutat Revolutia. Dar evenimentele care s-au derulat dupa acest 22 decembrie ma fac sa ma gandesc foarte mult la aceasta apreciere. Nu pot sa dau un raspuns definitiv, dar din ce in ce mai mult mi se contureaza parerea ca evenimentele din 22 decembrie 1989, care au o justificare temeinica in numeroasele nemultumiri care s-au produs in randurile poporului roman, mai ales in ultimii ani ai perioadei ceausiste, datorita unor masuri antipopulare luate de acesta, sunt departe de a constitui revolutia romaneasca.

In sedinta din 17 decembrie 1989, Ceausescu ne-a informat pe noi, era singura informatie de care dispuneam, ca la Timisoara elemente huliganice s-au dedat la acte de vandalism, au distrus obiective civile si militare, au molestat soldati, ofiteri. De asemenea, ni s-a spus ca e un act de interventie straina in treburile interne ale Romaniei, care pune in cauza independenta nationala a tarii, integritatea teritoriala. Dupa aceasta sedinta, s-au scurs doi ani si jumatate, timp in care s-au dezvaluit fapte noi care arata fara putinta de tagada ca in evenimentele din ’89 a existat fara dubii un act de interventie straina in treburile interne ale Romaniei. Mi-a fost de la inceput clar ca ceea ce s-a intamplat in Romania, ca si in alte tari socialiste, a fost rezultatul unor intelegeri la inalt nivel intre supraputeri. Dar in anii care s-au scurs, au intervenit noi si noi fapte care nu pot fi contestate. Sunt nu afirmatii facute de un inculpat sau un aparator, sunt dovezi evidente.

Autoritatile maghiare au intervenit activ in România

Daca imi permiteti sa citez cateva din ele: rezulta cu claritate din procesele care au avut loc inainte de 17 decembrie ca au existat acte de interventie militara, de trimiteri de agenti straini, de armament in interiorul Romaniei, care au pus la cale evenimentele despre care s-a vorbit. Chiar eu insumi, in cuvantul meu de aparare, am aratat ca pe lista asa-ziselor victime ale Revolutiei, din dosarul de acuzare figurau cetateni sovietici, maghiari cu domiciliul in fosta Uniune Sovietica si Ungaria, care si-au gasit sfarsitul in timpul acelor zile pe pamantul romanesc. Am cerut justitiei sa cerceteze ce hram purtau acei oameni atunci. De asemenea, in cursul proceselor de la Timisoara, s-au adus fapte de necontestat, care vorbesc despre prezenta straina, cu preponderenta maghiara, in activitatile lui decembrie ’89. Dar dupa aceea au aparut documente care sub nici o forma nu pot fi contestate. Am in vedere in primul rand cartea scrisa de ministrul de externe maghiar Gyula Horn, cu titlul “Delimitari”, publicata in Ungaria si Germania. In aceasta carte se recunoaste textual ca autoritatile maghiare in acele zile au intervenit activ in Romania. Statul-Major al Armatei maghiare a avut legaturi, recunoscute in carte, cu forte din interior. S-a invocat in mod oficial, in Consiliul de Securitate, necesitatea trimiterii de trupe in Romania. Daca aceasta masura nu a fost luata in aceste zile, s-a datorat vetoului opus de reprezentantul Chinei in Consiliul de Securitate. In aceasta carte sunt descrise contactele ministrului de externe maghiar si ale inaltelor autoritati maghiare cu ministrul de externe al Uniunii Sovietice de atunci, cu alte forte de pe plan international, pentru interventie in Romania. Este un document pe care eu l-am propus ca act probatoriu in procesul meu, dar s-a refuzat.

Ce semnificatie are declaratia dupa care Ardealul trebuie sa fie independent?

Sunt, de asemenea, alte acte oficiale. Am in vedere raportul Comisiei Parlamentare privind evenimentele din Covasna si Harghita, care pun in evidenta actiuni legate de forte straine. Dar cu dosebire am in vedere raportul Comisiei Senatoriale conduse de Sergiu Nicolaescu privind evenimentele din decembrie. Le-am citit cu mare atentie. Sunt opt pagini de ziar in care se demonstreaza punct cu punct actiunea de interventie militara straina in Romania in acele zile. In sfarsit, vreau sa citez un element caruia ii dau cea mai mare importanta. Este vorba de convorbirile telefonice avute de generalul Eftimescu, seful Statului-Major, cu seful Statului-Major al armatei ungare in ziua de 10 sau 20 decembrie. De doua ori generalul roman l-a interpelat pe generalul maghiar, iar una dintre interpelari este semnificativa, citez din memorie: generalul roman il intreaba pe cel maghiar: “Ce semnificatie are declaratia presedintelui ad-interim al Ungariei din acea vreme, dupa care Ardealul trebuie sa fie independent?” Nu este o declaratie a vreunui senator din Comisie, este o declaratie textuala, un document oficial. Deci, in acele zile au existat nu numai intentii, ci planuri concrete de interventie militara straina in Romania, care au pus in pericol independenta tarii, integritatea teritoriala.

Procuratura a omis elementul de interventie militara straina

La procesul meu, in recursul extraordinar am protestat impotriva cererii Procuraturii de a se omite elementul de interventie militara straina. Am spus, chiar daca voi fi condamnat la 30 ani de puscarie, sub nici o forma eu nu voi inceta sa cred ca Romania a fost supusa unei interventii straine in acea perioada si ca voi lupta pentru cunoasterea adevarului in aceasta tara.

– Toate acestea nu puteau fi cunoscute in acea perioada. Dar securitatea care a avut un rol in mentinerea comunismului, a epocii de aur, cum de nu l-a informat pe Ceausescu? Deci totusi cineva din interior a sprijinit aceste actiuni din afara.

– Eu nu sunt in masura sa fac procesul evenimentelor din acea perioada pentru ca trebuie sa ma bazez pe fapte si nu sunt in masura sa apreciez cum a lucrat un organism sau altul al statului roman in acea perioada. Eu constat ca a existat o interventie militara straina. In aceste conditii, pentru mine, care eram membru al CPEx, se punea astazi intrebarea care s-a pus si in 17 decembrie 1989: ce trebuia sa faca Niculescu-Mizil cand afla ca exista o interventie militara straina, cand afla ca este in pericol securitatea statului roman? Trebuia sa spuna – dati drum liber acestor forte?!

S-au produs schimbari care dau tara inapoi

Dar mai este si un alt aspect: al prezentului si viitorului acestei tari. Dupa parerea mea, pericolul la adresa independentei nationale a tarii si integritatii teritoriale nu a trecut. Sunt fapte elocvente care vorbesc despre interventia si pregatirea unor forte straine, cu riscuri mari pentru securitatea tarii.

– Dar pe langa interventiile straine, Revolutia a dorit-o in primul rand poporul.

– Eu am spus: ca au fost niste nemultumiri evidente in randurile populatiei datorate unor masuri antipopulare pe care le-a luat Ceausescu, mai ales in ultimii ani ai conducerii sale, aceste doua elemente s-au impletit. Daca poporul a vrut sau nu a vrut, asta este o chestiune discutabila. Pentru ca ar trebui sa stim ce a vrut poporul; in nici un caz eu nu cred ca poporul a vrut ca Romania, in urma acestor evenimente, sa-si deterioreze in mod grav situatia sa economica solida, politica, morala, sa ajunga in situatia acestei crize grave pe care o traieste natiunea romana. De aceea, cand spui Revolutie, trebuie sa duca lucrurile inainte. Pana acum nu constat. Desigur ca s-au produs o serie de schimbari pozitive in tara noastra, dar s-au produs schimbari infinit mai grave care dau inapoi tara.

– La un moment dat, intr-una din sedintele CPEx, Ceausescu a spus ca “exista un tradator printre noi”. Se referea la dumneavoastra?

– Istoria mea politica este foarte interesanta si complicata din doua puncte de vedere: intai, dintr-un punct de vedere general. Ceausescu era un om foarte suspicios. Ceausescu nu se temea de clasa muncitoare, de taranime, de populatie. El era de parere ca este dat de Dumnezeu acestui popor.

– Cum va explicati victimele dupa moartea lui Ceausescu?

– Cum sa mi le explic eu, daca nu si le explica ei?

Dupa moartea lui Ceausescu eu am fost ministru in noul guvern aproape doua luni. M-am luptat sa rezolv problemele de aprovizionare. Am citit o carte a domnului Mazilu in care se spun foarte multe lucruri: ca se aduc multumiri Ministerului Comertului Interior pentru activitatea depusa in zilele acelea. Pai, atunci MCI era condus de mine. Nu era normal ca macar sa se fi spus undeva, domnul asta a facut treaba asta atunci, nu sa ma ierte daca am avut vini penale, asta nu ierta vina mea penala, dar in nici un document in procesul meu nu se pomeneste ca am fost ministru dupa 22 decembrie. Deci eu eram ministru, ce legatura am eu cu mortii astia, cum, eu eram in guvern si omoram oamenii? Cine a tras dupa 22? Asta este intrebarea pe care si-o pune intreaga tara. Si mai este ceva. De ce mi se pun mie in carca acesti morti? Eu am declarat in proces: “Domnilor, ati spus ca pana in 22 decembrie au fost 144 morti, de ce imi puneti mie in carca 1.033: si pe cei care au fost omorati la Otopeni tinerii militari din fata MApN care au fost masacrati? Eu nu invinuiesc pe nimeni, dar nu stiu ce legatura mai are CPEx-ul cu mortii de dupa 22?”

– Credeti ca generalul Militaru ar putea sti?

– Nu stiu, nu ma bagati in asemenea hatisuri. Nu pentru ca imi este frica de cineva sau de ceva, pentru ca nu am convingeri. Daca as avea convingerea ca generalul Militaru e de vina, as spune. Eu nu am pretentia sa fie adusi alti oameni la puscarie.

– Cand veti fi eliberat, veti intra in viata politica?

– Eu dupa 8 ani, inca 5 ani nu am voie sa fac politica. N-am inteles de ce aceasta pedeapsa. Probabil cuiva ii este frica de mine sau de altii, ca daca am intrat in viata politica, cine stie ce-am face?”

Interviu cu Paul Niculescu-Mizil facut, in 1992, in Penitenciarul Jilava – publicat de gardianul.ro

Sursa: sergheiniculescumizil.blogspot.com

Share

Lasa Comentariu