Marii romani n-ar trebui sa moara!

// 25 May 2011 // Decembrie 89, Istorii nestiute

 

Fanus Neagu

Fanus Neagu

Îngerul a strigat şi marele scriitor Fă­nuş Neagu s-a ridicat la ceruri.

“Frumosul nebun” ne-a părăsit mistuit de dorul trecutului autentic şi lăsând în ur­mă o zestre de metafore, cuvinte-bi­juterii, un stil inconfun­dabil. Îl plâng toţi cei care i-au fost aproape şi-l recompun din amintiri pe cel care şi-a îndeplinit misiunea pe Pământ. Scria ca într-un altar, cu pioşenia cre­dinciosului venit la preasfinţita şi atotputernica limbă română, îm­bo­gă­ţind-o cu ardoarea unui apostol, strivea cu o plăcere nebună monoto­nia, dar ştia s-o facă aşa cum altora nu le iese nici din întâmplare, nu suporta convenienţele idioate şi con­ven­ţi­o­nalii preţioşi. A fost un om demn, dis­preţuind regal – ca puţini alţii – curvăsăraia politicianistă care îneacă în­­treaga lume românească.

Verticali­ta­­tea lui ar merita să fie considerată un model pentru ge­neraţiile tinere, ca şi felul în care şi-a câştigat liberta­tea: citind pătimaş, scriind sau mer­gând desculţ prin iarbă. Iar printre râ­­u­rile de cuvinte scrise sau rostite ne-a lăsat şi o lecţie de viaţă: speranţa nu se situează între lucrurile alu­ne­coa­­se, e cel mai ferm dintre sentimen­tele omului.

Dragostea fata de semeni si obiectivitatea  caracteristica marilor genii il facea sa scrie la data de 27 noiembrie 2010 in jurnalul National despre Adrian Paunescu si Mihai Ungheanu alte doua simboluri ale poporului roman, trecute in nefiinta, urmatoarele:

“Observ, plin de furie, că de la o vreme, ori de câte ori dispare în noaptea veşniciei un scriitor ro­mân de prestigiu, imediat, din deşertul gândirii se ridică doi, trei sau patru vulturi hoitari ca­re se reped să-i smulgă celui dis­pă­rut orice urmă de virtute sau talent.

Am în minte două cazuri care m-au cutremurat: va­lul de insulte azvârlit din prăpastia urii asupra cri­ti­cului Mihai Ungheanu, avându-l ca autor pe Vla­di­mir Tismăneanu, precum şi vârtejul de isterie barbară dezlănţuit la TVR 1 de Andrei Cornea împotriva lui Adrian Păunescu. Ţin să precizez că n-am schimbat în viaţa mea o vorbă cu domnii mai sus pomeniţi. Nu-i duşmănesc, nu-i preţuiesc, iar până acum mi-erau total indiferenţi.

 

Mihai Ungheanu

Mihai Ungheanu

I-am privit uluit cum împroşcau cu bale de turbare pe aceşti colegi ai mei pe care i-am iubit o viaţă întreagă şi mă opresc astăzi o clipă să-i întreb pe cei doi ticăloşi: Cum de îndrăzniţi să ne înjuraţi morţii chiar în ziua când îi ducem la groapă? De unde această pornire imbecilă de a ne spurca izvoarele? Poftei voastre scelerate de a ne însângera zilele când ne e sufletul cernit mă simt dator să îi răspund cu aceeaşi vehemenţă. Sunteţi doi provocatori de duzină, două jerpelituri. Să ne înţelegem, aveţi tot dreptul să nu vă placă ce au scris Mihai Ungheanu sau Adrian Păunescu – gusturile nu se discută, nu se amendează –, dar sunteţi de-a dreptul ticăloşi când voi, fiii unor torţionari comunişti, veniţi şi îi acuzaţi pe prietenii noştri dispăruţi că fac parte din şirul marilor vinovaţi care au întronat şi slujit dictatura stalinistă în România.

 

Adrian Paunescu

Adrian Paunescu

Să tragem răbojul din grindă şi să socotim: tatăl dumitale, domnule Vladimir Tismăneanu, cunoscut sub nu­me­le de Leon Tismineţchi, zis Ciungul, a fost agent KGB de când a dat în pământ şi până a murit. Stabilit în România după 23 august 1944, el raporta periodic Ambasadei sovie­ti­ce tot ceea ce se întâmpla în cadrul CC al PCR. La cererea expresă a lui Gheorghiu-Dej, Hruşciov a aprobat să fie eli­mi­nat din cadrele activului de conducere. A fost trecut lu­crător la Editura Politică, sub conducerea lui Walter Roman, unde a tradus, sunt dator s-o spun, în chip excelent ope­re­le lui Vladimir Ilici Lenin. Ani lungi m-am delectat cu scă­pă­rătoarele lui întorsături de fraze. Reproduc din memorie o misivă a lui Lenin către un secretar PCUS de gubernie: “Sti­mate tovarăşe N, pentru victoria revoluţiei împuşcă-i imediat pe toţi culacii din gubernie, pe toţi ţăranii mijlocaşi şi şi pe şovăielnici”. Acest şi adverbial îi dă şi astăzi emo­ţii calofilului care sunt. Pe când tatăl tău se străduia să ne pună sub ochi asemenea “opere”, tatăl lui Mihai Un­gheanu ara pământul în arida câmpie a Bărăganului. N-a fost membru al PCR, dar, se înţelege de la sine, el a impus comunismul în România.

 

Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu

Şi acum între noi, domnule Andrei Cornea. Vreau să te învăţ o rugăciune musulmană. Iat-o: Dă-mi, Doamne, să ştiu multe, dar să nu trec prin toate. Dar nu! Tu, balaure filo­zof (cu s  sau cu z, nu ştiu cum îţi convine?), vrei să treci de-a curmezişul prin toate şanţurile.

Adrian Păunescu este, după părerea mea, un poet ex­cep­­ţional. Uneori cu aspre scăderi. Dar nu asta mi s-a părut că te interesează pe dumneata, ci faptul că, în timpul co­mu­nismului (adică în timpul vieţii noastre!), a scris când n-a avut încotro şi versuri închinate regimului pe care atât de mult îl urăşti, încât îmi vine să cred că eu, şi nu dum­nea­ta, sunt fiul lui Paul Cornea, fost secretar al CC al UTC între 1948 şi 1954. Domnul Paul Cornea, pentru cultura că­ruia nutresc un deosebit respect, era în acei ani legătura directă a tuturor organizaţiilor de tineret cu următorii tovarăşi din conducerea superioară: Ioşka Chişinevski, Leonte Răutu şi Ofelia Manole.

Chişinevski a fost poate cel mai mare ticălos dintre toţi comuniştii care au pus pingeaua pe grumazul ţării ăsteia. Răutu nu lăsa să mişte nici frunza, nici ramul şi nici un vers din Eminescu. Iar Ofelia Manole… ei, tovarăşa Ofelia Manole, secretară de partid a comitetului regional Bucu­reşti, a fost cea mai sumbră ticăloasă care a trecut pe Bulevardul Magheru. Bătrânii scriitori pe care i-am cunoscut şi care mi-au rămas în inimă ca mari maeştri preferau să ajun­gă în Piaţa Unirii ocolind pe la Giurgiu decât să dea ochii cu tovarăşa Manole. Cred că nici Elena Ceauşescu n-a reuşit decât arareori s-o egaleze pe tovarăşa Manole. Cu toţii au răsuflat uşuraţi în ziua când un soldat, îndrăgostit de nepoata tovarăşei, a introdus două rafale de gloanţe în inima ei iubitoare de literatură, pe motiv că i-a refuzat mâna nepoatei sale. Dacă ai şti ce jale a fost în Bucureşti, şi acum sunt oameni care lăcrimează!

 

Andrei Cornea

Andrei Cornea

În anul 1948, când tatăl dumitale ţinea o strânsă legă­tu­ră cu corifeii comunismului românesc, învăţătorul Constantin Păunescu, din comuna Bârca, judeţul Dolj, intra în închisoare pentru ani lungi şi grei fiindcă fusese membru al Partidului Liberal. Nu ştiu dacă veniseşi pe lume, dar tocmai în anul acela (ca să vezi brodeală!) marele George Că­li­nescu era dat afară de la catedra pe care o deţinea la Universitate şi în locul lui era numit un dentist, un tinichigiu (bi­ne-a zis psalmistul mai anul trecut că şi azi avem nevoie de tinichigii şi chelneri), răspunzând la numele de Ion Vitner şi care-l avea asistent – ţin’te bine, neică! – pe tovarăşul Paul Cor­nea. Buldozere, progres şi luptă pentru ridicarea Româ­niei pe noi culmi. Călinescu nu s-a mai întors niciodată la ca­tedră. Nea Costică Păunescu s-a întors acasă ca să moară. Iar Adrian, fiul său, trebuie să plătească în eternitate pentru fap­tul că nea Costică a ales greşit: în loc să se ţină de pulpa­na roşie a lui Papaşa, credea în Brătieni şi în I.G. Duca.  Când mor scriitori ca Ungheanu şi Păunescu, neamul ro­mâ­nesc simte că i se rup un braţ, un râu sau un codru. No­rocul aces­tui pământ este că în aceeaşi noapte, undeva în­tr-un sat sau într-un oraş, la apus de lună sau la răsărit de soare, se naşte un alt soldat care să acopere tranşeea rămasă goală”.

Fanus Neagu

Surse: Jurnalul National, http://www.jurnalul.ro

Share

5 Raspunsuri la “Marii romani n-ar trebui sa moara!”

  1. mîndruţă constantin says:

    Daca inca nu am reusit sa zugravim ce s-a construit inainte de 1990, in locul celor doi plecati dintre noi, nu avem pe cine sa punem. Ungheanu, prin tot ce a scris, a folosit literele unei demnitati provenite dintr-o educatie care astazi nu se mai face. Paunescu a insemnat poezie la rang de religie, nepieritoare si Cenaclul Flacara, la fel de nemuritor. Cei doi neica nimeni (nu-mi patez scrisul cu numele lor) transpira din mintisoara lor reavana (vorba lui Paunescu), sa aiba de unde stoarce scursura scrisului lor. Ingaduinta lui Dumnezeu!

  2. nf says:

    I-ati onorat pe cei doi “neica nimeni” punandu-le pozele intr-un material al unui GENIU

    • Administrator says:

      Cred ca intentia administratorilor sitului prin afisarea pozelor celor doi “neica nimeni” a fost sa se vada cum arata ticalosia fotografiata, in antiteza cu GENIU

  3. asicris says:

    Marii scriitori patrioti ADRIAN PAUNESCU, MIHAI UNGHEANU si FANUS NEAGU vor ramine in sufletul si in istoria poporului Roman! Acesti doi pierde vara sunt de pe acum doua mari nulitati pe care istoria nici nu-i va pomeni! Acestia sunt tradatorii poporului Roman! Rusine tvr.care promoveaza nonvalorile si tradarea nationala!

  4. Lariissa says:

    Probabil la tv sunt numai emisiuni pe tema asta.Regrete, circ si poate doar inuupetcl.Nu ma uit la tv, de la radio am aflat stirea si nici nu vreau sa aflu altceva.Probabil (ceea ce nu doresc),dupa,cand s-or mai linisti un pic lucrurile, vor aparea dudui ce vor sustine,ca s-au iubit i-apoi hulit.Probabil,sper sa nu,dar din pacate,cam asta se-ntampla in ultimul timp.Noaptea trecuta,intre 1 si 3 am citit, printre alte poezii, ce mi se par atat de actuale vreumrilor, epe care le traim, Spovedania: Spovedania mea se incheie aiciUnde lacramandAstept sa intelegDe ce a fost nevoieSa mor (30/31 Ianuarie 1988)azi, pe la 10, am auzit la radio.

Lasa Comentariu