Traian BASESCU. Politica si epoleti – Partea a II-a

// 20 May 2011 // Dosare inedite, Romania azi

 

Traian Basescu

Traian Basescu

„Aţi colaborat cu Securitatea?“ „Categoric, da!“

Subiectul colaborării lui Traian Băsescu cu Securitatea i-a provocat acestuia replici care reaminteau, prin ritmul apariţiilor publice, de reacţiile pe care le-a avut atunci cînd fusese incriminat pentru distrugerea flotei comerciale a României.

Era însă mult mai nuanţat decît în trecut, ferindu-se de afirmaţii categorice, precum cea făcută în martie 2004 în faţa instanţei, şi făcînd apel la distincţiile operate de Legea 187/1999 privind deconspirarea Securităţii ca poliţie politică. Sintagma, care i-a folosit (ca multora) de minune în demersurile publice menite să-l apere de umbrele trecutului, a fost introdusă în lege, pe parcursul dezbaterilor parlamentare care i-au precedat adoptarea, de fostul senator jurist Corneliu Turianu. La vremea respectivă, faptul a atras reacţia iniţiatorului proiectului, Constantin Ticu Dumitrescu, care în final a renunţat la paternitatea asupra legii. După alegerile din 2004, cînd componenţa conducerii CNSAS s-a schimbat, Corneliu Turianu a fost recompensat, cu susţinerea lui Traian Băsescu, cu un loc în Colegiul Consiliului, ca reprezentant al Partidului Democrat care a depus eforturi de a-l propulsa chiar în obţinerea preşedinţiei acestuia, prin sacrificarea inutilă a unui valoros membru al colegiului (silit de „disciplina de partid“ să voteze împotriva conştiinţei sale, Dan Lazea, celălalt membru al Colegiului susţinut de Partidul Democrat, a ales calea demisiei de onoare). Numai reacţia publică vehementă (inclusiv a angajaţilor CNSAS) l-a făcut pe preşedintele Băsescu, pentru prima oară huiduit public, să revină asupra acestor demersuri.

 

Constantin Ticu Dumitrescu

Constantin Ticu Dumitrescu

Dar, să revenim la „războiul declaraţiilor“ cu privire la colaborarea sa cu Securitatea, care avea ca fundal procesul de calomnie pe care Băsescu i-l intentase lui Ciuvică la începutul anului 2004. Traian Băsescu devenise ceva mai prudent. Într-un interviu din 8 octombrie 2004, întrebat dacă a avut legături cu Securitatea, el spunea: „Categoric, da. Cine ar spune că s-a pregătit într-un institut militar de marină, pentru a ieşi în străinătate, şi spune că n-a văzut serviciul de contrainformaţii este mincinos […]. Eu am făcut serviciu într-un domeniu în care legăturile cu Securitatea erau pur şi simplu de serviciu“. Întrebat, în acelaşi interviu, de cînd au început legăturile sale cu Securitatea şi în ce constau rapoartele pe care le scria, Traian Băsescu a răspuns: „din momentul în care mi-am făcut primul dosar pentru avizul de navigaţie, în Institutul de marină. Cînd urma să plecăm în practica de anul doi, ne-a trebuit un aviz de navigaţie. În acel moment, m-am prezentat în faţa organului de contrainformaţii şi mi-am completat formularul, plus discuţiile, care mergeau pînă la a se interesa de relaţiile de familie“. În final, întrebat dacă regretă relaţia pe care a avut-o cu Securitatea, Traian Băsescu a declarat: „Nu. Pentru că făcea parte din meseria mea. Nu aveam cum să navighez, în raport cu legile statului din acea vreme, iar astăzi să vin să spun: eu, dragi români, n-am văzut ofiţer de Securitate. Ar fi o mare minciună“. Era tocmai ce spusese, în urmă cu şase luni, în faţa instanţei de judecată.

Băsescu a fost pus în dificultate pe acest subiect şi în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. De pildă, cu prilejul dezbaterii electorale dintre candidaţii la preşedinţia României, găzduită de cotidianul Adevărul în 18 noiembrie 2004, Petre Roman a amintit ce declarase el însuşi, Traian Băsescu, în contextul în care „colegului nostru, Adrian Vilău, i s-a găsit angajamentul la Securitate“. Atunci, Traian Băsescu ar fi spus: „şi eu a trebuit, cînd am absolvit Şcoala de Ofiţeri, să semnez un asemenea angajament, pentru că altfel nu aş fi putut să fac carieră“. Pentru că, de faţă fiind, Traian Băsescu a negat că ar fi spus aşa ceva, Cristian Tudor Popescu, moderatorul dezbaterii, l-a întrebat pe Petre Roman dacă poate să numească vreun martor al acelei discuţii. Răspunsul lui Petre Roman a fost categoric: „Sigur. Era de faţă toată conducerea partidului, şi Duvăz, şi Severin, şi Babiuc, şi oricine vreţi dumneavoastră“. Controversele pe acest subiect au continuat pe parcursul întregului an care a urmat succesului în alegeri al lui Traian Băsescu, devenit preşedinte al României. Faptul că instanţa de judecată l-a incriminat pe Mugur Ciuvică în 14 februarie 2005 pentru calomnie la adresa noului preşedinte al ţării i-a servit prea puţin.

 

Cristian Tudor Popescu

Cristian Tudor Popescu

În 13 decembrie 2005, Traian Băsescu avea din nou de furcă din cauza colaborării cu Securitatea, pentru că nu apăruseră nici un fel de documente lămuritoare privind natura acesteia. Războiul se purta, în continuare, pe tărîmul declaraţiilor, dar, la data de mai sus, fostul preşedinte Emil Constantinescu a cerut CNSAS redeschiderea cercetărilor privitoare la relaţia lui Traian Băsescu cu fosta Securitate. Audiat în acea zi de către Colegiu, „a ţinut un speech impecabil“, după cum s-a exprimat acelaşi Mircea Dinescu, care a adăugat: „vom cîntări nişte lucruri pe care, de exemplu, acum un an nu le înţelegeam prea bine“. El a observat şi că i se pare „ciudată“ o coincidenţă: „la exact ora cînd domnul Emil Constantinescu era audiat la noi, s-a programat tăierea panglicii la arhivele de la marginea Bucureştiului“. Într-adevăr, oferindu-i un neaşteptat gir controversatului Gheorghe Onişoru, preşedintele de atunci al Colegiului, preşedintele Traian Băsescu a participat la inaugurarea noului sediu al arhivelor CNSAS de la Popeşti-Leordeni.

Războiul declaraţiilor

Întrebat de ziariştii prezenţi la eveniment ce părere are despre audierea şi solicitarea lui Emil Constantinescu, acesta a declarat: „Se duce să încălzească aceeaşi ciorbă, cu aceleaşi documente cu care Mugur Ciuvică a pierdut procesul cu mine […]. S-a dus să le mai prezinte o dată la CNSAS. Onişoru poate confirma“. Onişoru a confirmat pe loc, cu slugărnicie, „deci, subiectul este închis“, iar Traian Băsescu a reiterat mai vechile sale afirmaţii, căutînd să arate că o relaţie a sa cu Securitatea intra în cutuma profesiei: „doar un copil ar spune că a navigat şi n-a văzut ofiţeri de Securitate. Nu avea nimeni control unde ajung rapoartele unui comandant de navă sau rapoartele pe care le făceam de la Anvers către armator. Sînt probleme care, probabil, în sistemul anterior, aveau o trimitere directă şi către organele de securitate ale statului“.

Presa continua însă să comenteze subiectul, considerîndu-se că arhivele rămîn zăvorîte atunci cînd vine vorba de vreun dosar pe numele lui Traian Băsescu. Intervenind în această chestiune, fără să fie clar de ce instituţia servea interesul persoanei, la 11 aprilie 2006, Administraţia Prezidenţială a emis un comunicat, în care se spunea că „preşedintele României, Traian Băsescu, cere public SRI, SIE, MApN, Arhivelor Naţionale, deţinătorilor arhivelor CC al PCR, tuturor instituţiilor care deţin documente privind pretinsele legături cu Securitatea din timpul regimului comunist, să le pună la dispoziţia CNSAS, pentru a putea fi evaluate şi elucidate acuzaţiile privind o presupusă colaborare a şefului statului cu Securitatea. Preşedintele Traian Băsescu afirmă în mod categoric că nu a semnat niciodată un angajament cu Securitatea, că nu a colaborat niciodată cu Securitatea ca poliţie politică şi nu a desfăşurat niciodată activităţi în slujba acesteia. Preşedintele Traian Băsescu considera că acuzaţiile care i se aduc în acest sens nu au nici un fundament real, fiind făcute în baza unor aprecieri care nu sînt susţinute de acte sau documente semnate sau generate de Traian Băsescu“.

În cursul verii, polemica a continuat. În plină caniculă, pe 15 august 2006, Traian Băsescu insista asupra faptului că nu are nimic de ascuns, susţinînd că numai cu o zi în urmă l-a contactat telefonic pe unul dintre proprietarii ultimei nave comandate, petrolierul „Biruinţa“, pentru a da dispoziţie comandantului să caute în arhivă rapoartele pe care le-a făcut: „Sper că aceste rapoarte vor fi găsite, pentru că toate rapoartele înaintate companiei aveau o copie care se oprea la bord“. Rapoartele nu au fost găsite – sau, cel puţin, presa nu a mai aflat, de atunci încolo, nimic în legătură cu ele.

Cu acelaşi prilej, Băsescu a mai spus: „nu am avut nici un angajament semnat cu Securitatea, nu am avut niciodată informaţii date ofiţerului de Securitate în scris sau note informative despre cineva. Ceea ce eu am făcut este să fac raportul de voiaj pe care îl face orice comandant de navă şi să îl predau armatorului companiei de navigaţie. Nu am cerut nimănui să ascundă vreun dosar referitor la mine“.

În 2006 se vorbea, tot mai des, despre existenţa unui dosar de colaborare, care ar fi fost distrus în împrejurări încă neclare. În 22 august 2006, referitor la un asemenea act care să ateste o atare procedură, eventual un proces-verbal de distrugere a dosarului Băsescu, Cătălin Harnagea declara că procedura se consemna şi într-un document, „dacă ea s-a produs, ar trebui să se găsească la Serviciul Român de Informaţii“, căci „ar fi fost normal să se păstreze. Cînd se distrugea, erau foarte precişi. Trebuia să existe o dovadă că a distrus dosarul X, Y sau Z, ca să nu fie niciodată tras la răspundere că nu l-ar fi distrus. Exista o precizie în inventariere foarte, foarte exactă“. Fără îndoială, afirmaţia fostului şef al Serviciului de Informaţii Externe avea să-i pună pe jar pe oficialii SRI, care răspunseseră cu atîta siguranţă, atît CNSAS-ului, cît şi Judecătoriei Sectorului 2, că la ei nu se găseşte nimic. Căci, după cum corect sesizase Harnagea, la Securitate, chiar şi nimicul era inventariat. Cum se va vedea, de la declaraţia lui Harnagea şi pînă la „răzgîndirea“ SRI-ului a durat mai puţin de o lună.

Apărat de Guşă şi Măgureanu

Pînă atunci, în stilul său caracteristic, al intervenţiilor telefonice în direct la dezbateri televizate, pe 31 august 2006, Traian Băsescu declara la emisiunea „Oamenii Realităţii“, difuzată de Realitatea TV, că nu a fost informator sau colaborator al Securităţii, că nu a comis acte de poliţie politică în timpul regimului comunist şi că toate rapoartele scrise în perioadele cît a fost căpitan de vas şi reprezentant la Anvers au fost exclusiv de natură profesională: „în calitatea de comandant de navă, de secund al navelor petroliere pe care am făcut serviciu, am făcut zeci, sute, probabil mii de rapoarte. Erau rapoartele pe care le fac şi un comandant român, şi unul suedez, şi unul britanic […]. Prin natura funcţiilor pe care le-am îndeplinit în timpul comunismului, dacă aş spune că n-am văzut ofiţer de Securitate, aş fi cel puţin caraghios. Mi-am făcut serviciul, mi-am depus rapoartele la compania de navigaţie la sosire. Şi tot timpul am susţinut că am avut impresia, datorită tipului de nave pe care am lucrat, că acestea au fost sub atenţia organelor de Securitate, a uneia din direcţiile economice, ceva de genul acesta […]. Nu veţi găsi rapoarte adresate Securităţii de căpitanul de cursă lungă Traian Băsescu, de studentul Băsescu, de ofiţerul Băsescu“.

La sfîrşitul verii, lui Traian Băsescu i-au sărit public în apărare Cosmin Guşă şi Virgil Măgureanu. Primul, cu un rol important în campania electorală pentru alegerea lui Băsescu ca preşedinte, se distanţase de acesta, între cei doi relaţiile fiind, public, tensionate. Dar Guşă a relatat, chiar şi în asemenea împrejurări, o discuţie privată pe care a avut-o cu şeful statului înainte de 2004. Traian Băsescu şi-ar fi dat cuvîntul de onoare faţă de el că nu a colaborat cu Securitatea. „Mi-a spus: am fost ofiţer, am avut treabă cu nava, am fost la Anvers, sigur că am avut o anumită treabă cu Securitatea, dar nu am fost informator“, susţinea Cosmin Guşă.

Virgil Măgureanu, fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, a declarat la rîndul său într-un interviu că atît notele pe care Băsescu le întocmise la Anvers, cît cele în calitate de inspector-şef al navigaţiei civile erau „în mod sigur, pe fişa postului, erau obligatorii […], era o funcţie proeminentă şi a face informări, sinteze sau ştiu eu cum s-o mai fi numind […], note de serviciu către respectiva Securitate… era o chestiune care revenea în mod normal, obişnuit“ (Ziua, 2 septembrie 2006). Şi, cum e firesc, noi trebuie să înţelegem, din spusele domnului Măgureanu, că acestea nu pot fi asociate unei „colaborări“ cu Securitatea, în sensul incriminant şi dezonorant al termenului.

Cu nervii întinşi

Apogeul asaltului umbrelor trecutului asupra lui Traian Băsescu s-a petrecut în toamna anului 2006, cînd CNSAS pregătea verdictul în legătură cu el, în urma reverificărilor – solicitate public şi obligatorii prin lege – pentru preşedintele României. Traian Băsescu părea că nu mai are linişte. Şi a început să-şi contrazică propriile declaraţii din trecut. După obiceiul său, în 5 septembrie 2006, preşedintele a intervenit telefonic în emisiunea „Sinteza zilei“, de pe Antena 3, care avea ca subiect legăturile sale cu fosta Securitate. De astă dată, intervenţia sa, una antologică, a monopolizat practic emisiunea pe durata a jumătate de oră. „Pot să vă garantez că eu nu ştiu că am un dosar la Securitate. Pot să vă garantez – şi gîndiţi-vă că, la vînzoleala care e în servicii acum, s-ar afla – că nu am dat nici o dispoziţie să fie distrus vreun dosar al meu. Eu habar n-am dacă a fost un dosar, dacă a fost distrus cîndva, în ’79, şsauţ în ’89“.

Traian Băsescu a mai declarat că, ştiind că dosarele sînt microfilmate, nu ar da astfel de asigurări dacă nu ar fi adevărate şi că, aşa cum nu a fost colaborator, nu poate avea nici dosar de urmărit de Securitate, pentru că „pe un comandant de navă nu-l puteai urmări pe mare“.

Cu toate că pretindea că aşa stau lucrurile în trecutul său, Băsescu mărturisea că i-a întrebat personal pe şefii serviciilor de informaţii dacă exista vreun dosar al său, iar aceştia l-au asigurat că nu, mai puţin Direcţia de Informaţii a Armatei, care a fost întrebată doar dacă a cerut la CNSAS date despre Băsescu, iar răspunsul a fost „Nu“. Susţinerile sale de la Antena 3 contraziceau flagrant ce spusese Traian Băsescu în anul 1998, cînd afirma, aproape cu mîndrie, că dosarul lui de la Securitate nu poate apărea într-un ziar, deoarece, lucrînd 12 ani în străinătate, ar trebui „adus cu camionul“. Cu aceeaşi ocazie a lungii sale intervenţii în direct la Antena 3, a mai recunoscut că avizele de navigaţie erau date de Securitate şi că el însuşi a avut o perioadă de şase luni fără acest aviz.

Traian Băsescu s-a contrazis de mai multe ori pe parcursul intervenţiei sale de o jumătate de oră. Iniţial, declara că „nu am făcut niciodată vreo informare despre vreun coleg“, dar, întrebat de rapoartele pe care le dădea în calitate de comandant pe navă, a recunoscut că a dat „armatorului“ şNAVROM – n.n.ţ informări despre marinari care consumau alcool sau despre marinari care au rămas în străinătate, declarîndu-i „dezertaţi de la bord“. Despre marinarii care se îmbătau, Traian Băsescu a declarat că le tăia din salariu şi îi trimitea acasă. Întrebat dacă trebuia să explice acest lucru în „rapoartele de călătorie“, Băsescu a declarat: „Cum să nu scriu, dacă i-am trimis acasă?“. Referitor la cei care fugeau de pe navă şi rămîneau în străinătate, Băsescu a declarat: „pur şi simplu informai armatorul că ţi-au dezerat doi oameni din echipaj, şi cu asta, basta, ce să-i faci?“. Afirmaţia contrazicea, din nou, o altă declaraţie anterioară, din 8 octombrie 2004, în care, întrebat fiind dacă a „turnat“ pe cineva, a răspuns categoric: „Exclus. Şi vă asigur că, dacă exista un astfel de document, era în presă demult. Este exclus. N-am făcut aşa ceva“.

Dincolo de toate aceste declaraţii, contradictorii sau confuze, un fapt e cert (în ceea ce-l priveşte, rareori Traian Băsescu a declarat de două ori acelaşi lucru în legătură cu acest subiect al relaţiilor sale cu Securitatea): că a colaborat. Excepţie face numai insistenţa cu care a susţinut că aceste relaţii au fost fireşti şi normale, în lumea în care el a trăit. Dar lumea sa de atunci, a unui căpitan de vas, şef de reprezentanţă comercială în Occident şi milionar al Epocii de aur, rămîne încă, în multe zone ale ei, învăluită în tăcere şi umbră.

„Problema cu dosarul meu este că nu e“, afirma Traian Băsescu – la 1 septembrie 2006, la cursurile Şcolii de Vară a PD, ţinute la Costineşti – în legătură cu lipsa unei dovezi materiale asupra vreunei colaborări (în sensul incriminant, infamant) cu Securitatea, chiar dacă numele îi apărea prin diferire registre care ţineau evidenţa „reţelei informative“. A spus-o într-un discurs ţinut la Costineşti, pe malul mării, în faţa unor tineri care aveau vîrsta lui, din vremea în care era la Institutul de Marină şi cînd unul dintre registrele menţionate, cel care s-a găsit în arhivele Ministerului Apărării Naţionale, îl indica drept unul dintre „colaboratorii“ serviciului de contrainformaţii militare (fosta Direcţie a IV-a a Securităţii).

Băsescu neagă,  din nou, un angajament cu Securitatea

Să revenim la Costineşti, în toamna anului 2006. Atunci a mai spus: „vă mărturisesc ceea ce am spus public de cîteva ori: nu am avut niciodată un angajament către Securitate, nu am scris niciodată un rînd despre nimeni. Am muncit într-un segment care nu te ţinea în afara relaţiei cu Securitatea“.

O relaţie întrucîtva obligatorie, spune Traian Băsescu, prin natura serviciului: „fie că am lucrat la NAVROM, deci un om care pleca afară, serviciul meu era în afara frontierelor, fie că în Institut se pregătea acel aviz de Securitate ca să poţi să pleci în străinătate, fie că am fost reprezentant al Companiei NAVROM la Anvers, în mod cert am fost un om care a fost la contactul cu aceste structuri, aşa cum au fost oricare dintre colegii mei, aşa cum a fost oricare dintre oamenii care au avut o astfel de meserie. Nu vreau să spun că aşa au fost toţi românii, pentru că nu toţi au avut această meserie“. Practic, în tot acest expozeu, Traian Băsescu nu neagă existenţa unui contact cu „ceistul“ Institutului de Marină, dar l-a pus pe seama obţinerii avizelor necesare ieşirii din apele teritoriale ale României, în primele sale călătorii pe mare.

Era firesc să se întîmple aşa şi, într-adevăr, se înscria în practica timpului şi a regimului. Securitatea interoga cu atenţie orice persoană care urma să iasă peste graniţă, în cadrul îndatoririlor de serviciu, în legătură cu orice i s-ar fi părut suspect: de la rude în străinătate pînă la posibile condamnări politice ale unor membri de familie. În ceea ce priveşte familia Băsescu, fireşte că nu era cazul, ceea ce nu exclude existenţa unor asemenea verificări. La fel de adevărat este că prin verificări au trecut şi toţi colegii săi de la Marină. Dar ele nu au atras, ca în cazul lui, consemnarea celor verificaţi drept colaboratori ai Securităţii, în registrul reţelei informative din cadrul Institutului.

Totuşi, nici vorbă de a turna pe cineva, susţine Traian Băsescu. „De aici pînă la a vorbi de un dosar de informator, de colaborator, de turnător, de orice altceva, este cale lungă şi eu, pentru că nu găsesc acea foaie scrisă de mine, o foaie despre un coleg, prin care am făcut ceva rău, cer oricui găseşte o astfel de foaie s-o facă publică“. Solicitarea este una retorică şi îşi află răspunsul în fraza următoare: „n-a găsit nimeni acea foaie scrisă de mine, pe care să mi-o arate“, continua Traian Băsescu expozeul în faţa tinerilor din Partidul Democrat, care îi sorbeau de-a dreptul cuvintele.

„Securitatea e mai credibilă decît Biblia“

Făcînd o mică paranteză, trebuie să precizăm că este, bineînţeles, posibil ca o asemenea notă informativă să nu existe, ceea ce Traian Băsescu trebuie că ştie; era în practica Securităţii, în vederea protejării unei „surse“, mai ales în cercuri închise, limitate relaţional, unde scrisul unei persoane îi putea deconspira colaborarea, ca aceasta să nu ofere în mod obligatori note scrise, ci numai informaţii verbale, consemnate în scris de ofiţerul de Securitate.

De altfel, în discursul lui, Traian Băsescu aruncă posibilitatea producerii unor „aşa-zise“ probe cu privire la colaborarea sa cu Securitatea numai în sarcina foştilor ei ofiţeri, consideraţi aprioric drept inamici (cu toate că, după cum ştim, de-a lungul timpului a avut – şi are – prieteni printre ei). Iată cum îşi continua discursul de la Costineşti: „apropo de asta, ne mai aflăm în faţa unui pericol, dacă aţi observat. Vin foarte mulţi oameni (şi repet, nu vreau să influenţez ceva, ci doar îmi exprim o părere), vin foarte mulţi pe la televizor, se prezintă cu hîrtii scrise sau susţin că sînt scrise de ofiţeri de Securitate şi, înainte de a vedea dacă există şi vreo hîrtie scrisă de cel pe care îl incriminezi, pur şi simplu îl pui la zid. Eu cred că asta e cea mai mare răzbunare a Securităţii. A devenit mai credibilă decît Biblia […]. Acest proces nu trebuie scăpat de sub control. Oameni publici, oameni politici, oameni neimplicaţi trebuie să aibă înţelepciunea să vadă exact ce a făcut omul despre care vorbim şi nu neapărat ce a scris un ofiţer de Securitate despre el. Eu nu spun că nu s-au scris foarte multe lucruri adevărate, dar în acelaşi timp nu putem să judecăm, după nici o regulă a democraţiei (sic!), pe o persoană X în baza a ceea ce a scris o persoană Y“.

O precauţie necesară, în faţa unor posibile viitoare dezvăluiri, atîta vreme cît nu s-a produs nici o dovadă certă, în afară de cea a faptului că a existat un dosar personal 3990 şi că a fost cîndva distrus. Nici o precauţie nu strică, atîta vreme cît s-ar mai putea găsi urme ale lui în rapoartele ofiţerilor Securităţii, condiţie în care aceştia trebuie din timp decredibilizaţi – de parcă, atunci cînd îşi scriau rapoartele, ofiţerii şi-ar fi putut închipui că o să se prăbuşească regimul sau că unul sau altul dintre informatorii şi colaboratorii lor vor ajunge, peste ani, importanţi oameni de stat. Traian Băsescu nu s-a referit în mod concret la acest dosar al său de colaborator, despre care spune doar că „nu-i“, ci la faptul că nu a semnat un angajament cu Securitatea şi că nu a furnizat note scrise (s.n.) despre colegii săi de la Institutul de Marină. În faţa tinerilor din Partidul Democrat, cărora le vorbea la Costineşti la cursurile Şcolii de Vară a organizaţiei de tineret a partidului, a simţit încă o dată, la final, nevoia să-şi întărească spusele: „deci vă asigur nu există un angajament de securitate semnat de mine şi nu există nici o informare despre vreun om“ (după Amosnews, 1 septembrie 2006).

Noi dovezi

Asemenea precizări apăsate erau necesare şi, de fapt, Traian Băsescu răspundea unor atacuri lansate pe 25 august, într-o conferinţă de presă a Partidului România Mare. Vadim Tudor, anunţînd cu satisfacţie că are probele privind colaborarea preşedintelui cu Securitatea, ceea ce reprezintă (tocmai pentru PRM!) un motiv serios pentru suspendarea sa, i-a dat cuvîntul unui anume Dobre Boroş, absolvent al Institutului de Marină „Mircea cel Bătrîn“ cu un an înaintea lui Traian Băsescu. Boroş a ajuns după 1989 director-adjunct al Serviciului de Protecţie şi Pază, în perioada 1993-1996. El a afirmat, susţinînd că este în deplină cunoştinţă de cauză, că şeful Statului era unul dintre turnătorii de la Institutul de Marină. Boroş declara că l-a văzut pe Băsescu „cum scria note informative, cînd era în anii doi-trei la Institut“. El a precizat că, în general, cei turnaţi la Securitate de diverse persoane aveau probleme dintre cele mai grave, mergîndu-se pînă la excluderea lor de la Institut. „Dînsul mizează că au dispărut aceste dosare. Însă sînt urme ale lor. Se pot găsi sinteze pe care Direcţia Constanţa le trimitea către şeful Direcţiei de contraspionaj la armată.“ Traian Băsescu a răspuns indirect la aceste acuzaţii, care deschideau inclusiv calea unor noi posibile „dezvăluiri“ la 1 septembrie 2006, cînd s-a adresat tinerilor din Partidul Democrat.

Document MApN

Document MApN

Doar cîteva zile mai tîrziu, după întîlnirea sa cu tinerii la Costineşti, Traian Băsescu intervenea, prin telefon, pe 5 septembrie, la emisiunea „Ştirea zilei“, cu lunga declaraţie din care am citat în episodul anterior. Devenise iminentă o pronunţare a CNSAS-ului în cazul Băsescu. În emisiune, fără să i se vadă chipul, vocea sa părea mai nesigură ca de obicei. Iar cuvintele, amestecînd furia cu lamentaţia, sunau ca ale unui om care se trezeşte singur, fără nimeni alături, în vreme ce i se pregăteşte pieirea: „Pe mine mă contestă foarte mulţi, în primul rînd cei deranjaţi de ce se întîmplă în momentul de faţă. Că sînt din zona politică, că sînt din zona fostei Securităţi, că sînt din zona unor interese economice… Deci, nu aş spune că am foarte mulţi prieteni, cum nu am nici în presă. Nici nu i-am pupat vreodată pe frunte pe ziarişti, nici nu am făcut gesturi pe care le-au făcut alţii înaintea mea. Pur şi simplu încerc să am o neutralitate faţă de presă. Nu o influenţez, nu încerc, nu mă zbat, cum v-aţi fi aşteptat…“.

Temerile sale se puteau întemeia pe o eventuală avertizare, venită din partea conducerii Serviciului Român de Informaţii (după cum am văzut, îi ceruse el însuşi directorilor Serviciilor de Informaţii să i se comunice dacă în arhivele pe care le deţin ar exista vreun dosar sau documente care îl privesc). Foarte probabil, determinaţi de riscurile la care erau supuşi, mai ales după declaraţia-avertisment făcută la postul de ra-dio BBC, în 22 august, de Cătălin Harnagea, fostul director al SIE, cu privire la imposibilitatea ca la Serviciul Român de Informaţii să nu se găsească, în arhiva fostei Securităţi, măcar un proces-verbal de distrugere a dosarului de colaborator al lui Traian Băsescu, instituţia şi-a modificat poziţia iniţială. Fără ca să li se ceară în mod public noi precizări faţă de ceea ce afirmaseră anterior, şi anume că la ei nu e nimic care să-l privească, pe preşedinte, după ce negaseră, prin adresele oficiale pe care le-am citat anterior, trimise către CNSAS şi instanţa de judecată (Judecătoria Sectorului 2), că ar avea vreun document referitor la Traian Băsescu, cei de la SRI s-au răzgîndit.

Printr-o adresă din 19 septembrie 2006, instituţia revenea asupra propriilor afirmaţii şi transmitea către CNSAS următoarele documente: Registrul inventar-arhivă al fondului reţea păstrat la Constanţa (care cuprinde, îndeobşte, opisul informatorilor racolaţi de Securitate – n.n.), volumul 5, coperta şi fila 118, în care apare menţionat la poziţia 17592 numele BĂSESCU TRAIAN, cu datele sale de identitate, cu numărul de înregistrare a dosarului personal 3990 şi cu următoarea menţiune: „Dosar personal distrus cu procesul-verbal de distrugere nr. 0058212, încheiat în data de 15 august 1979 de Inspectoratul Judeţean şde Securitateţ Constanţa“. Documentele de mai sus au fost transmise către CNSAS în copii autentificate de SRI, prin adresa nr. S/113959/19 septembrie 2006, menţionată în Decizia Colegiului CNSAS nr. 310/26.09.2006.

Salvat de Turianu, reprezentantul preşedinţiei în CNSAS

În final, temerile lui Traian Băsescu s-au arătat a fi neîntemeiate. Cu prudenţă, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii dădea verdictul în „cazul Băsescu“ peste numai şapte zile de la primirea noilor informaţii de la SRI. Prin Decizia Colegiului CNSAS cu numărul 310 din 26 septembrie 2006, preşedintele Băsescu era exonerat de bănuiala că ar fi colaborat cu Securitatea „ca poliţie politică“, aşa cum spunea legea, în baza documentelor care se aflau în posesia Colegiului CNSAS, pînă la acea dată.

Această nouă „victorie à la Pyrrus“ înregistrată de Traian Băsescu, după cea din care făcuse o „chestiune de onoare“, în cazul scandalului de la Anvers cu nava „Zimnicea“ şi a anchetei ce i-a urmat, nu a fost sărbătorită cu şampanie. Dînd dovadă de înţelepciune, Traian Băsescu nu a făcut prea mare caz de „certificatul“ obţinut de la CNSAS, cum nu a făcut nici în legătură cu victoria obţinută, cu ajutorul justiţiei, împotriva lui Mugur Ciuvică. În fond, l-a salvat „sintagma Turianu“, şi anume împărţirea Securităţii în două, dintre care numai o parte ar fi de condamnat – Securitatea „ca poliţie politică“. În rest, toată această bătălie cu umbrele trecutului a avut darul să-l uzeze moral şi să nască semne de întrebare printre susţinătorii săi, printre care o vreme s-a numărat şi autorul acestor rînduri.

La capătul atîtor dezvăluiri, al apariţiei numelui lui Traian Băsescu în două registre care cuprind colaboratori şi „surse“ membri de partid folosiţi ca informatori de către Securitate, după publicarea documentelor care probează existenţa unui dosar de colaborator al contrainformaţiilor militare în vremea în care el învăţa la Institutul de Marină, distrus la un moment dat, la finalul numeroaselor declaraţii asupra cărora fie a revenit cu noi precizări, fie le-a contrazis, pur şi simplu, rămîne o singură certitudine, ca un gust amar: Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. Rămîne încă învăluită în umbrele trecutului numai natura acestei colaborări. Căci dosarul încă „nu e“. Dincolo de ceea ce se declară acum, nu se ştie de fapt ce s-a scris, ce s-a spus, ce s-a întîmplat în acel trecut, între două părţi – instituţie şi om.

Sursa: Marius Oprea – Observator Cultural 2010

Cristian Tudor Popescu
Share

Lasa Comentariu