Generalul Ion Eremia – un dizident necunoscut

// 20 May 2011 // Apostolii Neamului, Secvente Istorice

 

Generalul Ioan Eremia

Generalul Ioan Eremia

Generalul Ion Eremia a fost un dizident autentic, şi totuşi puţini români îi cunosc numele şi faptele de eroism.

Din anul 1941 până la sfârşitul războiului, Ion Eremia a participat la acţiuni de luptă pe frontul de Răsărit, apoi împotriva Germaniei naziste. Înţelegând, mai devreme decât mulţi alţii, ce s-a întâmplat în România după 1945, a încercat să schimbe sistemul din interior, atrăgând de partea sa şi alţi militari de carieră. Înţelegând că în noua orânduire nu poate lupta aşa cum era educat, adică prin acţiune directă, a ales o altă “armă”: literatura alegorică. În perioada 1956-1958 a scris romanul “Gulliver în Ţara Minciunilor”, în care descria universul concentraţionar ce avea să se concretizeze în scurt timp în România. Vizionarismul său uluitor a mers până la Revoluţia din Decembrie 1989, prezentată în detaliu cu treizeci de ani mai devreme!

Dupa moartea lui Stalin, Generalul Ion Eremia a avut curajul incredibil de a ridica, în Marea Adunare Naţională, problema analizei cultului personalităţii şi necesitatea democratizării Partidului Muncitoresc Român. După finalizarea romanului, Generalul Eremia  a încercat să-l trimită în Franţa. Dar marinarul Pompiliu Pănescu, însărcinat cu această misiune de sora generalului, în loc să ducă manuscrisul în Franţa l-a predat Securităţii. Nemulţumirea dovedită faţă de politica regimului comunist, împreună cu trădarea marinarului Pompiliu Pănescu, l-au trimis pe Generalul Eremia înaintea judecătorilor. Pe 27 octombrie 1959 a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru “crimă de uneltire contra ordinii sociale prin agitaţie” şi la 14 ani de temniţă grea, pentru “complotare la tentativa crimei de trădare de patrie”, urmând să execute pedeapsa cea mai mare. Ioan Eremia a trecut succesiv prin penitenciarele Râmnicu-Sărat, Jilava şi Aiud. La 24 iulie 1964 a fost eliberat, prin celebrul Decret al Consiliului de Stat nr. 411, de eliberare a tuturor deţinuţilor politici care au supravieţuit puşcăriilor comuniste. Generalul Eremia a fost reabilitat în 1970, dar până la căderea comunismului despre romanul său nu s-a spus un cuvânt.

Recuperat în 1990 din arhivele Securităţii, romanul “Gulliver in Ţara Minciunilor” a fost publicat în 1992 de Editura Fundaţiei Culturale Române şi reeditat în 2003 la Editura Profile Publishing şi de curând în Editura Andromeda. Romanul este o alegorie satirică la adresa stalinismului, trăit din plin de autor, şi, în general, la adresa totalitarismului.

După o călătorie tragică, eroul romanului, englezul Gulliver, debarcă pe un tărâm necunoscut, într-o ţară misterioasă numită Kukunia, condusă de un dictator odios, Marele Granit. După o serie de întâmplări ciudate, eroul romanului ajunge să cunoască îndeaproape viaţa grea a poporului kukunez, şi chiar să lupte alături de oponenţii regimului pentru înlăturarea de la putere a dictatorului şi a grupului său de putere.

Deşi cartea e scrisă la sfârşitul anilor ’50, autorul descrie cu un uluitor simţ premonitoriu scene detaliate ale vieţii din Kukunia, care aveau să devină o crudă realitate de abia peste câteva decenii, în România anilor de glorie ai dictatorului Nicolae Ceauşescu. Una din scenele romanului descrie o vizită a unei delegaţii străine în Valea Robilor (în fapt, şantierul Canalului Dunărea – Marea Neagră), în care se pot recunoaşte toate detaliile celebrelor vizite de lucru ale lui Ceauşescu: în loc de copaci adevăraţi dictatorului i se arată tablouri reprezentând păduri bogate, în locul cazarmelor dărăpănate şi insalubre în care erau ţinuţi puşcăriaşii dictatorului i se arată case frumoase, chiar străzi întregi construite, însă din mucava, iar în locul oamenilor schilozi, lihniţi de foame, i se prezintă muncitori bine hrăniţi, toţi ridicându-l în slăvi pe marele conducător!

Cumplită este şi descrierea operelor dictatorului Marele Granit: acesta scrie (ca şi Ceauşescu, treizeci de ani după scrierea romanului!) opere geniale, ale căror Teorii stau la baza societăţii. Teoria devotamentului ca produs al fricii, Tortura – mijloc de educaţie civică şi moralăPrincipiile dreptului penal pentru duşmanii de clasă, trasate de Marele Conducător, sunt: “Dacă cineva s-a dovedit a fi duşmanul statului granitist, înseamnă că acesta a comis toate, absolut toate celelalte crime odioase: a ucis, a furat etc.”; “Dacă încă nu le-a comis, asta se datorează numai faptului că încă nu a avut prilejul, ceea ce echivalează cu a le fi comis”; “Dacă nu există dovezi în acest sens, ele vor fi fabricate, îmbinându-se astfel în mod armonios teoria cu practica”.

La indicaţiile Marelui Granit, cercetătorii de la Academia Kukuneză demarează un program ştiinţific grandios: crearea omului fără stomac, astfel “omul nou” urmând să se hrănească doar cu aer şi apă!  Cei care au trăit anii dictaturii ceauşiste încă n-au uitat proiectul grandios numit: “Programul de alimentaţie ştiinţifică raţională”, care l-a justificat şi susţinut pe Ceauşescu în înfometarea unei ţări întregi!

Evident, într-un stat atât de dedicat propăşirii omului nou, nu putea lipsi cultul personalităţii.  Cu prilejul unei vizite la “Statul Major Literar”, Gulliver află că scriitorii din Kukunia aveau un singur drept: să laude înfăptuirile măreţe ale Marelui Conducător! Art. 25 din statutul scriitorului era edificator în acest sens: “Literatura este o armă electorală de frunte. Ea este o metodă de convingere ceva mai suplă decăt ciomagul, pistolul, puşcăria sau ştreangul. Scopul unic al literaturii este menţinerea la putere a cârmuirii în slujba căreia se află. Pentru a da roade, literatura trebuie să se întemeieze pe o meşteşugită îmbinare între afişul electoral şi discursul politic, din a căror dezvoltare şi perfecţionare s-a născut”. Art. 577: “Poezia este acea parte a literaturii destinată a cânta şi a preamări stăpânirea. Ea trebuie să fie însufleţită numai de sentimente înalte ca: dragostea neţărmurită faţă de Marele Granit şi granitism şi ura faţă de duşmanii acestora”. La art. 578, statutul scriitorului prevede: “Singurele soiuri de producţie poetică admise şi recunoscute de lege sunt oda şi psalmul”. Art. 779: “Fabulele sunt strict interzise, pentru a nu se face confuzie între diferite dobitoace şi cârmuirea ţării”. Art 780: “Satira este un gen literar căruia nu-i prieşte climatul ţării noastre. Ea este totuşi îngăduită de lege, dar numai în cazul în care e vorba de duşmani ori de persoane care îndeplinesc funcţii in stat, mergând pănă la gradul de impiegat.” Art. 1581: “Romanul trebuie să înfăţişeze măreţele realizări ale granitismului, viaţa imbelşugată şi fericită a poporului kukunez în epoca granitismului. El trebuie să ajusteze astfel realitatea încât să fie în perfectă concordanţă cu discursurile şi lucrările teoretice ale conducătorilor granitişti”. Potrivit statutului scriitorului, cadrul în care se desfăşoară romanul trebuie să fie întotdeauna acesta: “O Kukunie bogată şi înfloritoare, locuită de un popor liber, îndestulat şi fericit”. Iar morala romanului trebuie să fie întotdeauna aceasta: “Granit e un geniu, iar cauza granitismului e de neînvins”. De prisos să mai spunem că în Kukunia toate romanele se scriu doar la comandă. Iată titlurile câtorva “comenzi”: “Kukunia – ţara belşugului”, “Muncesc cu entuziasm pentru patrie şi Granit”, “Sfânta libertate kukuneză”. Evident, în afara acestor graniţe literatura nu există, cenzura Marelui Granit fiind extrem de eficientă. De asemenea, rolul presei kukuneze este unul singur: acela de a preamări opera Marelui Granit şi a-i ponegri pe duşmanii acestuia. Răsfoind ziarele centrale, autorul se edifică citind doar titlurile, precum, “Navigăm cu pânzele intinse spre limanul fericirii”, “Ne luăm zborul spre fericire”, “Slavă veşnică genialului Granit”.

Sfărşitul dictaturii granitiste, la care pune umărul şi eroul principal al romanului, prefigurează, în detalii incredibile, sfârşitul lui Ceauşescu. Marea Revoltă se declanşează cu prilejul unui miting care are loc în Capitală, în cinstea “marelui conducător”, mulţimea furioasă vrea să-i linşeze pe marii dregători, armata trece de partea răsculaţilor, populaţia înfuriată devalizează palatele puterii, tablourile dictatorului sunt călcate în picioare (spre deosebire de Ceauşescu, Marele Granit este ucis chiar de acoliţii lui), operele acestuia sunt arse de mulţimea revoltată. Procesul camarilei lui Granit este leit procesul CPEx: în pledoariile lor, acuzaţii trec brusc de la “marele, genialul şi inegalabilul Granit” la “Marele Ţicnit”, “Marele Dement”, “Marele Paranoic”, “Fiara Granit şi scorpia sa de nevastă”, aşa cum aveau s-o facă Postelnicu, Bobu, Dăscălescu, 31 de ani mai târziu!

Uluitoare este lectura acestei cărţi, astăzi, când ştim cum a arătat viaţa României în regimul dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu, când ştim cum s-a prăbuşit regimul acestuia sub uriaşul val al revoltei românilor din Decembrie 1989!

Generalul Ion Eremia a trăit pînă în februarie 2004, putând să vadă cu ochii lui împlinirea profeţiilor făcute cu aproape patru decenii înainte. A trăit până la capătul vieţii alături de Nicoleta Eremia, cu care s-a căsătorit după ce prima lui soţie, Reghina Abramovici, s-a stabilit în SUA împreună cu cei doi copii ai lor, fiind astfel protejaţi de urmărirea autorităţilor comuniste. După dispariţia Generalului Eremia, Nicoleta Eremia şi-a dedicat viaţa repunerii în drepturile cuvenite a personalităţii Generalului. A reuşit să publice, chiar şi pe cheltuiala proprie, toată literatura scrisă de soţul său.

Dizidentul şi luptătorul Ioan Eremia, respins de preşedintele Băsescu

În urmă cu doi ani, a făcut primele demersuri către Ministerul Apărării, pentru analizarea posibilităţii ca Generalului Ioan Eremia să i se acorde, post-mortem, Semnul Onorific “În Serviciul Patriei”. Constatându-se că toate condiţiile pentru acest gest reparatoriu sunt îndeplinite, ministrul de atunci, Teodor Meleşcanu, a înaintat propunerea preşedintelui Traian Băsescu, care însă a avizat-o negativ. Ulterior, cei din Ministerul Apărării au revenit cu argumenţatia corespunzătoare privind soluţionarea favorabilă a cererii, dar răspunsul preşedintelui Traian Băsescu a fost din nou nu.

Petre Răileanu

Coperta cartii "Gulliver in Tara Minciunilor"

Coperta cartii "Gulliver in Tara Minciunilor"

Radiografie

“Gulliver in ţara Minciunilor” este nu numai printre primele cărţi scrise la noi impotriva stalinismului, dar printre puţinele care pun radiografia societăţii totalitare intr-o epică minuţios construită in toate articulaţiile ei. Alături de “1984″ al lui Orwell, de care il desparte, cronologic, doar un deceniu, “Gulliver in ţara Minciunilor” este una din analizele cele mai lucide, intreprinse cu mijloacele literaturii de ficţiune, ale comunismului”.

O carte uluitoare

“Am în faţă o carte uluitoare: “Gulliver în Ţara Minciunilor”. O carte despre care ştim că trebuie să fi fost scrisă.O carte pe gândul nostru, al celor care am cunoscut şi am suportat direct, într-o formă sau alta, “valoarea” gigantismului ideologic şi politic, a măsurii lipsei de măsura în slugărnicia şi slugărnicirea unora şi în umilirea celorlalţi”.

General de brigadă (r) Gheorghe Văduva

Coperta cartii: "Insula Robinson"

Coperta cartii: "Insula Robinson"

“Cel de-al doilea roman al Generalului Ion Eremia, “Insula Robinson”, este o mărturisire a pătimirilor sale în temniţele comuniste. Este un roman scris în suflet şi în gând şi ulterior transpus pe suport material. Este un roman în care realitatea din temniţă depăşeşte cu mult imaginaţia autorului transpusă în lumea necuvântătoarelor. Dacă aceste opere, unicat în peisajul nostru literar, ar fi văzut lumina tiparului la timpul lor, am vorbi astăzi despre un Orwell sau un Soljenitin al românilor.”

Colonel Ion Cerăceanu

 

Sentinta de condamnare la inchisoare a generalului Eremia

Sentinta de condamnare la inchisoare a generalului Eremia

Un sfert de veac de închisoare pentru un român

Tot ceea ce imaginează autorul în acest roman, deşi se referă la perioada lui Dej, s-a realizat, aproape cuvânt cu cuvânt, în epoca lui Ceauşescu. Până şi revolta din Decembrie 1989 a fost intuită, în 1958, de autorul acestui roman. Romanul la care ne referim a fost scris în perioada 1956-1958 şi trimis, printr-un marinar, unui prieten al său din Franţa, pentru a fi tradus şi publicat acolo. Autorul nu a scris această carte dintr-o încrâncenare sau din frustrare (era general, membru de partid, îndeplinea o funcţie importantă în armată, răspunzând de cultura şi de activitatea sportivă, era încântat de domeniul de care se ocupa, iar soţia lui era actriţă la teatrul armatei), ci dintr-un spirit de revoltă, de neacceptare a dictaturii şi umilirii fiinţei umane. Romanul n-a ajuns acolo, în Franţa, ci pe masa unor lucrători de la securitate. Ca urmare, într-o noapte a anului 1958, autorul fost ridicat cu brutalitate de acasă, judecat sumar şi condamnat la 25 de ani de închisoare. Munca silnică. Incredibil! Nu a fost însă singurul condamnat. Închisorile comuniste erau pline de generali şi colonei români – floarea armatei – cei mai mulţi dintre ei eroi de război, oameni deosebiţi, demni şi curajoşi, dar, fără nici o excepţie, umiliţi, bătuţi, schingiuiţi şi omorâţi pentru simpla vină că erau demni, puternici şi nu acceptau nedreptatea, minciuna şi ticăloşia.

General de brigadă (r) Gheorghe Văduva

General Ioan Eremia

General Ioan Eremia

Generalul Ioan Eremia – un Orwell şi un Soljenitin al românilor

“Chiar şi numai aceste succinte note biografice ni-l prezintă pe Generalul Eremia ca pe un om cu principii ferme, definitive. Un nonconformist ca militar (a fost sancţionat de multe ori pentru atitudinile sale), dar şi ca om politic. A crezut cu sinceritate în comunism şi a intrat în rândurile partidului comuniştilor, când acesta activa în ilegalitate. Realităţile politice de după război, dar mai ales “apucăturile” noilor conducători, l-au împins spre zona conspiraţiei. Se opune tot mai manifest noilor practici, îşi exprimă deschis opiniile până la ruptura totală de regim. Aici este momentul cel mai înălţător al existenţei sale! A avut tăria morală să renunţe la tot – la poziţia socială şi militară, la situaţia sa materială, dar şi la cea politică şi să protesteze prin mijloace literare.

Ce îi lipsea? Era general, tânăr, membru al partidului aflat la putere, deputat în Marea Adunare Naţională şi ministru adjunct! O soţie actriţă şi doi copii. Iată şi o familie reuşită! Şi cu toate acestea el renunţă la tot ce avea şi preferă libertatea de conştiinţă, libertatea supremă a propriilor sentimente şi convingeri. Acum scrie excepţionalul roman de ficţiune “Guliver în Ţara Minciunilor”, înaintea mult mai celebrului său confrate Orwell.

Cel de-al doilea roman, “Insula Robinson”, este o mărturisire a pătimirilor sale în temniţele comuniste. Este un roman scris în suflet şi în gând şi ulterior transpus pe suport material. Este un roman în care realitatea din temniţă depăşeşte cu mult imaginaţia autorului transpusă în lumea necuvântătoarelor. Dacă aceste opere, unicat în peisajul nostru literar, ar fi văzut lumina tiparului la timpul lor, am vorbi astăzi despre un Orwell sau un Soljenitin al românilor. Neşansa a făcut ca lumea liberă să afle despre opera sa abia după 1990, în primul rând datorită eforturilor admirabilei sale soţii, cea de-a doua soţie, doamna Nicoleta Eremia, cea care i-a fost alături fără să spere nimic din lumea materială, ci pentru că sentimentele pentru un asemenea OM erau mai puternice şi mai profunde decât orice tentaţie.

Până astăzi, foarte multe asociaţii ale revoluţionarilor şi fundaţii ale celor care au luptat împotriva comunismului i-au evocat personalitatea şi opera literară, au făcut ca acestea să fie cunoscute şi peste ocean.

Copiile manuscriselor recuperate de la C.N.S.A.S. sunt expuse în marile muzee ale lumii care se adresează acestei perioade a istoriei ţărilor din estul Europei.

Graţie bunăvoinţei distinsei doamne Nicoleta Eremia, şi noi am primit o copie a manuscrisului romanului “Guliver în Ţara Minciunilor”, recuperată din arhiva fostei securităţi. Aceasta va fi păstrată de acum înainte în fondul documentar al Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii.

Nu putem acum să mulţumim îndeajuns pentru acest gest cu totul remarcabil. Timpul însă le va statornici pe toate la locul lor. Probabil că nu am reuşit astăzi să spunem tot ce ar fi trebuit spus. Un singur lucru nu trebuie să uităm. Şi noi avem datoria morală să cunoaştem adevărul despre un general al armatei şi al armei transmisiuni. Am făcut astăzi ceva. Sunt convins că vor mai fi şi alte ocazii. Se vor mai scrie şi alte articole, se vor publica şi alte ediţii ale operei sale literare, vor mai fi şi alte proiecte cu caracter evocator sau comemorativ. La acestea vom fi şi noi prezenţi şi ne vom simţi din nou datori să contribuim la reabilitarea memoriei Generalului Ioan Eremia.”

Colonel Ion Cerăceanu – discurs la Lansarea cărţii “Gulliver în Ţara Minciunilor” din data de 11 mai 2007, eveniment cuprins în şirul de activităţi dedicate aniversării a 65 de ani de la înfiinţarea Comandamentului Transmisiunilor.

Articol publicat pe http://biblioteca2008.wordpress.com/

Share

2 Raspunsuri la “Generalul Ion Eremia – un dizident necunoscut”

  1. Jhia says:

    Casa Nenitescu: am facut studiul isortic pentru clasare si s-a clasat din cate stiu. Casa din Eremia Grigorescu 3: am facut studiul isortic pentru clasare si s-a clasat. Acum, casa din Eremia Grigorescu nr. 1 avea un studiu isortic anterior care nu remarca valori deosebite. Nu cred ca acea casa are ceva atat de special incat sa fi fost clasata. Chiar daca e anterioara 1893 cum am constatat pe un plan de arhiva gasit pentru studiul meu asupra “casei Xenopol” de la nr. 3. Deci acolo se dorea dezvoltarea lotului pe regulamentul zonei protejate in care se afla. Po sa va spun ca aproape doi ani am tot respins in CZMI ilustrarile de tema care vizau initial un P+5 cu mansarda urata. Problema nu e ca se demoleaza casa comuna din colt ci daca pana la urma proiectul autorizat are calitatea arhitecturala la care se pare ca arhitectul proprietarilor nu era in stare sa ajunga … In fond, alaturi sunt cladiri de un alt gabarit fata de care noua constructie ar trebui sa se raporteze. Sa incercam sa cautam o cale de mijloc in a prezerva ce e important altfel parerea celor ce cer, pe buna dreptate, respect pentru istorie, ar putea trece drept extremista, cu efecte mai rele in final.Dar daca s-a mentionat casa Nenitescu as vrea sa spun urmatorul lucru: stiti ca scoala de vis-a-vis (Clementei, dupa fostul nume al strazii) nu e in lista desi e una din primele si putinele scoli publice din jurul anilor 1870 din Bucuresti care mai rezista? Nici scoala de la intersectia strazilor Matei Basarab (fosta Incendiului) si Anton Pann (fosta Taurului), aflata in aceeasi situatie, nu e in lista monumentelor isortice? Ce au in comun? Faptul ca aproape sunt mutilate prin schimbarea tamplariilor si acoperisurilor (lucrari la sarpanta dar si la invelitoare). Am sesizat asta cu ocazia intocmirii studiului isortic de clasare a casei din Matei Basarab nr. 29 (cea care face coltul cu Logofat Udriste (fosta Lucaci). Poate ca e mai trsita actiunea pe aceste scoli decat demolarea unei case comune.

Lasa Comentariu