Iliescu – partea I

// 10 May 2011 // Dosare inedite, Romania azi

Portret al lui Ion Iliescu de la sfarsitul anului 1974, pe cand era prim-secretar al judetului Iasi

Portret al lui Ion Iliescu de la sfarsitul anului 1974, pe cand era prim-secretar al judetului Iasi

În biografia lui Ion Iliescu, scrisă de el însuși, dar și de hagiografi, după decembrie 1989, momentul 15 iulie 1971 e văzut ca o pedeapsă administrată de Nicolae Ceaușescu, pentru că s-ar fi opus întoarcerii PCR la dogmatismul stalinist. O radiografie a momentului respectiv ne arată însă că altul e adevărul. La cererea sa expresă, Ion Iliescu e trimis la Comitetul județean Timiș, pe post de secretar cu Propaganda pentru a urma școala vieții, străină unui aparatcik din sediul Comitetului Central al PCR. În viziunea lui Nicolae Ceaușescu, absolvirea acestei școli (urmate și de Nicu Ceaușescu) reprezenta o condiție sine qua non a promovării ulterioare în ierarhia de partid și de stat. E ceea ce se va întâmpla, de altfe, cu Ion Iliescu după stagiul de la Timiș.

Extras din ziarul Scanteia

Extras din ziarul Scanteia

“Aţi auzit aici pe cîţiva tovarăşi care s-au ocupat şi se ocupă acum de problemele activităţii ideologice la Comitetul Central; au vorbit pe larg unii dintre tovarăşi şi despre neajunsurile din acest domeniu de activitate şi despre lipsurile pe care le-au avut ei în muncă. Eu nu pot să nu fiu de acord cu tovarăşul Trofin, care i-a atras  atenţia tovarăşului Iliescu că nu ne putem limita la a spune că, în spiritul muncii colective, trebuie să ne facem toţi autocritica, că ne priveşte pe toti şi să luăm măsuri să îndreptăm activitatea. Tovarăşul Iliescu a lucrat cîţiva ani la tineret – pînă acum cîteva luni. El a activat în trecut şi la Secţia de propagandă, a fost şi şeful secţiei. Numai de a vorbi la general că trebuie să educăm tineretul, nu se poate! Tovarăşul Iliescu are şi el o răspundere pentru lipsurile care s-au manifestat în organizarea activităţii în rîndul tineretului. In această activitate s-a introdus un spirit «intelectualist», funcţionăresc, de neglijare a tineretului muncitoresc, de nesocotire a rolului său – şi aceasta în timpul cînd tovarăşul Iliescu a condus munca. Şi atunci cînd dezbatem o problemă de asemenea importanţă nu se poate ca un tovarăş care este în conducerea partidului, care a răspuns de un sector de activitate, să vorbească despre ea ca şi cum nici n-ar fi trecut pe acolo. Ce valabilitate mai are atunci teza noastră că pînă la urmă seriozitatea unui comunist constă în felul cum ştie să-şi analizeze propria activitate ? “.

Autorul rândurilor de mai sus nu e nimeni altul de­cât Nicolae Ceauşescu. Fostul Secretar General al PCR le-a citit de la tribuna Consfătuirii de lucru a activului de partid din domeniul ideologiei şi al activităţii politice şi cultural-educative din 9 iulie 1971. Reuniunea constituie unul dintre punctele momentului complex rămas în istorie sub sintagma Tezele din iulie.

Joi 10 iunie 1971, "Scanteia" anunta inceperea vizitei lui Ceausescu in Coreea de Nord. Calatoria a fost urmata, in scurta vreme, de stoparea procesului de liberalizare inceput in dupa 1965

Joi 10 iunie 1971, "Scanteia" anunta inceperea vizitei lui Ceausescu in Coreea de Nord. Calatoria a fost urmata, in scurta vreme, de stoparea procesului de liberalizare inceput in dupa 1965

Cu trei zile înainte, în 6 iulie 1971, fară o pregătire prealabilă a opiniei publice, Nicolae Ceauşescu convoacă o şedinţă a Comitetului Politic Executiv, instanţă colectivă de conducere a PCR, situată ca nivel decizional între Biroul Politic şi Comitetul Central, în cadrul căreia prezintă documentul „Propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii politicoideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii”. Publicate în „Scînteia” din 7 iulie 1971, Propunerile, în număr de 17, sunt considerate de specialiştii în comunism drept documentul care pune capăt pentru totdeauna procesului de liberalizare început de Nicolae Ceauşescu în 1965.

"Propunerile de masuri..." ale lui Ceausescu, publicate pe prima pagina de ziarul "Scanteia"

"Propunerile de masuri..." ale lui Ceausescu, publicate pe prima pagina de ziarul "Scanteia"

Comunicatul privind şedinţa CPEx se defineşte prin lapidaritatea tipică textelor oficiale emise de un regim pe care nu-l caracterizează transparenţa. Potrivit documentului, „Comitetul Executiv a luat în discuţie propunerile prezentate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii. Comitetul Executiv a adoptat în unanimitate propunerile respective şi a hotărît să fie publicate în presă “.

"Scanteia" scrie ca programul de masuri se bucura de "acord deplin" si ca va fi dus la indeplinire cu "hotarare ferma"

"Scanteia" scrie ca programul de masuri se bucura de "acord deplin" si ca va fi dus la indeplinire cu "hotarare ferma"

Un moment cu efecte și în perioada postdecembristă

Momentul Tezelor din iulie rămâne în istoria României de după Al Doilea Război Mondial nu numai prin sfârşitul procesului de liberalizare, dar şi printr-un alt fapt, care se va dovedi ulterior crucial pentru perioada postdecembristă: stoparea ascensiunii fulgerătoare a lui Ion Iliescu în cadrul nomenklaturii PCR.

Ion Iliescu (centru), la o consfatuire a UTC, la sfarsitul anilor '50 - inceputul anilor '60

Ion Iliescu (centru), la o consfatuire a UTC, la sfarsitul anilor '50 - inceputul anilor '60

Trecerea lui Ion Iliescu pe linie moartă în ultimii ani ai regimului Ceauşescu a împins în plan secund destinul său până la 15 iulie 1971. Graţie şi propagandei FSN-iste din primii ani postdecembrişti, s-a creat, prin binecunoscuta rescriere a trecutului în interesul prezentului, imaginea unui Ion Iliescu activist mărunt în istoria comunistă a României, ba chiar a unui tehnocrat rătăcit printre tovarăşi. In realitate, Ion Iliescu a fost unul dintre cei mai însemnaţi lideri comunişti din perioada postbelică. El nu numai că a intrat în Mişcare – încă din 1944 – pentru a-şi transpune în practică sincerele convingeri comuniste, dar mai mult, între membrii nomenklaturii, el se remarcă printr-o ascensiune continuă, după 1950, în ierarhia de partid.

O ascensiune lentă, dar sigură, înainte de venirea lui Ceausescu la putere: membru UTC (din august 1944), voluntar în brigada de muncă „Vasile Roaită” din Albania, voluntar pe şantierul naţional al tineretului la Căile ferate (1947), membru al CC al UTC (21 martie 1949), secretar al Comitetului Unional al studenţilor si aspiranţilor romani aflaţi la studii în URSS (1950), membru PCR (din 1953), membru al Biroului CC al UTC (1 martie 1954-28 martie 1960, secretar al CC al UTC (30 iunie 1954-28 martie 1960), reprezentant al UTC la Uniunea Internaţională a studenţilor de la Praga (din iunie 1956), preşedinte al Comitetului de organizare al Asociaţiilor Studenţeşti din RPR (15 august 1956), preşedinte al Consiliului Asociaţiilor studenţeşti a Studenţilor din RPR (10 martie 1957), adjunct al Şefului Secţiei de Propagandă şi Agitaţie al CC al PCR (1960-1962), şef al Secţiei de învăţământ şi Sănătate din Direcţia de Propagandă şi cultură a CC al PCR (1962-1965), deputat MAN (din 3 februarie 1957 până în 1985).

Devenit şef al partidului, Nicolae Ceauşescu trece rapid la promovarea unor oameni tineri, loiali politicii, dar şi persoanei sale, folosiţi, printre altele, şi în bătălia cu baronii lui Gheorghiu-Dej. Ion Iliescu e unul dintre aceşti oameni. După 1965, el cunoaşte o ascensiune fulminantă. Membru supleant al CC al PCR (23 iulie 1965-12 august 1969), membru al CC al PCR (12 august 1969-22 noiembrie 1984), membru supleant al CPEx (12 august 1969-28 noiembrie 1974), membru plin al CPEx (12 noiembrie 1974-23 noiembrie 1979), prim-secretar al CC al UTC (9 decembrie 1967-20 martie 1971), secretar al CC al PCR (11 februarie 1971-15 iulie 1971).

Un destin spectaculos de nomenklaturist

Prin raportare la alte destine de nomenklaturişti din anii Ceauşescu, cel al lui Ion Iliescu poate fi înscris între destinele spectaculoase. Il egalează, din acest punct de vedere, doar cel al lui Dumitru Popescu, şi-l depăşeşte doar cel al lui Nicolae Ceauşescu.

Ion Iliescu in anul 1968, inconjurat de un grup de brigadieri

Ion Iliescu in anul 1968, inconjurat de un grup de brigadieri

Explicaţiile acestei cariere ieşite din comun prin urcare neîntreruptă trebuie căutate îndeosebi în personalitatea lui Ion Iliescu:

1) Indiscutabil, Ion Iliescu e un activist întrucâtva deosebit de cei promovaţi pe motive de origine sănătoasă. E un personaj inteligent, cultivat, cu vederi mai liberale decât alţii. E însă, în acelaşi timp, un comunist convins, crescut de mic în cultul ideilor revoluţionare (tatăl a fost ilegalist). După 1965, în nomenklatura de vârf a PCR au apărut figuri noi, promovate de Nicolae Ceauşescu din rândurile tehnocraţilor. Ion Iliescu nu se numără printre specialiştii aduşi de Nicolae Ceauşescu în conducerea partidului şi statului din nevoia de modernizare a administraţiei şi a economiei. Ion Iliescu e ceea ce se cheamă un aparatcik, un activist de partid care-şi croieş­te drum spre vârf cu o tenacitate uimitoare, un activist care-şi putea spune cu mândrie, asemenea lui Nicolae Ceauşescu, „un revoluţionar de profesie”.

2) Ambiţia ieşită din comun, supraomenească – am spune – a lui Ion Iliescu de a ajunge tot mai sus în ierarhia de partid, singura ierarhie pe care o recunoaşte în viaţă.

Surâsul lui Ion Iliescu – o mască înșelătoare

Dumitru Popescu povesteşte în Memoriile sale un episod mai mult decât semnificativ pentru această ambiţie crâncenă a lui Ion Iliescu de a parveni cu orice preţ. La un moment dat – relatează Dumitru Popescu – s-a pus problema înlocuirii lui Pompiliu Macovei din fruntea Ministerului Culturii, dat fiind că Nicolae Ceauşescu „nu-l mai suporta” în acest post. Dumitru Popescu se gândeşte că pentru postul ocupat de Pompiliu Macovei un activist nimerit ar fi Ion Iliescu, prim-secretar al CC al UTC, „trecut mult de vârsta membrilor acestei organizaţii”.

Dumitru Popescu avea argumente temeinice pentru a propune lui Nicolae Ceauşescu trecerea lui Ion lliescu din funcţia de prim-secretar al CC al UTC în cea de ministru al Culturii: Ne mai întâlneam câteodată (împreună şi cu Bujor Sion, şeful Secţiei de presă, pe care o coordonam) cu soţiile, vedeam un film, stăteam de vorbă. îmi plăcea cum evoluase I.I. ca intelectual – citea, avea contacte cu tinerii scriitori şi artişti într-o manieră nonşalantă, prietenoasă, îl vedeam deschis ideilor noi. Mă gândeam că ar aduce un aer proaspăt la minister, ar da un ton cordial relaţiilor cu oamenii de artă, destul de anoste pe atunci, şi că i-ar contura şi lui o perspectivă nu lipsită de atractivitate la acea vârstă”.

Reacţia lui Nicolae Ceauşescu la propunerea cu Ion lliescu îl surprinde niţel pe Dumitru Popescu: „N.C. m-a ascultat şi a zâmbit amuzat, destins. Il convinsesem. «Dar crezi că o să vrea?», m-a întrebat. Personal, nu vedeam vreun motiv de opoziţie. «Nu ştiu dacă îl cunoşti destul de bine», a adăugat cu acelaşi aer senin. «Eu sunt de acord», a afirmat cu o lejeritate pe care nu i-o mai remarcasem în discuţiile despre cadre. Vorbeşte cu el. Dar o să refuze. Cu siguranţă vrea să se întoarcă la Comitetul Central» “.

Reacţia lui Ion lliescu îl surprinde însă total, până în marginea descumpănirii: „Zis şi făcut.  Am găsit o ocazie şi l-am abordat. In timp ce vorbeam, prezentăndu-i ministerul şi exprimându-mi convingerea că munca acolo i-ar veni ca o mănuşă, s-a întunecat la faţă.

Nu mai văzusem penumbra aceasta pe chipul lui, de obicei iradiant. Trăsăturile i se înăspriseră, avea o expresie de severitate ostilă, care m-a descumpănit, în faţa mea se afla alt om decât cel perceput de un deceniu şi jumătate. «în primul rând», a replicat cu un ton iritat,de om adânc jignit, «de ce nu m-a chemat el ? De ce te-a trimis pe tine să-mi faci propunerea?» şi chiar aştepta un răspuns, explicaţii. Imi cerea cam mult, în mod normal nu puteam vorbi în numele celui invocat. Cu toate acestea, am facut-o, menţionând că eu doar îl tatonez, iar N.C. se rezerva pentru etapa a doua.  A  acceptat  oarecum raţionamentul  şi s-a mai îmblânzit. Dar duritatea hotărârii deja luată rămânea neclintită. «Nu, nu mă interesează Ministerul Culturii», mi-a spus. «Spune-i că singurul loc unde vreau să lucrez este Comitetul Central. Eu sunt activist, şi asta am să rămân» “.

Dumitru Popescu e şi un scriitor, nu numai un memorialist. Fragmentul din Memorii ne dezvăluie un Ion Iliescu deosebit de Zâmbitorul post-decembrist sau Zâmbăreţul, cum a fost poreclit. Surâsul lui Ion Iliescu e o mască înşelătoare!

Dumitru Popescu îi duce lui Nicolae Ceauşescu răspunsul dat de Ion lliescu. Din nou, Nicolae Ceauşescu îl descumpăneşte prin reacţia sa: „Când i-am transmis mesajul, a râs cu poftă, deloc surprins sau afectat, cu aceeaşi destinsă bunăvoinţă ca prima dată. «Ţi-am spus că nu-l cunoşti. Bine! O să vedem ce facem. Am să stau de vorbă cu el» “.

După 1989, asemenea altor lideri PCR, Dumitru Popescu a făcut puşcărie pe nedrept, împins în celulă, ca şi ceilalti, din nevoia lui Ion lliescu de a supravieţui la putere prin executarea cu sânge rece a foştilor tovarăşi de nomenklatură.

Din perspectiva acestei experienţe, Dumitru Popescu notează în Memoriile sale: „Şi-acum mă uimeşte precizia intuiţiei sau a documentaţiei, cine ştie? dovedită atunci de N.C. in cazul lui Iliescu. Nu înţelegeam cum de mă situam eu atât de departe de realitate, de adevăratul I.I. Pusesem prea mult temei pe zâmbetele şi râsul lui, văzusem în el un om mai maleabil şi permeabil, accesibil, deloc dezinteresat, dispus la concesii. Scăpa observaţiei mele psihologice alter ego-ul său. Lui Ceauşescu nu-i scăpa, el nu se lăsa iluzionat de poză, pătrundea esenţa. Probabil că aspiraţiile lui lliescu se suprapuneau pe intenţiile sale, fiindcă la puţin timp după cele întâmplate, o plenară l-a desărcinat din funcţia de prim-secretar al UTC si l-a ales secretar CC cu propaganda”.

Aşadar, la Consfătuirea din 9 iulie 1971, Ion Iliescu ocupă unul dintre cele mai importante posturi în ierarhia regimului comunist: secretar cu Propaganda al CC al PCR. Ajunsese în această funcţie prin promovarea de la şefia UTC. O promovare ieşită din comun, dorită de el cu ardoare, pentru că însemna trecerea de la UTC la PCR.

La expirarea vârstei UTC-iste, mulţi prim-secretari ai CC al PCR erau trimişi în judeţe. Ion Iliescu are privilegiul de a fi trecut direct în munca de partid de la nivel central şi nu oricum, ci în ditamai postul de secretar al CC al PCR. Alături alţi lideri comunişti, Ion lliescu ia cuvântul la reuniune pentru a-şi expune poziţia faţă de Propunerile prezentate de Nicolae Ceauşescu la şedinţa CPEx din 6 iulie 1971. Publicată în „Scînteia” din 11 iulie 1971, intervenţia lui Ion lliescu nu lasă să se vadă nici un dezacord faţă de Tezele din iulie.

Declară Ion Iliescu chiar în primele rânduri ale discursului său: „Dezbatem, în această consfătuire de lucru, probleme de excepţională însemnătate pentru activitatea generală a partidului, pentru ridicarea nivelului muncii politico-ideologice şi cultural-educative, pentru orientarea activităţii tuturor celor ce lucrează în diverse sectoare ale frontului nostru ideologic. Propunerile de măsuri prezentate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi adoptate de Comitetul Executiv constituie un important sprijin pentru orientarea clară, fermă, principială, de pe poziţii partinice, a amplei activităţi de educare, de formare a conştiinţei oamenilor, proces deosebit de complex, dar şi deosebit de important pentru actua­la etapă a dezvoltării societăţii noastre. Traducerea în viaţă a acestor măsuri are o importanţă deosebită pentru creşterea continuă a rolului partidului ca factor conştient, dinamizator, organizator al întregii activităţi de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate.” Ion Iliescu îşi exprimă deplinul acord nu numai cu Propunerile avansate de Nicolae Ceauşescu, dar şi cu întreaga analiză critică pe temeiurile căreia fostul Secretar General al Partidului declanşa un vast îngheţ politico-ideologic.

Ion Cristoiu, Revista Historia, An XI, Nr. 109, ianuarie 2011

Share

Lasa Comentariu