Masacrul de la Otopeni – evidentele spulbera teoria erorii si demonstreaza crima cu premeditare

// 27 April 2011 // Decembrie 89, Securistii-Teroristii

Monumentul ridicat in memoria celor cazuti la Otopeni

Monumentul ridicat in memoria celor cazuti la Otopeni

Unii spun că masacrul de la Otopeni din 23 decembrie 1989 (50 de morți, 13 răniți și 20 supraviețuitori) a fost poate cea mai mare eroare a Armatei Române… Supraviețuitorii spun că a fost mai mult decât o crimă premeditată. După ce primele două camioane cu ostași U.M. 0865 Câmpina (Centrul de Instrucție Transmisiuni al Comandamentului Trupelor de Securitate) au fost ciuruite și ocupanții, în majoritate, loviți mortal, ceilalți au coborât fără arme, și-au aruncat căștile și au ridicat mâinile. După o scurtă pauză, cât s-ar schimba încărcătorul armelor, rafalele i-au secerat. Supraviețuitorii au fost supuși la rele tratamente, fiind etichetați „copiii lui Ceaușescu, teroriștii”. Ostașii care au fost răniți, au fost lăsați peste noapte acolo unde au căzut, fără a li se acorda ajutor. Cei culeși și transportați dimineața la Spitalul din Balotești, în viață fiind, au fost lăsați două zile să se sfârșească pe niște lespezi de morgă… În vaiete, chinuri și rugăminți de ajutor. Ei aveau 18-19 ani, cei mai mulți fiind încorporați în luna octombrie a aceluiași an.

Generalul Dumitru Puiu, comandantul Aeroportului Otopeni, a dispărut, pur și simplu, pe 24 decembrie 1989, după ce a anunțat la TVR că deține filme cu masacrul de la Otopeni. A fost descoperit pe străzile Timișoarei, unde a fost internat la spitalul de psihiatrie. A murit în mod suspect la începutul lui 1990.

Despre comandantul unității militare de pază a Aeroportului Internațional Otopeni, maiorul Dumitru Draghin, implicat în atacarea subunității Comandamentului Trupelor de Securitate, solicitate să vină în sprijin, se mai cunoaște un episod care a debutat în prima parte a zilei de 22 decembrie 1989.

În vecinătatea aeroportului, după un rând de blocuri, se afla un sediu al Centrului de Informații Externe din Departamentul Securității Statului, cu o mică gospodărie și anexele aferente, în care aveau loc activități sezoniere. La sediul respectiv se aflau numai patru ostași, în civil, care asigurau paza și întreținerea.

În dimineața zilei de 22 decembrie, comandantul unității a solicitat șeful de unitate din Centrul de Informații Externe, care administra sediul respectiv, să permită unui grup de militari din paza aeroportului să efectueze o recunoaștere în perimetrul „bazei C.I.E.”, deoarece trebuie să verifice situația din teren, date fiind evenimentele și starea excepțională. I s-a admis cererea și s-a efectuat recunoașterea. În seara aceleiași zile, la televiziune s-a difuzat știrea falsă potrivit căreia: „Lângă Aeroportul Otopeni există o vilă a Securității, din incinta căreia se intră într-un tunel, cu ieșire la capătul pistei”.

A doua zi, pe 23 decembrie, locotenent-colonelul Constantinescu, cu o grupă de 10 militari, a fost trimis de comandantul pazei militare a aeroportului să verifice informația transmisă pe postul televiziunii naționale. Bineînțeles că nu au verificat nimic, doar știau foarte bine care este realitatea. În schimb, i-au luat pe cei patru ostași în civil și neînarmați, i-au închis în toaletă, după care s-au pus pe mitraliat clădirea.

După câteva zile, când a fost posibil ca șeful unității din C.I.E. să ajungă la fața locului, a găsit un dezastru. Interioarele devastate, dotările dispărute, inventarul mărunt, de asemenea. Din gospodăria anexă fusese luat și un alambic de țuică. Păgubitul s-a dus la comandantul unității de pază. În tavanul biroului acestuia era deja montată lustra lipsă din sufrageria vilei. În același birou a fost instalat și vitrina cu serviciile de pahare, tacâmuri și veselă, covorul și cam tot ce mai încăpea. Alambicul de țuică a fost identificat în gospodăria soacrei comandantului, din localitatea Ianca. Alte multe bunuri, dintr-un depozit de diverse produse, încărcate în camioane au luat destinații rămase necunoscute. Descărcarea de gestiune a fost posibilă numai urmare a aprobărilor ministrului Apărării, generalul Victor Atanasie Stănculescu.

Nu aș fi dat acest exemplu, care nu este singular, dacă nu s-ar prezuma interesul public pentru preocupările unui comandant al pazei primei porți aeriene a României, în zile în care erau în joc destinele țării, pe care jurase să o apere, chiar cu prețul vieții… Jafuri și porniri prădalnice au avut de suferit cam toate incintele Securității ocupate în acele zile ca pentru totdeauna, dar și mulți ofițeri, ale căror domicilii au fost violate și supuse perchezițiilor finalizate cu „se confiscă”. Până și trusele de igienă personală…

Ambuscada diversionistă de la Aeroportul Internațional Otopeni fusese destinată provocării unui măcel asupra câtorva sute de elevi ai Școlii Militare de Ofițeri Activi nr. 1 a Ministerului de Interne

Efective ale Școlii Militare de Ofițeri Activi nr.1 a Ministerului de Interne, care întrunea toate armele și specialitățile, s-au aflat inițial în dispozitivul forțelor de ordine din zona limitrofă perimetrului securizat al Comitetului Central.

În dimineața zilei de 22 decembrie 1989, când Piața Palatului Regal urma să fie ocupată de mulțimile care afluiau dinspre marile platforme industriale către zona centrală a Capitalei, generalul Iulian Vlad i-a ordonat șefului Statului Major al Școlii, colonelul Gheorghe Rabacel, să retragă toate efectivele în școală, în deplină ordine și cu măsurile de asigurare necesăre, pentru a nu se face uz de armă.

Ordinul a fost executat întocmai, ofițerii comandanți ai subunităților au îmbarcat elevii și coloana a parcurs în ordine, fărăr evenimente, tot traseul celor circa 11 km, distanța până la intersecția șoselei București-Ploiești, cu Aleea Privighetorilor, unde se afla „Școala Băneasa”.

După abandonarea de către Nicolae Ceaușescu a „postului de luptă” – cum numise el sediul Comitetului Central – fratele său omonim, generalul Nicolae Ceaușescu (numit Andruță, pentru a nu se confunda cu Secretarul General), care era comandantul „Școlii Băneasa”, s-a retras la gospodăria agricolă a școlii din localitatea Petrăchioaia – Ilfov, comanda fiind exercitată de primul său adjunct și șef al statului major, colonelul Gheorghe Rabacel, un ofițer etalon al competenței și capacității de asumare a deciziei în situații critice extreme.

generalul Iosif Rus

generalul Iosif Rus

În fatidica zi de 23 decembrie 1989, când unitățile Ministerului de Interne și ale Departamentului Securității Statului „erau integrate comenzii unice a Ministerului Apărării Naționale”, colonelul Gheorghe Rabacel primește ordin din partea șefului Comandamentului Aviației Militare, generalul Rus, care își avea sediul vis-a-vis de școală, peste șoseaua București-Ploiești, să îmbarce de urgență o treime din efective și să le deplaseze pentru „apărarea Aeroportului Internațional Otopeni, care este atacat de teroriști”.

Colonelul Rabacel a dispus pregătirea și îmbarcarea efectivelor solicitate, dar nu a ordonat punerea în mișcare, până nu a întreprins un minim de măsuri privind obținerea de informații despre situația operativă în care se afla aeroportul. Ofițerul știa că, acolo unde urma să se deplaseze cu câteva sute de elevi, există dispozitive de securitate aeroportuară și antiteroristă, asigurate de un complex de forțe, cu misiuni precise prevăzute în „Planul de cooperare dintre Ministerul Apărarii Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Transporturilor(…)” și alte instituții cu responsabilități într-un aeroport internațional, care era și cel mai important punct de frontieră aerian al țării, unde operau și agenți de securitate ai zborurilor unor companii aviatice străine.

Din prima măsură de verificare – contractarea ofițerului Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (U.S.L.A.), șef al dispozitivului antiterorist din aeroport, maiorul Tănase Vizitiu, fost subordonat al său în școală – colonelul Rabacel primește următoarele date operative: (1) Nimeni nu atacă Aeroportul Internațional Otopeni; (2) Dispozitivele de securitate aeroportuară și apărare antiteroristă nu se confruntă cu vreo situație specială; (3) Efectivele antiteroriste ale U.S.L.A. și-au depus și închis armele, pentru a nu avea loc provocări, aflându-se sub controlul dispozitivului Ministerului Apărării Naționale (care, potrivit planului de cooperare nu avea competențe decât în ceea ce privește paza perimetrului exterior, respingerea atacurilor din aer, de apărarea militară a obiectivului, nu ordinea și securitatea interioară a acestuia – n.n.).

Pe baza informării primite, a dispus deblocarea efectivelor de elevi, asumându-și riscul de a nu executa ordinul transmis de comandantul aviației militare.

Ce se putea întâmpla dacă șeful statului major acționa fără să caute să obțină minimum de informații asupra situației din zona de operații în care a fost trimis? Ceea ce s-a întâmplat spre seară, la lăsarea întunericului, când au intrat în ambuscadă efectivele Centrului de Instrucție Transmisiuni Câmpina al Comandamentului Trupelor de Securitate. Dar sub canonada ucigașă cădeau răpuși sute de tineri, căci asta însemna o treime din efectivele școlii care pregătea ofițeri de informații, judiciariști, criminaliști, de pompieri, ofițeri pentru trupele de securitate, pentru punctele de frontieră și tote celelalte specialități ale Ministerului de Interne.

O altă solicitare de intervenție pentru „apărarea împotriva atacurilor teroriste” a fost făcută de către generalul Mocanu, șeful Comandamentului Apărării Locale Antiaeriene, de asemenea situat în vecinătatea școlii. Dacă o asemenea amenințare era reală, ea viza și școala. Din nou, colonelul Rabacel a dovedit luciditate în aprecierea situației operative și  nu a scos efectivele din unitate.

În noaptea/nopțile care au urmat, asupra „Școlii Băneasa” s-a tras dinspre comandamentele și unitățile militare vecine peste un milion de cartușe. Din școală nu s-a ripostat nici măcar cu un foc accidental de armă. Gloanțele au fâșiat fiecare pom fructifer dintr-o splendidă livadă care, în primăvara ce a urmat, nu a mai dat nicio frunză, murind sub greutatea și otrava plumbilor care trebuiau să provoace și acolo un măcel. Asta să fi însemnat obstinatul apel „în cod” al generalului Militaru: „Opriți măcelul! În numele vieții, opriți măcelul!”, transmis cu o zi înainte, când lumea se relaxase și euforia umplea străzile, pentru ca, la numai câteva ore, să înceapă marea diversiune teroristă?!

Aurel I. Rogojan – 1989 Dintr- iarna in alta…Romania in resorturile secrete ale istoriei

Share

2 Raspunsuri la “Masacrul de la Otopeni – evidentele spulbera teoria erorii si demonstreaza crima cu premeditare”

  1. Andrei says:

    Mare om colonelul Rabacel. A dat dovada de capabilitate si gandire lucida. SA TRAITI !

  2. Daniel says:

    Suntem in viata datorita acesti MARE OM care cu capacitatea sa de gindire a stiut sa gestioneze exceptional situatia. MULTUMIM din suflet d-le col. RABACEL si sa va dea Dumnezeu dumneavoastra si familiei multa santate. SA TRAITI!

Lasa raspuns utilizatorului Daniel