Controlul sovietic si realocarea Transilvaniei

// 22 April 2011 // Romania recenta, Transilvania

Poster de propaganda socialist

Poster de propaganda socialist

Fãrã ştiinţa conducerii comuniştilor maghiari, Moscova hotãrâse deja cã, în timp ce Budapesta îşi va menţine privilegiile de supervizare şi intervenţie în nordul Transilvaniei şi, într-o oarecare mãsurã, chiar şi controlul administrativ teritoriul nu va fi totuşi unit cu Ungaria. Existau douã motive principale pentru aceastã schimbare de poziţie. În primul rând, URSS, având acum în posesie Basarabia şi Nordul Bucovinei prin propriile eforturi, nu mai avea nici obligaţia şi nici intenţia de a ceda Transilvania. În al doilea rând, disoluţia Cominternului redusese drastic influenţa ungurilor asupra politicii sovietice din regiune. Statutul liderilor comunişti maghiari s-a transformat brusc din cel de aproape-egali ai camarazilor sovietici de la Moscova, unde participau la formularea strategiilor şi a politicii pentru Estul Europei, la unul de subordonare clarã deoarece, ca şefi ai partidelor naţionale, erau acum executanţi ai politicii Kremlinului. Iar acea politicã, în special cea privitoare la realocarea teritoriilor şi a delimitarea frontierelor, era decisã acum numai de Moscova, numai în baza intereselor sovietice.

Maxim Litvinov - revolutionar rus si diplomat de cariera sovietic

Maxim Litvinov - revolutionar rus si diplomat de cariera sovietic

În 1944, pentru a cerceta problemele ordinii post-belice, Moscova a format comisia Litvinov, compusã din trei comisari adjuncţi pentru afaceri externe, prim adjunctul Maxim Litvinov, Solomon A. Lozovski şi Dimitri Z. Manuilski, alãturi de câţiva experţi. Pe 5 iunie 1944, într-un document denumit Despre Transilvania, Litvinov le-a trimis lui Stalin, Molotov, Voroşilov şi Vişinschi evaluãrile asupra alocãrii viitoare a teritoriului românesc. „Cea mai bunã” soluţie, argumenta el, era „recunoaşterea statutului de independenţã a Transilvaniei, în afara oricãror alianţe şi federaţii”.

Astfel, rãmânând un sâmbure de conflict între cei doi vecini, România şi Ungaria, ea nu va putea exista fãrã patronajul unui stat vecin puternic, în acest caz URSS, care are frontierã comunã cu aceasta.

Pe 8 iunie, când s-a întrunit comisia, Litvinov a deschis discuţiile menţionând cã status quo-ul care acorda Transilvania Ungariei nu putea fi menţinut, din moment ce fusese hotãrât de Hitler. Posibilitatea de a ceda întreaga Transilvanie Ungariei era, de asemenea, „exclusã”. România ar putea aspira la ea numai „în schimbul renunţãrii totale şi definitive la Basarabia şi Bucovina” şi „cu garantarea controlului nostru total asupra politicilor viitoare ale României”, posibilitate care ar permite URSS „sã obţinã atât baze militare, cât şi control” asupra ţãrii. Litvinov a subliniat cã independenţa Transilvaniei „ar putea fi temporarã, pânã când vom ajunge la un acord cu Ungaria sau cu România, sau pe termen lung, ţinând cont cã acest stat mic ar avea nevoie de un protector, care nu poate fi altul decât Uniunea Sovieticã, cea mai apropiatã mare putere”. S-a cãzut de acord cã independenţa era „cea mai bunã” soluţie. Rezumând decizia lor, Litvinov a subliniat cã „dependenţa României de noi va chiar mai mare dacã Transilvania va rãmâne un stat de sine stãtãtor, iar transferarea sa viitoare la România va depinde de noi”.

Alexandru Barladeanu

Alexandru Barladeanu

Dupã ocuparea nordului Transilvaniei de cãtre Ungaria, în vara lui 1940, Cominternul ordonase tuturor comuniştilor rezidenţi sã intre în partidul comunist maghiar, resubordonând aripa transilvãneanã a PCR la PCM. Moscova a fãcut acelaşi lucru pe o bazã mult mai selectivã, în privinţa aripii basarabene, ordonând spre exemplu, lui Leonte Rãutu şi Alexandru Bârlãdeanu, acum din nou cetãţeni sovietici, sã plece la Moscova. Cominterniştii din Transilvania de nord aflaţi la Moscova, precum Vasile Luca şi Valter Roman, figuri proeminente în efortul de propagandã sovietic (lui Luca i se atribuie fondarea staţii de radio în limba românã a Cominternului, România Liberã, Roman fiind redactor) erau acum mult mai orientaţi cãtre partidul maghiar. De aceea, nu este surprinzãtor cã Luca milita împotriva reanexãrii nordului Transilvaniei sau cã Roman, la sfârşitul lui iulie 1944, aducea comisiei argumente în favoarea „acordãrii independenţei Transilvaniei”, ca fiind soluţia „cea mai adecvatã” şi care nu se putea realiza decât dacã „bazinul dunãrean se va afla sub tutela guvernului sovietic”.

Iosif Vissarionovici Stalin

Iosif Vissarionovici Stalin

La mijlocul lui 1944, Stalin încã se juca cu ideea unei federaţii în legãturã cu Transilvania, care constituia de asemenea o cedare în favoarea Budapestei, aducându-i suveranitatea parţialã în regiune. Ca o ironie însã, fãrã a se intenţiona aceasta, succesul propagandei maghiare în convingerea cercurilor de la Londra şi Washington sã sprijine o federaţie Ungaro-Transilvano-Românã (Danubianã) a discreditat total ideea în faţa lui Stalin, considerând-o ca fiind o „conspiraţie occidentalã.” Cu ideea federaţiei pentru nordul Transilvaniei exclusã şi o independenţã totalã posibil sã provoace viitoare complicaţii internaţionale, singura soluţie rãmasã, din perspectiva Kremlinului, a fost protectoratul autonom al cãrui statut nepermanent acorda Moscovei continuarea influenţei şi a controlului. Ungaria şi România (ungurii şi românii din Transilvania) vor fi obligaţi sã intre în competiţie pentru favorurile sovieticilor dacã vor dori sã influenţeze statutul final al regiunii. De aceea, Moscova îşi sprijinea propriile interese şi, în acelaşi timp, îşi demonstra înţelegerea faţã de Budapesta, atunci când într-o întâlnire de 15 minute de la Târgu Mureş, pe 11 noiembrie 1944, autoritãţile militare sovietice au înlocuit fãrã multe vorbe administraţia româneascã proaspãt instalatã şi le-a ordonat „sã elibereze întreg teritoriul Transilvaniei”. Acum soluţia temporarã – administraţia militarã sovieticã – fusese aplicatã.

Fãcându-se ecoul concluziilor comisiei Litvinov, Comisarul Poporului pentru Afaceri Externe al RFSFR, anterior însãrcinat cu afaceri în România, A.I. Lavrentiev a subliniat, la 6 decembrie 1944, cã dorinţa Bucureştiului de a reîncorpora Transilvania era „singurul factor important de influenţã asupra guvernului”, nu numai în privinţa îndeplinirii datoriilor reparatorii, ci şi asupra „politicii interne şi externe a României”. Odatã intratã în posesia provinciei, influenţa sovieticã asupra politicilor sale interne şi externe se va disipa rapid. La sfârşitul lunii, autoritãţile militare sovietice au început sã fluture propuneri cu privire la un protectorat sovietic pe termen lung. Lavrentiev, de exemplu, i-a trimis lui Vişinschi propunerea şefului Directoratului Politic al Frontului Ucrainean II de creare „a unui comisariat în nordul Transilvaniei, numit de autoritãţile militare sovietice din rândul populaţiei locale (ne-româneşti)”.

Larry Watts, istoric american

Share

1 Raspuns la “Controlul sovietic si realocarea Transilvaniei”

Lasa Comentariu