Spionajul horthyst

// 29 March 2011 // Romania recenta, Transilvania

Miklos Horthy si Adolf Hitler

Miklos Horthy si Adolf Hitler

Este cunoscut faptul că cercurile conducătoare horthyste au desfăşurat în toată această perioadă o intensă campanie împotriva Tratatului de la Versailles şi, impli­cit, împotriva unor state vecine, printre care se număra Cehoslovacia, Iugoslavia şi România. Politica revizionistă a fost promovată, în primul rînd, de regentul şi dictatorul Miclos Horthy, principalul factor politic din Ungaria anilor 1920-1944, care in deceniul al patrulea al veacului nostru a fost un colaborator apropiat al fascismului. El a găsit sprijin în rîndurile elementelor de orientare fascista şi a dat frîu liber activităţii unor organizaţii extremiste de dreapta.

Protejate de însuşi dictatorul Miclos Horthy, elementele iredente şi revizioniste au lansat numeroase atacuri împotriva unor state vecine. Una dintre căile folosite pentru desfăşurarea activităţilor de spionaj şi a sabotajelor a fost şi aceea de a utiliza spioni şi sabotori sub masca de slujitori ai cultelor. Propaganda desfăşurată de revizionisti a folosit aceeaşi cale, editînd unele lucrări, ca Biblia de la Debreţin şi Catehismul naţional unguresc, cu vădit caracter naţionalist-şovin, care conţineau insulte grosolane la adresa popoarelor vecine. Cărţile bisericeşti cuprindeau cîntece cu conţinut revanşard şi şovin, iar unii preoţi ţineau de la înălţimea amvonului discursuri incendiare îndreptate împotriva ordinei publice, împotriva li­gilor statelor respective.

Activitatea elementelor naţionaliste îndreptată impotriva României în perioada dintre cele două războaie mondiale s-a desfăşurat adeseori în mod organizat, fie prin partidele si organizaţiile extremiste, fie prin aparatul de stat horthyst. Astfel, imediat după terminarea războiului, în anul 1920, au fost înfiinţate două organizaţii extremiste cu caracter terorist, ”Uniunea maghiarilor treziţi” şi ”Uniunea apărării puterii din Ungaria”, care au avut însă viață scurtă. După instaurarea fascismului în Italia şi în Germania deceniul al 4-lea în Ungaria au luat fiinţă câteva organizaţii fasciste reacţionare. După Partidul național socialist ţărănesc şi muncitoresc, în anul 1936, maiorul în rezervă Szalasy Francisc a pus bazele partidului ”Voința naţiunii”, din care, în anul 1939, va fi constituit partidul ”Crucea cu săgeţi”, organizaţie de factură fascistă. Organizațiile de extremă dreapta au alimentat campania revanșardă și revizionistă, dar alături de ele au activat şi unele organisme de stat – îndeosebi serviciul secret maghiar – care urmăreau înfăptuirea aceloraşi planuri revizioniste. Astfel, începînd din anul 1927, în Ungaria au fost înființate servicii speciale de spionaj, a căror activitate era îndreptată împotriva României. La Seghedin şi Debrețin au luat fiinţă centre speciale menite să culeagă informații cu privire la ţara noastră. Dar şi Societatea de navigație pe Dunăre – M.F.T.R. –desfăşura acţiuni de spionaj, reprezentând un canal de infiltrare a spionilor hortyști în România, fără a mai aminti despre transmiterea informaţiilor prin curierii diplomatici. Asemenea acțiuni erau sprijinite de unii demnitari din Ungaria horthystă, care acordau sume uriaşe procurate pe căi ilicite. O mare vâlvă a stîrnit descoperirea în anul 1926 a unei bande de falsificatori la Budapesta, din care făceau parte, prinţul Windischgratz, generalul Haitis, Nadossy, șeful poliției din Budapesta, Iosif Torcsy, directo­rul general al asociaţiilor patriotice, precum şi alţi funcționari și ofiţeri superiori. Aceştia au pus în circulaţie franci francezi ce fuseseră falsificaţi la Institutul maghiar de cartografie. Bancnotele false au fost întrebuinţate pentru alimentarea propagandei revizioniste îndreptate împotriva statelor vecine. Dealtfel, în această perioadă a fost descoperită şi la Braşov o bandă de falsificatori, for­mată din cetăţeni de naţionalitate maghiară, care se specializaseră în falsificarea de coroane cehoslovace.

Activitatea revizionistă a fost impulsionată în anii premergători celui de-al doilea război mondial de Serviciul special de informaţii al regentului Horthy. Marele Stat Major al Armatei române consemna în acea perioadă că Ungaria horthystă a organizat ”una din cele mai formidabile campanii revizioniste ce a cunoscut vreodată istoria politică în toate statele din apusul Europei, devenind astfel un factor tulburător al situaţiei politice.”

După încheierea în luna septembrie 1938 a pactului de la Munchen, organele contrainformative române au constatat că guvernul lui Horthy trecuse la pregătirea făţişă a acţiunilor menite să contribuie la atingerea unor scopuri revizioniste, şovine. Acesta şi-a îndreptat atenția asupra unor preoţi, studenţi şi învăţători maghiari din Cehoslovacia şi din România, în special din Transilvan, intenţionînd să-i folosească pentru culegerea de informaţii cu caracter de spionaj, pentru organizarea de sabotaje şi acte de diversiune, pentru slăbirea rezistenţei statelor care urmau să constituie obiecte ale agresiunii. Actele teroriste şi de spionaj erau patronate de Serviciul special de informaţii maghiar, fiind conduse direct de cancelaria regentului Horthy. Acestui serviciu i se datoreşte înfiinţarea, pe baza ordinului Ministerului Apărării Naţionale maghiar, a organizaţiei teroriste de tip fascist „Rongyos garda” (Garda zdrenţăroşilor), ca viitoare avangardă a armatei operative maghiare pe teritoriul Cehoslovacie și al României, căreia i-a fost încredinţată sarcina de a declanșa, prin orice mijloace, un conflict armat între România şi Ungaria, concomitent cu un conflict armat în România şi Germania nazistă. Pentru realizarea celui de-al doilea obiectiv se preconiza dezlănţuirea unor acţiuni de terorizare şi de masacrare a minorităţii germane din România, acţiune ce urma să fie trecută pe seama românilor. Totodată, garda zdrenţăroşilor primise misiunea de a organiza sabotaje în Transilvania, de a întrerupe căile de comunicaţie prin aruncarea în aer a podurilor sau prin blocarea trecătorilor din munţi, de-a otrăvi apele, de a lansa zvonuri menite să ducă la instaurarea în rîndurile populaţiei a unui climat de groază şi teroare.

La sfârșitul anului 1938 în Transilvania, îndeosebi în localitățile de-a lungul graniţei cu Ungaria, au fost constituite cele dintâi organizaţii teroriste clandestine. Prima filială a gărzii zdrenţăroşilor a fost înfiinţată în oraşul Satu-Mare. Activitatea filialei de la Satu-Mare era condusă din Budapesta prin intermediul locotenent-colonelului Csuros delegat al Marelui Stat Major al Armatei maghiare horthyste. În scopul asigurării desfăşurării activitpții de spionaj serviciul secret maghiar horthyst a pus la dispoziţia acestei filiale bani, armament, exploziv și aparate de radioemisie şi radiorecepţie. Pentru atragerea cit mai multor aderenţi, conducătorii filialei au recurs la aţâţarea sentimentelor şovine, naţionaliste ale unor maghiari din România, la corupţie şi la mituire sau chiar la ameninţări cu moartea, împărţind cu dărnicie și promisiuni de a-i numi pe cei „merituoşi” în funcţii importante. Treptat garda zdrenţăroşilor şi-a extins activittea și în alte oraşe din Transilvania. După Satu-Mare, a sosit rândul orașului Oradea. „Rongyos garda” (Garda zdrențăroșilor) nu cuprindea printre membrii săi – după cum ne-ar putea face să credem denumirea pe care o poartă – nici un zdrenţăros. Din această organizaţie de spioni și sabotori făceau parte preoţi, avocaţi, învăţători, profesori, medici etc., iar filialele sale erau răspîndite în câteva orașe ale Transilvaniei.

Organizațiile teroriste, aflate în anul 1938 în pragul activității lor, au început să devină din ce în ce mai agresive în anul următor, după ocuparea Cehoslovaciei de către germania hitleristă, cînd un atac combinat al trupelor Wehrmachtului şi al Ungariei horthyste asupra României era la ordinea zilei. După cum se ştie, horthyştii i-au secondat pe hitlerişti în atacul îndreptat împotriva Cehoslovaciei, ocupînd, cu acordul lor, o parte a teritoriului acestei ţări. Este cunoscut, de asemenea, faptul că naziștii, au afişat din greşeală pe străzile Pragăi proclamații în limba română, care fuseseră, evident, pregătite pentru a servi mai tîrziu trupelor germano-fasciste ce urmau să ocupe teritoriul ţării noastre. După ce a păşit pe calea agresiunii în cîrdăşie cu Germania fascistă, Ungaria horthystă a decretat la 14 martie 1939 mobilizarea generală, masând apoi trupe la graniţa cu România şi cu Cehoslovacia. Agresiunea părea iminentă. Dealtfel, incă la începutul anului 1939 agenţii nazişti, la care s-au asociat şi cei aflaţi în slujba lui Horthy, au răspîndit zvonuri potrivit cărora România urma să fie atacată de unități speciale germane, de unităţi horthyste şi de o formaţiune a Gărzii de fier, constituită în Germania. Lansînd astfel de zvonuri, cercurile conducătoare din cele două ţări urmăreau să exercite presiuni pentru ca România să treacă de partea Germaniei hitleriste.

Pentru a-şi atinge scopurile, Ungaria horthystă a tratat în cârdăşie cu Germania, aprobând sau participând direct la actele de agresiune ale acesteia. În ianuarie 1939 ea a aderat la pactul anticomintern, ceea ce a contribuit la întărirea blocului statelor fasciste şi la aţîţarea spiritelor în favoarea înfăptuirii unor pretenţii revizioniste, în favoarea războiului cu România. Ca urmare, în primăvara anului 1939 au început să fie concentrate importante trupe maghiare la graniţa de vest a ţării noastre.

Organizaţiile teroriste din România nu au stat în acest timp cu braţele încrucişate. Ele au trecut peste graniță importante cantităţi de arme, muniţie, exploziv, dinamită, aparate de radioemisie şi de radiorecepţie. Nu se aştepta decît semnalul de începere a acţiunii. Cantităţi considerabile de armament şi exploziv au fost depozitate în diferite locuri; pînă şi în spatele cărţilor sfinte se aflau dosite arme şi dinamită. Garda zdrenţăroşilor plănuia să întreprindă acţiuni teroriste şi de sabotaj care vizau uzinele, depozitele de muniţii, comunicaţiile şi aeroporturile pentru a izola armata română în momentul în care trupele germano-horthyste ar fi dezlănţuit agresiunea.

În primăvara şi în vara anului 1939 a fost intensificată legătura cu centrala din Budapesta, spre care îşi îndreptau tot mai mult paşii curieri speciali ce purtau informaţii preţioase cu privire la dispozitivul de apărare al armatei române.

Teroriştii aşteptau cu nerăbdare ca postul de radio Budapesta să transmită dintr-un moment în altul un text convenţional care să constituie semnalul pentru inceperea operaţiunilor. Aşteptarea provocase printre ei o stare de nelinişte, de nervozitate, de neastîmpăr, făcîndu-i să treacă frecvent graniţa, ceea ce a trezit bănuielile autorităților române, care şi aşa îşi sporiseră vigilenţa, ca urmare a încordării situaţiei internaţionale în acea perioadă.

Se pare că în vara anului 1939 organizaţiile teroriste erau pregătile de asalt. Încă la 8 mai 1939, generalul Werth Henrik, şeful Marelui Stat Major al Armatei ungare, prezentase un proiect de plan pentru invadarea țării noastre în care un loc centrai îl ocupa „pregătirea unort acțiuni de sabotaj în România în domeniul căilor de comunicație și al industriei de război; crearea unor orgranizații înarmate în Transilvania; pregătirea răscoalei populației de naţionalitate ungară din apropierea graniței…”. Proiectul fiind acceptat, s-a trecut imediat la aplicarea sa practică. În unele chilii ale mănăstirilor, în unele cabinete ale episcopiilor romano-catolice se făcea agitație în favoarea războiului. Dinamita şi otrava fuseseră puse la îndemînă, erau pregătite pentru luptă şi armele nece­sare. Agitaţia a crescut şi mai mult în toamna anului 1939 cînd Germania hitleristă a atacat Polonia. În aceste moment, Ungaria horthystă era gata să atace România. La sediile organizaţiilor teroriste din Transilvania aparatele de radioemisie şi de radioreeepţie erau extreme de solicitate. Se aştepta semnalul de trecere la acțiune, pentru a putea pune în aplicare planurile criminale îndreptate împotriva statului roman.

În acele momente grele autorităţile române au reuşit să prindă firele complotului pus la cale de terorişti: în luna octombrie 1939 a fost descoperită şi apoi lichidată organizația teroristă din Transilvania. Astfel garda zdrențăroșilor, de fapt, garda teroriştilor a fost reprimată. În prima etapă, în luna octombrie, au fost arestaţi 123 de membri ai acestei organizaţii teroriste. Arestarea conspiratorilor – terorişti şi agenţi ai spionajului străin – a dus la descoperirea armelor şi explozivului, a aparaturii radio și a tuturor celorlalte materiale pe care autorităţile horthyste le puseseră la dispoziţie. La începutul lunii iulie 1940, după o instruire riguroasă în cazărmile din Budapesta, autorităţile horthyste au trimis în România alţi agenţi pentru a lua locul celor a căror activitate criminală eşuase în toamna anului 1939. Aceștia au întreprins noi încercări de a organiza centre teroriste, mai intii la Oradea, apoi şi în alte oraşe (Huedin, Alba-Iulia, Braşov, Timişoara).

Ascunse în tapiţeria vagoanelor, armele şi explozivul expediate din Budapesta ajungeau în siguranţă la destinaţie. Unul dintre terorişti avea să declare mai tîrziu, în faţa organelor de anchetă, că tavanul fiecărui compartiment în care se transporta exploziv era însemnat cu o cruce, iar dinamita şi celelalte materiale – arme şi muniţii – erau plasate numai în vagoanele de clasa a II-a, sub canapea. În continuare, acelaşi terorist a declarat: ”În ziua de 10 august 1940 la orele 13:30 m-am dus gara Oradea singur şi m-am urcat în tren. În primul compartiment de clasa a II-a al trenului maghiar care era garat la linia a 5-a, cam aproape de podul peste calea ferată în spatele terenului sportiv C.F.R., conform indicaţiilor pe care le-am primit de la dl. Kuba Agoston, am ridicat masa şi am scos perniţa ca să pot trage mai ușor canapeaua de o parte; trăgând canapeaua am rămas surprins văzînd pachetul chiar aşa după cum mi s-a spus. Alţi terorişti făceau naveta între Episcopia Bihorului și Oradea, intrînd în posesia materialelor pe care autorităţile vamale nu reuşeau să le descopere.

Şi de data aceasta noii emisari ai spionajului maghiar desfăşurau o intensă activitate de culegere a informaţiilor. Aparatele T.F.F., cernelurile simpatice şi celelalte materiale descoperite de organele de siguranţă române asupra lor sau la domiciliul unor persoane particule – elemente şovine maghiare – reprezentau mărturii evidente ale activităţii lor criminale.

Dar şi această nouă încercare a spionajului horthyst îndreptată împotriva României a fost zădărnicită din faşă. Înainte ca spionii şi teroriştii să fi reuşit să treacă la acţiune – misiunile fuseseră repartizate de bun început, fiecare dintre agenţi cunoscîndu-şi cu precizie rolul şi sarcinile ce le reveneau – autorităţile române au descoperit noua organizaţie teroristă, arestând în cursul lunii august 1940, în cîteva zile, pe cei mai mulți dintre membrii săi.

Spionajul maghiar horthyst a suferit astfel o nouă înfrângere.

Serviciul secret român, acţionînd cu promptitudine, a zădărnicit uneltirile puse la cale de organizaţiile spionajului străin. Pericolul a venit însă din cu totul altă parte. Granița ţării a fost sfîrtecată la Viena, prin odiosul dictat al fasciştilor germani şi italieni, prin dictatul lui Ribbentrop şi Ciano, miniştrii de externe ai celor două state fasciste, care au hotărît ca o parte a teritoriului țării noastre, locuită in majoritate de români, să fie cedată Ungariei horthyste, aşa cum poruncise Hitler.

Ciano si Ribbentrop - ministrii de externe ai Italiei si Germaniei - artizanii tratatului de la Viena

Ciano si Ribbentrop - ministrii de externe ai Italiei si Germaniei - artizanii tratatului de la Viena

Se părea că după intrarea în vigoare a dictatului de la Viena spiritele se vor linişti, mai ales că pretenţiile anexioniste ale cercurilor conducătoare horthyste fuseseră satisfăcute. Cu toate acestea, spionajul maghiar, în alianță cu cel hitlerist şi bucurîndu-se de sprijinul material al Gestapoului, a continuat să acţioneze împotriva României. În anul 1946, în faţa instanţelor populare din Budapesta, Bakasv Laszlo, fost funcţionar principal în Ministerul de Interne maghiar, declara că „între Gestapo și Poliția politică maghiară a existat o legătură atît de strânsă încât adesea nici eu nu am ştiut care dintre ele au inițiat arestările.” Deosebit de asemănătoare era şi colaborarea dintre hitlerişti şi horthyşti în acţiunile îndreptate împotriva României.

După eşecul suferit în anii 1939—1940, acţiunile spionajului maghiar au fost purtate pe noi baze. În general,in timpul războiului Serviciul de informatii hortyst a acţionat împotriva României mai ales prin grupuri restrînse sau prin persoane izo­late. S.S.I. a reuşit să descopere un număr de 16 aparate de radioemisie şi de radiorecepţie, de proveniență germană, care transmiteau informaţii pentru serviciile de spionaj maghiar. Unii dintre aceşti agenţi au fost determinați să lucreze pentru serviciul secret român, transmițând centralei de la Budapesta informaţii false, date fabricate de S.S.I. În această perioadă Ungaria horthystă începuse să retragă o parte din trupele sale de pe frontul de est, concentrîndu-le la graniţa cu România, cu intenția vâdită de a intra pe teritoriul nostru în cazul în care s-ar fi ivit vreo „defecţiune” în rîndurile armatei române. Pentru a obţine informaţii veridice asupra situaţiei, agenții spionajului horthyst puteau fi întîlniţi în diferite regiuni ale țării. Documente capturate de organele contrainformative române atestă că în timpul războiului în România au activat 42 de organizaţii de spionaj horthyste, dintre care 26 au fost făcute inofensive.

O luptă aprigă s-a desfăşurat între serviciul român de contrainformaţii şi spionajul maghiar în anii premergători celui de-al doilea război mondial; această luptă s-a încheiat de cele mai multe ori în favoarea organel noastre. Dar toate strădaniile serviciului român de contrainformaţii au fost în mare parte zadarniee, deoarece odată cu venirea la putere a legionarilor, teroriştii şi spionii ce fuseseră pedepsiţi cu ani grei de temniţă au fost graţiaţi.

Ion Bodunescu si Ion Rusu-Sirianu, Descifrarea unei istorii necunoscute

Share

1 Raspuns la “Spionajul horthyst”

  1. Tsekaa says:

    Păi eu nu o iau foarte een sories. Prin 90-91 chiar Domokos Geza (unul din eenaintaşii UDMR) spunea că Ungaria nu are ce face cu Ardealul, că nu-s nebuni să se trezească cu 5 milioane de rome2ni minoritari eentr-o ţară cu 15 milioane de locuitori. Plus că ungurii de dincolo au o părere foarte proastă despre ungurii de aici, pe care eei consideră un fel de veri mai retardaţi de la ţară.Pe de altă parte nu poţi să nu observi cum năzdravanii ăştia de unguri, cum a desenat, cum au ge2ndit ei harta, tot cu diktatul le-a ieşit.

Lasa Comentariu