Ocuparea economica a Transilvaniei?

// 22 March 2011 // Dosare inedite, Romania azi

Mulţi străini care au cunoscut provinciile istorice ale României, la ele acasă, au găsit firească aprecierea că această ţară din zona central-sud-estică are cu ce se mândri: oameni harnici, peisaje naturale variate şi minunate, zone unicat în Europa, rezervaţii de interes mondial, un soi deosebit de fertil şi numeroase alte bogăţii ale solului şi subsolului. Pentru că România a fost dăruită cu ceea ce multe ţări vecine, sau mai îndepărtate, nu au şi, de aceea, acestea – aşa după cum demonstrează istoria – au râvnit şi poate că mai râvnesc la cele din provinciile româneşti. Aşa a fost în timpurile străvechi, aşa a fost în secolele din urmă, aşa se pare că este şi acum. Istoria a consemnat cuceririle provinciilor Daciei străvechi de către imperiul Roman, sau ale României moderne de către imperiile vecine, datorită bogăţiilor sale. Iar cei care au reuşit să cucerească, prin război sau vicleşug, teritorii, cu greu au mai putut fi alungaţi din vatra strămoşească. Chiar şi după aceea, unii au încercat mereu să stăpânească din nou părţi ale teritoriilor ţărilor româneşti, atraşi precum ursul de mierea stupilor naturali din păduri. Istoria a consemnat la sfârşitul primului război mondial (1914-1918) dispariţia imperiului austro-ungar şi a celui otoman, ceea ce a dus la întregirea teritoriului, ocupat de peste două mii de daco-romani, în România Mare, în care se incluseseră toate provinciile locuite de români si aflate sub dominaţie străină. Se crease astfel un complex economic românesc omogen ce a fost sfârtecat, practic, prin sentinţa de arbitraj din 30 august 1940, care a obligat guvernul regal al României de atunci să cedeze Ungariei nordul Transilvaniei, iar imperiului sovietic, Basarabia şi Nordul Bucovinei, cu un colţ al Moldovei, ca urmare a ultimatumului rusesc, iar printr-un acord, a cărui clarificare rămâne în sarcina istoriei nepărtinitoare, Cadrilaterul  dobrogean a trecut la Bulgaria.

După cel de-al doilea război mondial, nordul Transilvaniei, cu aproape o treime din bogăţiile solului si subsolului României, înstrăinate prin arbitrajul de la Viena, au revenit la patria-mamă. Tot istoria a consemnat că evoluţiile politice ulterioare din Europa şi din lume au permis ţării noastre să refacă şi să consolideze complexul economic românesc, folosind baza proprie si bogată de materii prime, inclusiv din Transilvania.

Ce arată cifrele, acordurile şi relaţiile dintre Ungaria şi ţara noastră

Trecerea, în ultimii 15 ani, de la economia de comandă centralizată la economia de piaţă funcţională, într-un proces dureros de tranziţie, a oferit prilejul „restructurării” com­plexului economic românesc prin care s-a deschis calea pătrunderii în ţară a capitalului străin. Dacă aceste „restructurări” n-ar fi însoţite de sus­piciuni semnalate de mass-media, uneori dovedite, şi s-ar face exclusiv pe baza principiilor de piaţă liberă funcţională, poate că temerile de „înstrăinare a economiei ţării”, ade­sea expusă deschis, n-ar fi un motiv de îngrijorare. Din păcate, realitatea privatizărilor din perioada tranziţiei arată că nu toate vânzările din patri­moniul statului au fost făcute meticu­los, în folos naţional, unele au provo­cat proteste, soldate chiar cu crime, ceea ce a aruncat o persistentă um­bră de îndoială asupra unor investiţii de capital străin în ţara noastră. In­fluenţate de evenimente istorice din trecutul nu prea îndepărtat, zbuciu­mat, al relaţiilor dintre ţara noastră şi vecina Ungaria, o parte a opiniei publice ar fi tentată să suspecteze şi să se neliniştească de faptul că Transilvania ar putea să fie ocupată de capitalul unguresc. Dacă această importantă provincie românească nu poate fi dezlipită de Romînia şi alipită Ungariei, după cum doresc şi afirmă deschis iredentiştii maghiari, bogăţiile ei ar putea fi acaparate pe calea ocupării economice.

Acest punct de vedere apărut din interpretarea evoluţiilor economice şi comerciale din ultima vreme, dintre România şi Ungaria, este exagerat, chiar dacă schimburile economice şi investiţiile din Ungaria în România şi din România în Ungaria au cunoscut  un salt important. La sfârşitul anului trecut, investiţiile ungare de capital în România atinseseră 347,07 milioane de dolari SUA sub forma aportului  la capitalul de 800 de milioane dolari SUA al celor 5010 firme funcţionale cu participare de capital ungar, înregistrate în România la data mai sus menţionată. După capitalul  firmelor funcţionale cu contribuţie de capital ungar, Budapesta se situează pe locul 12 în topul investitorilor  străini în România, iar după aportul de 347,07 milioane de dolari SUA pe locul 7 între principalii investitori străini.

Suspiciunile mai sus menţionate ar mai putea fi susţinute, probabil şi din disproporţia mare dintre investiţiile ungare în România şi cele româneşti în Ungaria, care se ridicau, la aceeaşi dată, la aproape 60 de milioane de dolari SUA în cele 6010 firme ungare înregistrate în registrul comerţului cu capital românesc.

Dintre cele 16 mari societăţi comerciale ungare care au investit în societăţi comerciale româneşti prin aport de capital, 11 se află în Transilvania, precum MOL România Petroleum Products SRL (la Cluj), specializată în petrol şi combustibili, cu aport de capital ­de 104,639 milioane dolari SUA, Gedeon Richter România SRL (la Târgu Mureş), specializată în producţia de medicamente, cu aport de capital 18.972 milioane dolari, Dunapark Rambox Prodimpex SRL (la Sfântu Gheorghe), specializată în producţia de ambalaje), cu aport de capital de 8,510 milioane dolari, Salina Invest SRL (la Sovata), specializată în in­dustria hotelieră, cu aport de capital de 7,390 de milioane de dolari, Zora Serv Corn SRL (la Târgu Mureş), spe­cializată în construcţii, cu aport de capital de 3,653 milioane de dolari, Carb SA (la Braşov), specializată în extracţie minieră, cu aport de capital de 3,644 milioane de dolari, Asa Cons Romania SRL (la Cluj), specializată în construcţii, cu aport de capital de 3,445 milioane de dolari, Hotel Târ­nava 2000 SA (la Odorheiu Secuiesc), specializată în industria hotelieră, cu aport de capital de 3,424 milioane de dolari, Lotus Market SRL (la Ora­dea), specializată în imobiliare, cu aport de capital de 2,697 milioane de dolari, Unical Prodimex SRL (la Sfântu Gheor­ghe), specializată în producţia de ambalaje din ma­terial plastic, cu capital de 2,610 milioane de dolari şi Isoplus România SRL (la Oradea), specializată în producţia de tuburi de aluminiu, cu aport de capital de 1,528 de milioane de dolari.

Celelalte cinci societăţi comerci­ale importante cu capital ungar, si­tuate în afara Transilvaniei, sunt RoBank SA (la Bucureşti), specializată în activităţi bancare şi financiare, cu aport de capital de 66,122 milioane de dolari, Cesarom SA (la Bucureşti), specializată în produse ceramice, cu aport de capital de 20,576 milioane de dolari, Profi Rom Food SRL (la Ti­mişoara), specializată în comerţul cu alimente, băuturi alcoolice, tutun, cu aport de capital de 9,230 de milioane de dolari, Pipelife Romania SRL (la Bucureşti), specializată în producţia de tuburi şi profile de cauciuc, cu aport de capital de 5,617 milioane dolari şi Lesaffre Romania SRL (la Otopeni), specializată în produse alimentare, cu aport de capital de 3,608 milioane de dolari.

În cele din urmă, capitalul ungar investit în Transilvania de marile fir­me ungureşti este de 242,91 milioane de dolari, restul de 104,16 milioane milioane, din suma totală de 347,07 milioane, este investit în companii cu activităţi principale în alte zone ale României. Este greu să stabilim în ce mă­sură companiile menţionate îşi rezumă activităţile în zonele în care îşi au sediul central, de aceea o pretinsă cucerire economică a Transilvaniei de că­tre capitalul ungar, este, judecând numai după fir­mele mari, greu de acceptat. Dacă se au în vedere şi firmele mici şi mijlocii, ce reprezintă diferenţa de până la 5010 care funcţionează pe teritoriul României, cu aport de capital ungar, s-ar putea ca concluzia de mai sus să poată fi modificată.

Cert este faptul că investiţiile de capital un­gar în România cresc de la an la an. în 2004, de pildă, banca OTP din Ungaria a cumpărat RoBank, societatea MOL Ungaria a cumpărat reţeaua de carburanţi Shell din ţara noastră, iar tendinţa generală este de pregătire a unor noi investiţii, realizabile mai ales după ce Ungaria a devenit membră a UE. Anul trecut, de pildă, au fost înre­gistrate în România, 674 de companii noi cu ca­pital ungar, majoritatea în zona Transilvaniei. În prezent, se elaborează noi strategii ale firmelor ungare de pătrundere pe piaţa românească.

Această perspectivă este susţinută şi de evoluţia favorabilă a schimburilor economice româno-ungare, aflată într-un curs ascendent, cu noi recorduri. încă din 1992, schimburile re­ciproce de mărfuri au crescut continuu, atingând anul trecut suma de 2,143 miliarde de euro, din care exporturile Ungariei în România s-au cifrat la 1,744 miliarde de euro şi importurile ei din’ România la 730,28 milioane de euro. Este, după cum se vede un dezechilibru substanţial în de­favoarea României, cu şanse de a se menţine şi chiar mări.

În exporturile Ungariei în ţara noastră găsim automobile, tractoare şi alte vehicule te­restre, maşini, aparate electrice, medicamente, carne, combustibili şi uleiuri minerale, materiale plastice, articole de cauciuc, aparate şi dispoziti­ve mecanice, produse din fontă, fier şi oţel. După aderarea Ungariei la Uniunea Europeană expor­turile ungureşti spre România de produse agri­cole au fost influenţate negativ, diminuându-se cu circa 70 la sută, de la 102,237 milioane euro, în 2003, la 33,451 milioane, în 2004. Pe relaţia importurilor ungare din România s-a înregistrat cea mai dinamică creştere la aluminiu şi articole din aluminiu, cazane, turbine, motoare, aparate şi dispozitive mecanice, echipamente electrice, produse ceramice şi produse alimentare.

Din cele prezentate până acum se poate afir­ma că o posibilă penetrare excesivă economică a Transilvaniei de către capitalurile ungare este discutabilă, ţinându-se seama că, la nivel oficial, între România şi Ungaria există un parteneriat politic ce se consolidează, ţintind dezvoltarea ce­lor două ţări, în cadrul şi spiritul Uniunii Europe­ne.

FLOREA ŢUIU – Revista “Balcanii şi Europa”- oct. 2005

Share

Lasa Comentariu