Romania – poligon de testare

// 9 March 2011 // Decembrie 89, Securistii-Teroristii

decembrie_89Momentele de început ale Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi a evenimentelor ulterioare, ridică nenumărate întrebări. Multe dintre aceste evenimente au fost permanent marcate de unele fapte care, indubitabil, te trimit cu gândul spre acţiunea premeditată a unor “regizori” dinafara maselor populare revoltate şi spontan sau mai putin spontan ieşite în stradă. Unele elemente pledează pentru faptul că, pe timpul desfăşurării evenimentelor din decembrie 1989, asupra României s-a desfăşurat un adevărat război parapsihologic, în cadrul căreia au fost folosite toate “armele” neconvenţionale ale războiului psihologic, psihic şi psihotronic.

Deţin nenumărate informaţii, multe dintre ele inedite, însă nu am avut posibilitatea de a le verifica din mai multe surse (o regulă de aur a unui lucrător din domeniul informativ-operativ). Tocmai pentru a nu dezinforma, voi prezenta doar acele fapte şi evenimente care oricând pot fi verificate şi asupra cărora îmi asum întreaga răspundere.

ÎN DECEMBRIE ’89, SECURITATEA ŞTIA CE VA URMA.

Şi se mai cuvine să fac o precizare. În 1989, România rămăsese singura ţară din Europa de sud-est care se opunea transformărilor pe care le înfăptuia Gorbaciov. Polonia, Ungaria, Cehoslovacia şi Bulgaria declanşaseră mai înainte procesul reformator, democratic. Adică, s-o spunem pe aia dreaptă, revenirea la capitalism. Iar dărâmarea zidului Berlinului s-a făcut cu ajutorul lui Gorby, care a garantat că Uniunea Sovietică îşi va retrage trupele staţionate în Germania de Est. Toate aceste transformări erau sprijinite direct de către Statele Unite şi Occident.

După cel de-al XIV-lea Congres al P.C.R., forţele ostile din exterior şi-au dat seama că nu-l vor putea înlătura pe Nicolae Ceauşescu decât dacă îşi vor concentra eforturile. În cadrul dialogurilor purtate între şefii de state ale Marilor Puteri, “tema românească” nu a scăpat a nu fi dezbătută. Şi aceasta încă înainte de desfăşurarea evenimentelor din decembrie 1989. Prin metodele specifice activităţii, serviciile noastre de informaţii erau la curent cu toate acestea. Astfel, în Nota nr. 0275 din 1 decembrie 1989 a D.S.S. şi D.I.E., se arăta: “Raportăm următoarele informaţii obţinute pe mai multe linii cu privire la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov: în cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre S.U.A. şi U.R.S.S., organizate la iniţiativa sovieticilor, cele două părţi vor aborda cu prioritate problemele privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unor strategii comune, care să le asigure în continuare un rol determinant în toate problemele internaţionale.Sunt semne că U.R.S.S. va face concesii americanilor în schimbul obţinerii de ajutoare economice şi financiare.. .Din datele de care dispunem rezultă că la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov ar urma să se discute şi problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra unor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de “reforme reale”, fiind avute în vedere R.P. Chineză, Cuba şi România. Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statele membre ale N.A.T.O. vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lor cu România şi va solicita ca şi U.R.S.S. să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereu de fier”.

În legătură cu cele relatate mai sus trebuie făcută referire şi la Nota nr. 00282 din 5 decembrie 1989 a D.S.S. şi S.I.E. În ea se fac referiri cu privire la reuniunea la nivel înalt a ţărilor membre ale Pieţei Comune, convocată din iniţiativa preşedintelui Mitterrand, la care preşedintele S.U.A. , în discuţiile purtate cu şefii de state şi guvern al ţărilor N.A.T.O., arăta că: “Poziţia pe care s-a situat Gorbaciov atestă că U.R.S.S. este dispusă să facă în continuare concesii substanţiale în majoritatea problemelor de interes pentru Occident. Ca urmare, statele N.A.T.O.  trebuie să facă uz de toate posibilităţile şi pârghiile de care dispun pentru a determina accelerarea procesului de reforme în Europa de Est.”

Analizând cele două Note, mi se pare interesant să subliniez două aspecte. În primul rând, faptul că S.U.A. căuta să-şi asume rolul determinant în accelerarea procesului de evoluţie în Estul Europei. Şi al doilea aspect, legat în mod nemijlocit de primul: tonul aproape ultimativ prin care preşedintele american solicita statelor membre al N.A.T.O. şi U.R.S.S.-ului de a exercita presiuni coordonate şi iniţierea unui embargo economic parţial (altfel nu-l pot denumi) asupra României. Oare mă hazardez când fac această afirmaţie? Deoarece am impresia că suferinţele poporului român (foame, frig, lipsa drepturilor omului etc.) nu prea contau în jocul de interese al Marilor Puteri. Esenţialul era ca un om – Nicolae Ceauşescu – şi regimul său să fie înlăturat. Prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereuri de fier – deci instituirea unui embargo economic parţial, nu conta că situaţia naţiunii române se înrăutăţea. Prin aceasta se urmărea, de fapt creşterea nemulţumirilor maselor populare, care să-l înlăture pe Ceauşescu şi regimul său, deoarece oameni politici de anvergura unui Bush sau Raymond  Seitz, (adjunctul secretarului de stat al S.U.A. pentru problemele Europei şi Canadei) nu şi-au recunoscut neputinţa diplomatică în a determina România să se alinieze “noului curs” al ţărilor socialiste. Acest lucru reiese clar din Nota nr. 227 din 2 decembrie 1989 al D.S.S. şi D.I.E., care prezintă interviul acordat unor ziarişti de preşedintele Bush şi care-şi exprima limpede dorinţa de a vedea lucrurile “mişcându-se” şi în România şi pentru care Casa Albă era dispusă “să execute toate presiunile necesare”: “Aş dori să văd unele acţiuni şi în această ţară.Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Am trimis în România un nou ambasador, Alan Green, care îmi este prieten. L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent, ce cunoaşte bine părerile mele despre democraţie şi libertate. Cred că Alan Green a plecat la 29.11.1989 spre România şi el va prezenta punctul nostru de vedere, al meu personal, preşedintelui Nicolae Ceasuşescu. În orice caz, vom încerca dar va fi greu“.

Conform notei citate mai sus, la o conferinţă de presă la Washington, Raymond Seizt declara următoarele: “Nu pot să anticipez ce se va întâmpla în România. Este o ţară instabilă sau imună la toate schimbările care au loc în Europa răsăriteană. Ea are unele particularităţi proprii. Situaţia drepturilor omului este de-a dreptul deprimantă. Pentru moment, nu există nici un indiciu că ceea ce s-a întâmplat în mod atât de fericit şi salutar în majoritatea altor regiuni din Europe răsăriteană se va întâmpla şi în România. Dar, în orice caz, îi ţinem pumnii.”

Faptul că România era caracterizată ca o “ţară instabilă sau imună” la toate schimbările, denotă tonul oarecum fatalist al acelor doi oameni politici, ca şi recunoaşterea că România este “altceva”, a cărei evoluţie nu o pot prevedea nici experţii politici occidentali în analizele lor.

Nu mi-am propus să fac o evaluare a situaţiei politico-militare din ţările vecine, dinaintea evenimentelor din decembrie 1989. Aceasta au făcut-o specialiştii în domeniu. Totuşi, un lucru trebuie scos în evidenţă.

PERFIDUL RĂZBOI PSIHOLOGIC

Din cele relatate până acum, reiese că, în decembrie 1989, asupra oştirii române, asupra naţiunii române, au fost folosite tehnicile de influenţare a subconştientului, din care nu au lipsit armele psihotronice, războiul psihologic/psihic şi imaginile false. În ciuda faptelor evidente, apare de neînţeles, şi nu prea, atitudinea unor intelectuali români, a unor specialişti, care m-au etichetat în fel şi chip pentru că le-am prezentat în lucrarea “Războiul parapsihologic împotriva României”. În acest timp, spre surprinderea mea plăcută, parte din articolele mele au fost traduse în limba engleză şi apreciate de specialişti de marcă din Marea Britanie şi Statele Unite. Apare de neînţeles, şi nu prea, atitudinea mass-mediei româneşti, care a căutat să respingă ideea folosirii acestor tehnici. Elocventă este atitudinea “Evenimentului zilei” din 10.08.1994, în care Ion Cristoiu îl acuză pe Virgil Măgureanu de “infantilism în materie de psihologie”, deoarece în Raportul prezentat în plenul Parlamentului nu a exclus folosirea acestor “arme” pe timpul evenimentelor din decembrie 1989. Am impresia că toţi cei care s-au situat pe această poziţie slujesc interesele celor care doresc (că sunt din interior, că sunt din exterior, nu contează) ca naţiunea română să nu cunoască nimic despre acest perfid război şi despre armele neconvenţionale folosite în cadrul său. Care doresc ca poporul român să fie un popor de ignoranţi. Adică, mai laic spus, să fie în continuare lipsit de apărare în cazul folosirii din nou a acestor arme (Doamne, fereşte!). Rezultatele dezinformării, tot componentă a acestui război, s-au văzut în timpul evenimentelor din decembrie 1989: naţiunea română nu era pregătită pentru războiul psihologic (războiul nervilor) şi era să iasă o “frumuseţe” de vărsare de sânge în România. Iar când unii specialişti au susţinut unele ipoteze privind folosirea tehnicilor de luptă parapsihologice în decembrie ’89 şi după, marii specialişti din România i-au criticat şi au asmuţit presa împotriva lor. Cazul d-lui Cristian Negureanu este elocvent în acest caz. Prin cărţile sale a reuşit să trezească interesul cititorilor, să destrame văluri, să prezinte unele scenarii diabolice.

Le prezint tuturor persoanelor spusele profesorului Vlail Kazhatcheev, membru al Academiei de Ştiinţe din fosta Uniune Sovietică care, într-un interviu acordat revistei “Paris Match”, în ianuarie 1990, avertiza asupra pericolului unei noi arme, cea psihică, constând în undele emise de creier.  Iată ce consecinţe poate avea această armă: dereglarea ordinatoarelor, paralizia voinţei oamenilor, limitarea capacităţii de luptă a armatei, reducerea populaţiei la o totală pasivitate , sustragerea secretelor şi informaţiilor din sistemele de cercetare. Atrăgând atenţia asupra folosirii gândului, profesorul Kazhatcheev exemplifica acest lucru printr-o serie de experienţe făcute într-un laborator din Siberia, din care, prin forţa gândului, s-au modificat temperaturile unor procese tehnologice şi s-a influenţat creşterea celulară. Iar cercetările nu stagnează, domnilor!

Mai reamintesc persoanelor neîncrezătoare că războiul psihologic, în care prima victimă este adevărul, este cel mai perfid. În cadrul lui, dezinformarea şi minciuna merg mână-n mână, iar zvonurile şi “informaţiile” din “surse sigure” au o eficacitate mai mare în demolarea inamicului şi a naţiunii vizate decât o lovitură nucleară. Deşi exemplele pe care le voi oferi sunt mai vechi, sunt pline de învăţăminte. De luat aminte, domnilor!

În articolul “Războiul psihologic”, apărut în “Exclusiv magazin” nr. 3/1994, Val Vâlcu furnizează nişte informaţii deosebite şi oricine le poate compara cu perioada pre şi postdecembristă din România. Iată mai jos, câteva dintre acestea:

“Pentru o ţară care se pregăteşte să declanşeze un conflict este esenţial să nu apară în postura de agresor (la noi au fost inventaţi “teroriştii” – n.a.). Soluţia este la îndemâna specialiştilor în dezinformare (la noi au folosit Studioul 4 – n.a.). Prin folosirea unor grupări politice sau de altă natură, infiltrate în structurile de putere ale ţării vizate (vă vine să credeţi că, pe data de 20 decembrie a.c., pe banda de jos a unor posturi de televiziune am citit ştirea conform căreia Consiliul European doreşte să aibă un ministru în guvernul Boc!!! – n.a.), se intenţionează acţiuni extremiste sau cu conotaţii agresive la adresa unor state, etnii sau rase. Aceste acţiuni sunt intens mediatizate (conflictele interetnice de la Târgu Mureş – n.a.), la o scară mult mai mare decât impactul lor real. Se infiltrează apoi arme, se sponsorizează grupări teroriste şi se iniţiază mişcări de stradă sau revolte. Ziariştii străini sunt convinşi, prin mijloace mai mult sau mai puţin ortodoxe, să prezinte doar aspecte negative din ţara contra căreia se desfăşoară războiul psihologic. În cazul Irakului, care a atacat brusc, nu a fost timp pentru pregătirea unor astfel de acţiuni. Opinia publică (în special cea americană – n.a.), după ce văzuse, mult timp, în Irak un aliat împotriva fundamentalismului iranian, nu s-a grăbit să ceară o intervenţie fermă. Procentul de americani favorabili războiului (împotriva Irakului, după ce atacase Kuweit-ul . n.a.) era, la începutul confruntărilor, de 25%. Dar, iată că unul din canalele americane de ştiri difuzează chipul unei tinere, cu un balon electronic în dreptul feţei, ca să nu poată fi recunoscută de Poliţia secretă irakiană. Printre lacrimi, ea relatează o poveste de un rar dramatism: s-a refugiat în ultima clipă din Kuweit-ul ocupat, unde era asistentă medicală. Ultimele imagini pe care le-a reţinut erau cadavrele copiilor nou-născuţi kuweitieni, aruncaţi din incubatoare de către soldaţii lui Saddam şi zdrobiţi cu patul puştii. Preluată de toate canalele de ştiri, această informaţie a produs într-o singură zi, o răsturnare spectaculoasă a sondajelor: erau favorabili intervenţiei 85% (!!) dintre americani.

După terminarea războiului, un ziarist francez a demonstrat că fata nu era asistentă, ci fiica ambasadorului kuweitian la Washington.

La fel s-au petrecut lucrurile şi înaintea intervenţiei militare la sol împotriva irakienilor. Opinia publică americană nu dorea ca soldaţii americani să lupte direct – imaginile transmise din timpul războiului din Vietnam nu puteau fi uitate. Difuzarea insistentă a imaginilor unii pescăruş mort datorită mareei negre, declanşată de Saddam, a fost suficientă pentru ca un confortabil procent de 80% să ceară războiul pe uscat, pentru prevenirea distrugerilor provocate mediului de un dictator dement. Mult mai târziu, naturaliştii canadieni au demonstrat că specia din care făcea parte pescăruşul trăia doar dincolo ce Cercul Polar, deci imaginea fusese filmată cu ani în urmă, după catastrofala scufundare a petrolierului “Esson Valdez”. Dar nu mai avea nici o importanţă. “Războiul imaginii fusese câştigat la propriu”,, accentuează Val Vâlcu.

În cadrul acestui perfid război nu-ţi cunoşti duşmanul, stimaţi cititori. El poate fi cel mai bun “prieten” al tău, îţi zâmbeşte permanent (nu-mi permit aluzii). Te uiţi în ochii lui, dar nu-l descoperi. Pentru a supravieţui, ai o singură şansă: să evaluezi corect informaţia care ți se dă/strecoară.

ARMA PSIHOLOGICĂ ŞI MITINGUL DIN CAPITALĂ

Statele occidentale, în special Statele Unite, au fabricat, în ultimii ani, armament modern, tehnică de luptă şi de telecomunicaţii foarte sofisticate. Au fost puse la punct tehnici de dezinformare deosebite. Din războiul psihologic au făcut o adevărată artă. Nu este lipsit de importanţă să prezint, în acest sens, declaraţia profesorului universitar Ioan Totu – fost ministru de externe al României, schimbat din funcţie în preajma Congresului al XIV-lea: “(.) În S.U.A. şi în unele ţări din Europa (în primul rând, Anglia) s-au înfiinţat, încă cu mulţi ani în urmă, cercuri speciale de spionaj şi destabilizare a României sub conducerea C.I.A., persoane împuternicite să acţioneze conform intereselor americane au fost destule, reprezentativ fiind Silviu Brucan.”

Unele dintre “armele neconvenţionale”, mijloacele şi tehnicile folosite au fost testate în laboratoare. Dar, pentru verificarea eficienţei lor, era necesară testarea în condiţii de război. Deci, în condiţii reale. O parte au fost testate cu ocazia invaziei din Panama. O altă parte, în  timpul Războiului din Golf. Iar când a apărut momentul favorabil – ajutat fiind a se produce – au fost testate în România. Testarea lor este rezultatul înţelegerilor de la Malta, a iredentismului şi revizionismului emigraţiei maghiare din străinătate, iar peste ani, când arhivele C.I.A., Mossad-ului, K.G.B.-ului vor fi accesibile cercetătorilor, ele îşi vor dezvălui enigmele.

Pentru a avea suport în afirmaţia că pe timpul evenimentelor din decembrie 1989 în România  au fost folosite armele neconvenţionale, voi exemplifica.

Pe timpul desfăşurării mitingului din Capitală a fost folosită arma psihologică. Atât persoanele participante la miting, cât şi unele aflate la o oarecare depărtare, au relatat un fapt deosebit de straniu: starea de panică care a pus stăpânire pe ei.  Aceasta a avut două origini. Pe de o parte, vacarmul sonor provenit dintr-o sursă de amplificare. Acesta era asemănător celui produs de “formaţii de avioane sau elicoptere în zbor”, după cum au declarat unii, ori de “o coloană de tancuri în marş”, după cum declară alţii. Pe lângă aceasta, mai multe persoane au declarat că “a fost vorba de o senzaţie fizică de spaimă, resimţită sub forma unei nelinişti atât de puternice încât aproape că nu te mai puteai ţine pe picioare, iar în urechi îţi răsuna un uruit insuportabil”. Aceste lucruri au fost prezentate şi în raportul d-lui Virgil Măgureanu, prezentat în plenul Parlamentului, în toamna anului 1994, în urma căruia, deoarece nu a exclus folosirea acestor “arme” în timpul evenimentelor din decembrie 1989, a fost taxat drept “diletant în probleme de psihologie.”

Ulterior, specialiştii consultaţi au afirmat că o atare stare este provocată, de regulă, prin emiterea la mare intensitate, a unor unde de joasă frecvenţă, sub pragul audibilului.  Cât priveşte sursa de emitere a fost vorba de Hotelul Intercontinental, “dinspre care a venit o undă care a provocat un zgomot indefinit şi neliniştea mulţimii.”

Tot specialiştii în domeniu au afirmat că senzaţiile de furnicături, de înţepături, pe care le-au simţit participanţii la miting, sunt resimţite de majoritatea persoanelor care se supun tratamentelor bioenergetice, realizate de “iluminaţii” cu biocâmp puternic.

Scris de Teodor FILIP – miercuri, 22 Decembrie 2010

Share

Lasa Comentariu