Manipulatorii societatii de ieri, de azi si de maine

// 3 Martie 2011 // Manipularea, Romania azi

Mă tot întreb, de 10 ani încoace, care este limita de rezistență a poporului român? Privesc în jur şi îmi dau seama că persecuțiile la care am fost supus împreună cu familia mea în perioada regimului comunist nu au fost datorate ideologiei comuniste din acele timpuri, ci a celor care le interpretau și aplicau în mod totalitar, coercizant, persecutoriu, puterea pe care o aveau. Am realizat de fapt că adevărații comunişti, la fel de idealişti ca şi mine, adevărați iubitori ai națiunii române, au suferit în pușcăriile post decembriste, așa cum tatăl meu a suferit 11 ani în pușcăriile comuniste. Ceea ce ne leagă este demnitatea și această dragoste de țară și de neam, care este mai presus de orice și pe care trădători români induși hipnotic, manipulați logic, prin constrângere pentru faptele săvârșite anterior Revoluției și ademeniți cu bani și putere asupra poporului de către forțe oculte externe, au denaturat, trunchiat și aruncat în noroi România.

Ceea ce voi scrie mai jos sper să determine o înţelegere cât mai amplă a cititorului asupra fenomenului de manipulare în masă, fenomen care se manifestă de mii de ani şi pe care nu am reuşit încă să-l contracarăm în totalitate.

Aşadar, creierul uman absoarbe continuu stimulații energetice, adevărate atacuri subliminale, de care suntem sau nu conștienți. Acestea, de multe ori, ne găsesc nepregătiți, transformându-ne în ținte şi obiecte manipulative, induse într-o hipnoză de masă, cu ochii deschiși, fără ca măcar să ne dăm seama.

Cuvinte, culori, sunete, cadențe de exprimare a propozițiilor, tonalități și inflexiuni ale vocii, tehnici de poziționare corporală, despre care nu s-a crezut niciodată că pot avea un rol în a lua o decizie sau alta, sunt folosite de către experții în comunicare şi mass-media pentru a condiționa hotărârile pe care le va lua audienţa, conform obiectivelor lor prestabilite.

Pe de altă parte, ființa umană are tendinţa de a crede orice informaţie care îi vine în mod repetat și din mai multe direcții. Este foarte simplu pentru acești experți în comunicare şi mass-media să hipnotizeze masele, dacă direcțiile converg spre același obiectiv. Acest bombardament informatic continuu al subconștientului maselor condiționează reacții din cele mai incredibile, reacţii pe care partea logică le conştientizează mult mai târziu şi determină neputinţa de a le mai corecta. Însă, trebuie ştiut că starea de neputinţă este indusă de mesajele subliminale transmise către audienţă, mesaje care îşi pot întrerupe traseul către subconştientul nostru tocmai prin creşterea nivelului de încredere în noi, a forţei interioare de a corecta reacţii nedorite, creând astfel un efect de bumerang.

Dacă facem un mic exerciţiu de observaţie şi analiză, este evident că noi permitem mass-mediei şi experţilor în comunicare, începând de la cea publică şi mergând până la cea non-verbală, să ne programeze modele de gândire care să ne introducă într-o situație de fapt pe care ei o doresc și o dirijează. Cu alte cuvinte spus, am renunţat la rolul de participant activ la construcţia prezentului şi viitorului nostru, devenind astfel doar spectatori la tot ceea ce ne înconjoară şi se întamplă! Prin această renunţare indusă, s-a permis transferul puterii de decizie către “manipulatorii societăţii”, audienţa ramânând inertă în faţa tuturor formelor de manipulare în masă, începând cu programele radio-tv (ştiri, dezbateri politice, economice, sociale) şi terminând cu publicitatea de toate felurile (outdoor&indoor, publicitate de informare, convingere sau reamintire, publicitate instituţională). Trebuie specificat că anumite forme de publicitate apelează la mesaje subliminale (mesaje transmise pe o frecvenţă mai joasă decât percepția noastră auditivă) pe care subconștientul le absoarbe în timpul unei melodii sau al derularii unor imagini care sunt menite să aducâ o stare de beatitudine, creând astfel visuri și emoții plăcute. Aceste mesaje se înrădăcinează încet, încet, în mințile noastre, determinându-ne să gândim aşa cum vrea emiţătorul, adică cei care impun regulile: mass-media, băncile, companiile farmaceutice, petroliere, multinaţionalele, şi, nu în ultimul rând, clasa politică şi guvernul.

Doctorul Welson Bryan Key, autorul a trei cărți asupra argumentului: “Exploatarea sexuală mediatică”, “Orgia platoului de moluște” și “Seducția subliminală”, a relevat existența unui ”Tahistoscop”, un proiector cu un opturator de mare viteză care determină aprinderea unei lumini în timpul unui mesaj, la fiecare secundă pe o durată de o treime de mime de secundă. Aceste mesaje nu sunt percepute de ochiul liber, dar sunt absorbite de subconștient. Ulterior, sunt transmise de la nivel subconștient la conștient sub forma gândirii, a unei dorințe sau opinii. Acest tip de tehnologie este folosită în multe state ale lumii, România nefacând excepţie, în special prin intermediul mass-media. Mesajele subliminale dorite sunt transmise prin intermediul televizorului si al radioului, folosind lungimea de undă a transmițătorului ca ”undă portantă”.marioneta Problema se complică și mai mult, devenind foarte periculoasă, când realizăm că o dată cu dezvoltarea tehnicilor hipnotice de masă au fost puse la punct și tehnici orientate asupra unui număr specific de indivizi sau a unor anumite gene cromozomiale care pot duce la disparitia unei rase, a unui sex (feminin sau masculin), care pot distruge un organ, pot crea anumite tulburări psihice inexplicabile într-un anumit moment al vieții (de exemplu, să inducă o anumită stare care să determine o persoană să comită o crimă, fără ca aceasta să-şi conştientizeze fapta în acel moment sau chiar să nu-și mai aducă aminte niciodată).

”The Mind Control” (controlul minții) sau ”Brainwashing” (spălarea creierului) sunt unele din tehnicile utilizate în această persuadare forțată, tehnici care folosesc sisteme de coercizare psihologică și mecanisme de influențare a proceselor mentale ale persoanelor alese ca ”obiectiv”.

Coercizarea psihologică reprezintă de fapt programe de modificare comportamentală bazate pe folosirea forței mentale pentru a se induce noi idei, obiceiuri, credințe sau ideologii, în scopul de a controla şi conduce lumea. Este exact ceea ce se întâmplă la ora actuală cu românii şi întreaga Europă! Nu se mai folosesc arme de distrugere în masă pentru a ocupa şi conduce, ci se folosesc metode mai “soft” pentru îngenunchierea omenirii în faţa “acelei minorităţi” care guvernează întreaga lume. Este o formă de sclavie mentală, care este controlată şi manipulată în funcţie de interesele acestei “minorităţi”.

Revenind la manipularea hipnotică cu ochii deschiși, pe parcursul desfășurării acestor planuri de acțiune, ”subiectul țintă”, în cazul nostru cei care ne-au guvernat și ne guvernează, au fost progresiv puși să parcurgă o serie de pași invizibili, prin care nu reușesc sau nu au vrut (corupți) să identifice obiectivul final. Într-un limbaj mai laic, putem spune că sunt orbiți de fumul puterii și al bogăției efemere.

Fiecare etapă a fost parcursă la început foarte încet, pentru ca schimbările să fie imperceptibile, iar fiecare modificare de comportament să fie produsă de o dorință, de o exigență subconștientă, înrădăcinată cu mult timp în urmă din cauza lipsurilor: cum ar fi libera circulație, dreptul la opinie, ”liberul business”.

Văzând că “turma” a prins unda dorită, modul de coercizare a început să se intensifice, impunându-se reguli stricte, condiționări pentru realizarea dorințelor care au crescut progresiv şi au determinat comportamente lipsite de scrupule. A fost precum un fulger care ne-a paralizat şi ne-a indus senzația că nu se mai poate face nimic pentru a ne însănătoşi, decât dacă urmăm direcţia impusă de “undă”, altfel murim. Este un mare neadevăr!

Bineînțeles că autorii acestui sistem diabolic de coercizare au făcut în aşa fel încât să nu fie suspectați de “obiectivul” în prealabil programat. Aceste tehnici inductive sunt în general transmise pentru a fi percepute ca manifestări de bune intenții față de victimă, în cazul nostru, faţă de populație, cu o clară intenție de prosperare, de prietenie și alianță împotriva răului, al inamicului, astfel încât să colapseze orice tip de apărare sau protecție psihologică logică. Agenția americană ”National Security Agency” (NSA) a lansat deja, de ceva timp, un proiect de viitor în care se combină tehnicile subliminale și post-hipnotice, pentru a se ajunge până la somnambulism cu obiectivul de a obține rezultate incredibile pe frontul controlului inteligenței ființelor vii. Printre tehnicile de ”Mind Control” (controlul minții), cea mai stupefiantă este cea folosită în programul ”MKUltra” gestionat de CIA. Acest program a luat naștere în anii ‘50 sub conducerea psihiatrului scoțian Ewen Cameron, care devine amicul lui Allen Dulles, șeful CIA, după ce a prestat serviciul de psihiatru din partea Americii și Canadei la procesul de la Nürnberg. CIA, sub conducerea lui Allen Dulles, a finanțat psihiatria, așa cum rezultă din documentele făcute publice în 1977, printr-o lege americană privitoare la libertatea de informare. Marea majoritate a documentelor au fost distruse, dar cele rămase au ilustrat destul de clar metoda diabolică a ceea ce este de fapt MKUltra. Proiectul includea: folosirea drogurilor precum LSD, diverse tehnici de manipulare mentală cunoscute sub numele de ”depatterning” (inducerea amneziei prin electroșoc, anularea unei personalități si crearea alteia) și ”domeniul psihic”. În paralel cu MKUltra s-au desfăşurat şi alte proiecte similare, cum ar fi, Pasărea Albastră (denumit ulterior Anghinarea). Scopul acestui proiect erau modificările induse comportamentului uman prin metode psiho-medicale, însă MKUltra avea să le depăşească în rezultate pe toate.

CIA a recunoscut faptul că a făcut numeroase cercetări şi experimente în spitale, pușcării, companii farmaceutice, universităţi şi armată, cu scopul de a controla comportamentul uman, “ţinta” fiind ”ființele umane inferioare”, enumerând prostituatele, străinii, persoanele de culoare și toxicodependenții.

În revista ”Observer”, din 16 octombrie 1994, ziarista Elizabeth Nickson povestește despre multe din victimele lui Cameron, printre care și mama acestuia. Ea descrie că într-una din tehnici se folosea un aparat de înregistrare numit ”Cerephone”, care era aşezat sub perna victimei, repetând continuu anumite mesaje. Aceasta era o formă de ”domeniu psihic”; iar rezultatul consta în faptul că victima sfârșea prin a fi obsedată de acele mesaje, fraze, nereușind a se mai gândi la nimic altceva. Se crea o nouă personalitate. Faza imediat următoare era electroterapia care distrugea personalitatea nativă.

Cu trecerea timpului, tehnicile au devenit din ce în ce mai rafinate.

Documentul ”Silent Wapons For A Quite War” arată impulsul dat de Fundația Rockefeller în finanțarea Universității Harvard în câmpul controlului gândirii umane prin intermediul computerului. Scopul este acela de a înlocui în totalitate banii din material (hârtie) în bani electronici (carte de credit), iar apoi înlocuirea carților de credit și de identitate cu microcipuri introduse subcutanat (sub piele).

În 1994, Intel Corporation a semnat un contract pe 5 ani pentru a crea acest dispozitiv în laboratoarele lor din Rio Rancho în New Mexico. Acest microcip va fi legat la un computer global cu motivația că toate tranzacțiile financiare trebuie să fie înregistrate de noua Bancă Centrală Mondială. Computerul va ști totul despre purtătorul microcipului și prin procesul de feedback va primi informații asupra locului în care se află o persoană şi a ceea ce vorbește, ajungându-se până la programarea conștiinței sale, sau la scurt-circuitarea sa electromagnetică.

Interesant, nu?! Dar şi mai interesant este faptul că Intel Corporation îşi va deschide primul său centru de cercetare şi dezvoltare software din Europa, în România, o ţară cu economia pusă pe “butuci” de către FMI şi cu mână de lucru foarte ieftină. Să nu credeţi că investiţia se va face de dragul poporului român şi pentru a crea locuri de muncă în plină criză sau pentru că avem cei mai buni şi performanţi informaticieni! Interesele sunt cu totul altele şi ele pot fi deduse din cele prezentate mai sus, şi nu numai! Această tehnică de ”Mind Control” poate fi controlată chiar prin laptopul vostru personal. Virușii subliminali, apăruți de vreo 10 ani, au ajuns să fie ascunși în sistemul de protecție a ecranului ”screen saver” sau ocultaţi în aplicațiile cele mai utilizate și gratuite. Aceştia nu anulează datele și nici nu distrug discul, ci transmit mesaje subtile, care nu pot fi percepute de partea conștientă logică, influențând astfel comportamentul ”persoanei obiectiv” prin comenzi și sugestii. Primul virus de acest gen a fost inoculat într-un joc video de animație numit ”Endorfun” prin 1996. În coloana sonoră a acestui joc au fost introduse 100 de mesaje subliminale pozitive de autoafirmare precum: ”iubesc lumea și lumea mă iubește” pentru a ajunge la ”pentru mine e bine să am tot ceea ce îmi doresc”. Gândiți-vă că aceste mesaje pot fi schimbate cu altele! Sunt viruși extrem de periculoşi care pot fi utilizaţi și în aplicațiile militare. Ce s-ar întâmpla dacă inamicul ar reuși să introducă într-un sistem informatic al adversarului, spre exemplu controlul traficului aerian, un astfel de virus pentru a transmite mesaje subliminale?! Ar însemna un alt 11 Septembrie, sau chiar mai rău!

În 1997, revista moscovită ”Orienteer” a publicat o mărturie a maiorului rus I. Chernishev care vorbea despre existența unui generator psihotronic în grad de a produce emisii electromagnetice, care pot fi trimise înspre ”persoanele obiectiv” prin intermediul liniei telefonice, televizorului, radioului, computerului, unei veioze sau chiar doar prin intermediul prizei de curent electric.

În lumina acestor lucruri expuse, se pare că nu avem nici o șansă de scăpare dat fiind faptul că suntem supuşi unui continuu bombardament la nivelul percepției auditive și vizuale, unde, în locul bombelor și proiectilelor, se trage cu sugestii și comenzi manipulative subliminale de care nu te poți feri cu scuturi sau blindaje materiale. Aceste arme sunt numite “arme psihologice”, pentru ca atacă natura noastră emotivă, iar emoțiile corespund câte unui organ care din cauza excesului emoțional își poate înceta funcționarea în mod spontan, producând moartea. Pot afirma cu toată tăria că manipularea maselor este cel mai diabolic atac terorist!

Din pacate, când o armă secretă vine folosită gradual, nimeni nu realizează prezența acesteia, mai mult, ne adaptăm până la punctul de a tolera invazia acesteia în viața noastră. Acest lucru s-a întâmplat și cu poporul român. Nu ați realizat pericolul până când presiunea psihologică, politică și economică nu a ajuns la extrem. Dar unde este acest nivel extrem? Se pare că românii au o toleranță foarte mare, iar extremul la români nu va fi nici atunci când se va ajunge la extrem! E un joc de cuvinte, dar care reprezintă cruda realitate!

De aceea, conştiinţa m-a îndemnat să fac cunoscute opiniei publice, societăţii întregi, aceste forme de manipulare, şi în felul acesta, dacă se poate, să previn ignoranţa oamenilor, necunoaşterea, trezindu-vă interesul pentru informare, cunoaştere şi schimbare, mai ales schimbare!

Speranța de mai bine încă mai există, iar situația precară a acestui popor roman mai poate fi încă resuscitată, remediată! Însă trebuie să construim pe curat, să lăsăm trecutul cu toate nenoricirile lui să se odihnească și să începem să muncim cu responsabilitate și seriozitate pentru viitor. Să ne alegem cu demnitate și fără frică conducătorii, pe acei oameni într-adevar cinstiți, demni și de onoare, cu dragoste de țară și de acest popor. Dacă vom avea coloană vertebrală și dorința, tăria de a schimba ceva, atunci rezultatele vor apărea și terenul va deveni fertil. Ne vom lamenta încontinuare și vom accepta la nesfârșit nenoricirile de azi, nu ne vom schimba soarta și-i vom lasa pe alții să decidă în locul nostru! TREZIȚI-VA pentru că povara este deja mult prea mare pentru generațiile viitoare și ne vor judeca aspru pentru viața grea la care îi vom supune!

Prof Dr. Horia Niță – articol publicat pe pndc.com.ro, în data de 6-11-2010

Lasa Comentariu